Closed watch...

Iti scriu, in timp ce tu zbori prin departari, pe-un pat de vant pufos dar atat de gri. 

Iti scriu si-ti rog aleele sa se cutremure in timp ce te redirectioneaza catre drumul spre inima mea. 

Iti scriu si-ti rog stralucirea palida, sa-mi lumineze mintea si cararea intunecata pe care pasesc cu ezitare si teama in suflet. 

Iti scriu si numar lacrimile pe care le-am lasat in urma, inainte ca tu sa te urci pe patul pufos, de vant. 

Iti scriu si-ti caut parfumul undeva, prin vesmintele mele, caci lumea mea are nevoie de culori si spera ca le va gasi, din nou, la tine. 

Iti scriu in timp ce-adun toate stelele in palme si le strivesc, ca sa nu mai arate lumii tristetea din ochii mei.

-si totusi, de ce iti scriu, draga toamna?

The Falling of Dusk,

              "Sentimentul", in atitudine extravertita, se orienteaza dupa datul obiectiv, obiectul fiind, in acest caz, ceea ce determina cu necesitate modul de'a simti. Sentimentul se afla intr'o perfecta concordanta cu valorile obiective. 
               Cel ce nu cunoaste sentimentele decat ca stari subiective, nu va'ntelege prea lesne natura sentimentului extravertit, caci sentimentul extravertit se elibereaza cat poate de factorul subiectiv, subordonandu'se total, in schimb, influentei obiectului. Iar daca se dovedeste a fi, totusi, dupa toate aparentele, independent de calitatile obiectului concret, ramane negresit tributar valorilor traditionale sau altor valori general valabile. 
              Ma pot simti indemnat sa folosesc predicatul "frumos" sau "bun", nu pentru ca gasesc obiectul "frumos" sau "bun" conform sentimentelor mele subiective, ci pentru ca asa se cuvine, asa se cuvine intrucat o judecata contrara ar jigni, intr'un fel sau altul, sentimentele generale. In cazul unei astfel de judecati de convenienta a sentimentului nu este vorba insa nicidecum de o simulare si cu atat mai putin de o minciuna, ci de un act de integrare. 
             Asa, un tablou poate fi declarat "frumos" deoarece, in general, un tablou atarnat pe peretele unui salon si semnat de un pictor cunoscut este presupus a fi "frumos" sau deoarece predicatul "urat", ar putea mahni familia fericitului posesor sau deoarece musafirul are intentia sa creeze o atmosfera afectiva placuta si pentru asta este neaparat necesar ca totul sa inspire sentimente placute. 
               Sentimentele de acest fel se orienteaza dupa norma unor determinanti obiectivi, si sunt ca atare autentice, constituind intreaga functie sentiment vizibila. 

Supra'ego,

               Perspectiva psihanalitica asupra bolilor mentale porneste de la premiza ca utilizarea mecanismelor de aparare reflecta in general un proces stresant. Totusi, se considera ca o persoana are nevroza stabila doar cand se depaseste o anumita granita, iar comportamentul tulburat afecteaza activitatea profesionala sau sociala a acelei persoane. Nevroza poate fi privita ca o tulburare dobandita, rezultata in urma reprimarii incomplete de catre ego a impulsurilor provenit din id.
                Pentru a impiedica impulsurile reprimate sa devina constiente, psihicul produce simptome nevrotice. Un exemplu il reprezinta spalatul frecvent : sentimentele de vina reprimate cauta s'ajunga la constient prin generarea unei senzatii constante ca mainile sunt murdare. Pentru a combate acest sentiment, persoana isi spala mainile in mod repetat. 
                 Conflictele nerezolvate din cursul procesului de dezvoltare psihosexuala pot sa duca si la tulburari psihologice, majoritatea sub forma de regresie, adica revenirea la stadiul de dezvoltare afectat. Aceste experiente din copilarie, reprimare sau nerezolvate, se pot exprima prin asa'numitele psihonevroze. Ele includ toate formele de isterie, fobii, dorinte nestapanite si nevroze de caracter. 
                  Psihanaliza urmareste s'ajute pacientul s'ajunga la o intelegere mai profunda a contextului suferintei sale. Analistul cauta sa'l sustina pe pacient sa se elibereze de barierele inconstiente sau ignorate ale mecanismelor de autoaparare si de rezistenta. Acest lucru permite o restructurare a elementelor de personalitate responsabile de provocarea si fixarea unei tulburari. 
                 In cursul unei sesiuni terapeutice, pacientului i se cere sa exprime liber tot ce'i trece prin cap. Astfel, in cadrul tehnicii de "asociere libera" pacientul isi asuma rolul de vorbitor, in timp ce analistul se multumeste sa puna intrebari, sa ofere interpretari si sa incerce sa creeze o atmosfera in care pacientul sa poata vorbi liber. 
                   Analistul ramane in planul secund, reprezentand un fel de "perete gol" pe care pacientul poate proiecta persoanele importante din viata sa. Asa'numitul "proces de transfer afectiv" este un element esential in orice analiza. Astfel se acorda o atentie deosebita relatiei dintre analist si pacient. Psihanaliza cauta sa faciliteze constientizarea conflictelor din trecut, care au fost traumatizante, pentru ca acestea sa fie rezolvate adecvat situatiei pacientului adult. Pe durata acestui proces este nevoie sa fie depasita rezistenta, ceea ce ocupa o mare parte a demersului psihanalitic. 
                  Psihanaliza clasica dureaza intre trei si cinci ani. In prezent, insa, se folosesc tot mai mult terapiile intensive care imbunatatesc starea pacientului intr'un timp mult mai scurt.  

Ego,

                       Freud presupunea ca oamenii sunt condusi, mai intai de toate, de pulsiuni, o nevoie basica si fundamentala care apare in mod continuu. Oamenii pot amana indeplinirea unei pulsiuni insa nu poate dura pana la nesfarsit caci intensitatea va creste mereu. Dintre toate, cea mai importanta pulsiune este libido'ul (dorinta sexuala) ce cunoaste diverse manifestari in conformitate cu etapele de dezvoltare umana : oral, anal, falic si genital. Faimosul psihoanalist privea psihicul uman precum un proces intretinut de catre energia libido'ului. Doar atunci cand sunt asociate cu libido'ul, obiectele si ideile ajung sa capete semnificatii pentru acea persoana. Exempli gratia, primul obiectiv de interes al libido'ului al unui bebelus il reprezinta sanul mamei.
                      Oamenii incearca sa impiedice anumite si numeroase impulsuri din id sa ajunga si sa'si faca tranzitia catre constient, fie pentru ca ele apar inacceptabile (nu indeplinesc standardele supra'ego'ului), fie pentru ca nu sunt compatibile cu realitatea. In acest scop intra in actiune mecanismul de aparare : sistemul defensiv gaseste o cale de a redirectiona impulsurile id'ului, permitandu'i persoanei sa evite un conflict intern. Totusi daca mecanismele de aparare sunt folosite in mod frecvent si cu prea multa regularitate pot duce la aparitia nevrozelor. Cel mai utilizat mecanism de aparare este "reprimarea". Persoana isi suprima impulsurile nedorite astfel incat acestea sa nu devina constiente. Totusi ele pot oricum sa iasa la suprafata sub forma de indiscretii freudiene sau vise.
                      "Regresia" adesea apare in replica la o experienta frustranta. Individul isi dezvolta un comportament asociat unei etape de dezvoltare mai timpurie. In loc sa isi abordeze problema in mod constient, acea persoana recurge la un comportament de substitutie "imatur". O persoana care apeleaza la "rationalizare" va incerca sa'si justifice comportamentul prin argumente logice (care nu sunt, totusi, adevaratele lor motive).
                      Prin "proiectii" oamenii se autoamagesc atribuind propriile dorinte, vinovatii sau temeri inconstiente, altor persoane. Ca o alternativa, imitarea modului de gandire si comportament al unei alte persoane poate ajuta un individ sa se protejeze impotriva sentimentelor de inferioritate. Cand cineva imita nu doar o trasatura, ci intreaga personalitate a altcuiva, acest proces poarta numele de "identificare".
                      Prin "compensare", persoana incearca sa echilibreze o slabiciune dintr'un anumit domeniu prin satisfacerea exagerata a nevoilor din alt domeniu. Exempli gratia, un barbat cu sentimente de inferioritate datorate staturii sale mici, va incerca sa compenseze acest lucru prin realizari exceptionale in alt domeniu.
                       Mecanismul "substituirii", poate fi observat atunci cand impulsurile sunt directionate catre alte obiecte. Exempli gratia, dupa o cearta cu superiorul sau de la serviciu, un barbat isi poate revarsa furia asupra familiei sale, acasa. Mecanismele de aparare au rolul de a lasa in inconstient evenimentele neplacute, acest lucru permitandu'i individului sa evite confruntarea cu sine insusi.
........................................................................................................

Id,

               In centrul teoriei freudiene a personalitatii se afla "modelul structural", in care se disting trei forte ce actioneaza in psihicul uman : "id'ul", "ego'ul" si "supra'ego'ul". Aceste forte interactioneaza in permanenta si pot intra in conflict.
               Id'ul contine impulsurile din pulsiuni sau instincte, nevoi, sentimente si dorinte. Aceasta parte a psihicului uman functioneaza fara a tine cont de moralitate, logica sau ordine. Scopul id'ului este satisfacerea imediata a impulsurilor sale.
                Ego'ul, pe de'alta parte, reprezinta gandirea si actiunile constiente. Constrans de realitate, el dirijeaza interactiunile cu mediul, gandirea constienta si actele de vointa. Ego'ul functioneaza ca un mediator intre celelalte doua forte, id'ul si supra'ego'ul, si decide ce pulsiuni vor fi puse in aplicare. 
                 Supra'ego'ul poate fi considerat si constiinta. El cuprinde valorile unei persoane, reprezentarile acesteia despre sine si lume, limitele sale, gandirea morala, actionand ca o putere interna ce controleaza, avertizeaza si chiar pedepseste individul. 
                 Freud explica interactiunea acestor forte printr'o analogie : ego'ul poate fi considerat un calaret pe cal, id'ul constituind calul, iar supra'ego'ul actionand ca un instructor de calarie. Cu'acest model, Freud a creionat o imagine a comportamentului sanatos mental : actiuni in care ego'ul reuseste sa armonizeze impulsurile id'ului cu standardele supra'ego'ului.
...............................................
                   Visele reprezinta, conform teoriei lui Freud, indeplinirea dorintelor aparute din id. In stare de visare, ego'ul este slabit, dar ramane capabil sa mascheze natura unei dorinte reale. 
                   Prin interpretare se poate dezvalui continutul adevarat sau latent al visului. Interpretarea viselor, conform teorie psihanaliste, reprezinta cea mai eficienta cale catre inconstient.

Republica I,

              Indivizii se deosebesc intre ei gratie tiparelor unice ale caracteristicilor de personalitate si aptitudini, precum si prin constiinta de sine. Oamenii reactioneaza diferit in diverse situatii pentru ca au personalitati diferite. 
              Personalitatea este cea care ii confera individualitate unui om. Ea include trasaturi psihologice unice, constiinta de sine a individului, caracteristicile si abilitatile sale, care raman stabile pe parcursul unei perioade lungi de timp. 
             Primele teorii privind personalitatea vizau categorii de trasaturi care sa permita clasificarea oamenilor. Una dintre ele delimiteaza doua perechi de principale de caractere opuse : dicotomia introvertit-extrovertit si stabil-nevrotic. Astfel, personalitatea unui individ poate fi descrisa prin raportare la aceste doua modele. 
              O alta teorie inainteaza cinci calitati esentiale, care sunt manifestate variabil de catre diversi oameni : caracterul nevrotic, extroversiunea, deschiderea spre experiente, caracterul agreabil si constiinciozitatea. La randul lor, fiecare dintre aceste caracteristici este asociata unui set de trasaturi comportamentale. Astfel, de exemplu, oamenii foarte extrovertiti vor manifesta o inclinatie mai puternica spre a fi comunicativi, deschisi, aventurosi si sociabili. 
              Oamenii mai putin extrovertiti tind sa fie calmi, atenti, rezervati si retrasi. Clasificarile de acest tip pot, intr'adevar, sa descrie o serie de personalitati, dar pentru ca nu iau in considerare si situatia sociala sau conceptia de sine a individului, ele nu pot sa explice numeroase tipuri de reactii si nu pot prezice exact un comportament. Caracteristicile functioneaza doar ca eventuale indicii care servesc la intelegerea complexitatii personalitatii umane. 
               Comportamentul unei persoane poate varia foarte mult in functie de situatie. Exempli gratia, un tata poate fi afectuos si atent cu copiii sai, dar egoist si agresiv intr'un alt context. De facto, trasaturile individuale depind foarte mult de situatia in care acestea sunt exprimate. 
               Se pare ca situatiile specifice activeaza diferitele modele de experienta, care apoi determina comportamentul. Pe de alta parte, oamenii isi modeleaza activ si mediul, modificandu'l astfel incat efectul lui asupra lor sa fie pozitiv. 
               Un alt factor care influenteaza personalitatea si comportamentul este constiinta de sine sau perceptia asupra propriului ego. Constiinta de sine a unui individ este formata din calitatile innascute, precum temperamentul, combinate cu experientele sociale. Totusi, constiinta de sine nu reflecta intotdeauna realitatea. 
             Pentru a'si conserva imaginea interna a sinelui ideal, oamenii tind sa distorsioneze informatiile astfel incat acestea sa vina in sprijinul constiintei de sine. Experientele negative pot fi ignorate complet sau reinterpretate pentru a le da un caracter pozitiv. 
.......................................................................................

Oscuras golondrinas,

Hourglass of Time II - Katharos,

               Exista asadar atat ganduri abstracte cat si sentimente abstracte. Pe acestea din urma, le putem clasifica in intelectuale, estetice si morale. Deasemenea putem adauga si sentimentul religios. Sentimentele abstracte ar corespunde sentimentelor "superioare" sau ideale. Pe'acelasi plan se afla si gandurile abstracte. Senzatia abstracta am putea denumi'o senzatie estetica, spre deosebire de senzatia pur senzoriala, intuitia abstracta ar fi intuitia simbolica spre deosebire de intuitia fantastica. 
              Aici asociem conceptului de abstractizare totodata si imaginea unui proces psiho'energetic corelat ei : cand am o atitudine abstractiva fata de obiect, atunci nu las obiectul intreg sa actioneze asupra mea, ci desprind o parte a acestuia din conexiunile sale, exclusand tot ceea ce nu'i este aferent. Intentia este sa ma debarasez de obiect ca intreg unic si irepetabil si sa extrag numai o parte a lui. 
               De fapt, imaginea intregului sau imi este data, dar eu nu ma adancesc in contemplarea ei, interesul meu nu se indreapta spre intreg, ci se'ntoarce dinspre obiect ca'ntreg, laolalta cu partea desprinsa din el, indarat asupra'mi, adica in lumea mea conceptuala prefigurata sau constelata in vederea abstragerii unei parti a obiectului. 
                 "Interesul" il inteleg ca energie, pe care il acord obiectului ca valoare sau pe care obiectul si'l atrage asupra'si, eventual fara sa vreau sau fara sa fiu constient de ceea ce se'ntampla. Imi imaginez asadar, procesul abstractiv ca pe o retragere a energiei de la obiect, ca o curgere a valorii, indarata, dinspre obiect spre continutul abstract subiect. 
               Abstractizarea inseamna deci, si o devalorizare energetica a obiectului. Abstractizarea este, in alte cuvinte, un flux de energie care introverteste.

Catabasis,

               Ego. Prin ego inteleg un complex de reprezentari care se constituie pentru mine in centrul campului meu constient si imi apare ca fiind de o pronuntata continuitate si identitate cu sine insusi. Este vorba despre un "complex al ego'ului". Acest complex este un continut al constientului, dar totodata si o conditie a existentei constientului, deoarece un element psihic imi este constient atunci cand el se coreleaza cu complexul ego'ului. 
                Intrucat insa ego'ul este numai centrul campului constientului, el nu este identic cu totalitatea psihicului meu, ci doar un complex printre alte complexe. De aceea, deosebim ego'ul de "sine" caci ego'ul este doar un subiect al constientului meu, pe cand sinele este subiectul intregului meu psihic, inclusiv al celui inconstient. 
                 In acest sens, sinele ar fi o entitate care include ego'ul. Sinele apare in fanteziile inconstiente de preferinta supraordonata, precum Faust la Goethe. De dragul idealizarii, trasaturile arhaice ale sinelui sunt reprezentate oarecum separate de sinele "superior" la Goethe sub forma lui Mefisto, etc. 

Hourglass of Time,

                  Abstractizarea este o extragere sau desprindere a unui continut dintr'un ansamblu care contine si alte elemente, a caror combinatie, in intregul ei, este ceva unic in felul sau individual si ca atare ceva incomparabil cu nimic. Ceea ce este unic in felul sau, irepetibil si incomparabil este greu accesibil cunoasterii, drept care celelalte elemente legate de continutul resimtit a fi esential trebuie sa'i apara vointei de cunoastere ca neapartinandu'i acestuia din urma. 
                 Abstractizarea este, prin urmare, acea activitate mentala care elibereaza starea de fapt sau continutul resimtit a fi esential din conexiunile sale cu elementele resimtite ca neapartinandu'i, deosebindu'l de acestea sau, cu alte cuvinte, diferentiindu'l, intr'un sens mai larg, abstract este tot aceea ce este extras din conexiunile sale cu ceea ce este resimtit a nu'i fi aferent din punctul de vedere al semnificatiei. 
              Abstractizarea este o activitate proprie tuturor functiilor psihologice. Exista o gandire abstractiva si un sentiment, o senzatie si o intuitie abstractiva. Gandirea abstractiva preleva un continut caracterizat, conform gandirii, ca avand proprietati logice, dintre alte continuturi ce nu'i sunt aferente. Sentimentul abstractiv face acelasi lucru ca un continut caracterizat conform sentimentului si la fel senzatia si intuitia.
              Exista asadar atat ganduri abstracte cat si sentimente abstracte. 
...................................................

D.P.S,

                Realizarea dorintei se exprima uneori, in vis, intr'o maniera indirecta. Atunci este necesar, pentru a restabili adevarata gandire a celui care doarme, sa se adauge lantului veriga care lipseste. Este primul pas pe calea interpretarii visului. Nu rareori se'ntampla ca, pe fondul unui vis obscur, lung si confuz, sa se detaseze un motiv mai clar, in care se recunoaste imediat realizarea unei dorinte, dar acest motiv este sudat de materiale incomprehensibile si este surprinzator sa se constate ca ele n'au niciodata simplitatea viselor infantile si ca un sens misterios se ascunde in spatele imaginii dorintei realizate. 
           Enigma visului, ar fi, fara'ndoiala, dezlegata intr'o maniera mai simpla si mai satisfacatoare, daca analiza ne'ar permite sa reducem visele obscure si neinteligibile. Visul ofera ceva mai mult decat in mod optativ. El ne prezinta dorinta realizata, el ne ofera aceasta realizare sub forma reala si actuala, iar materialele de care se serveste constau, cel mai adesea, in situatii, in imagini senzoriale, aproape intotdeauna vizuale. In aceasta grupa se produce un gen de transpunere, o gandire care exista sub forma optativa este inlocuita printr'o imagine actuala. 
             Unele dintre imaginile pe care le'ntalnim in visele noastre cele mai incoerente sunt deasemenea rezultatul unei transpuneri. Ignoram, este adevarat, daca aceasta transpunere a avut drept obiect o dorinta. Lucrarea visului are o actiune inca si mai surprinzatoare, care i se datoreaza, fara nicio indoiala, visele noastre cele mai incoerente. Luand un vis oarecare, daca'i evaluam numarul de imagini, fie direct, fie notandu'le in scris, si facem apoi acelasi calcul al ideilor latente relevate prin analiza, a caror urma a fost pastrata in vis, vom observa ca lucrarea visului a operat o comprimare, o condensare aparte. Este greu sa ne facem o idee a priori despre importanta aceste condensari, dar ea nu va putea decat sa ne frapeze si mai mult, pe masura ce inaintam in analiza visului. 
              Nu vom intalni atunci, nici unul dintre elementele continutului sau ale carui fire sa nu porneasca, in doua, trei directii, nicio situatie ale care elemente sa nu fie imprumutate din doua sau mai multe reminiscente, ale vietii reale.
...........................................

Maybe me...

My eyes; writing the past

In blank and salty tears.

My smiles; dancing, till the last

Shiver will appear.

My cheeks; red like roses, blood

Or crimson colour, colouring my lips.

My skin; white, no sign of mud,

The freckles are its drips.

My hair; a vale of my discretion

Translucent as it seems.

My voice; that’s no projection

Of any real dreams.

My hands; a sign of desperate

Need to hold so tight.

My heart; it can’t anticipate

The world it has to fight.

Remember, remember,

                  Pe masura ce sinele devine congruent si invata sa'si manifeste propia viziune, apar oameni impreuna cu care sa o impartaseasca. Dar in ciuda dorintei de'a o imparti cu altii, apare lupta inevitabila a ego'ului. O persoana va dori o anumita configurare a ideii si'un anumit rezultat. O alta persoana va dori un alt rezultat.
                 Fiecare relatie va trai experienta duelului dintre ego'uri, inceputurile unei potentiale incalcari a dreptului celuilalt. Totusi daca sinele are radacini foarte puternice, nici una dintre individualitati nu va capitula in fata cererilor si'asteptarilor celorlalti. 
                 Va exista o comunicare a ceea ce vrea si se'asteapta fiecare, cat si'o dorinta de'a ramane deschis la o solutie care respecta ambele parti. O viziune impartasita este, pur si simplu, acel aspect al experientei care are rezonanta in ambele persoane in acelasi timp. Parteneriatul poate fi construit numai pe baza unei viziuni impartasite si pe dorinta partenerilor de'a renunta la modul lor rigid de'a vedea lucrurile. 
                Dupa ce'asculta nevoile profunde ale fiecarei persoane, renuntand la imaginile facute de ego asupra modului in care aceste necesitati trebuie sa fie satisfacute, cei doi stau impreuna in liniste intreband care este binele cel mai inalt pentru toti cei implicati in aceasta liniste, apoi fiecare aude ceva. Uneori amandoi aud acelasi lucru, sau unul aude ceva ce'i convine foarte mult si celuilalt. Aceasta este intuitia impartasita cu celalalt asupra modului in care trebuie actionat intr'un parteneriat, toate deciziile sunt luate prin consens bazat pe intuitie. 
               Adesea, cei doi nu stiu de ce sunt indrumati intr'o anumita directie, dar hotarasc s'aiba totusi incredere'n ceea ce simt, in felul acesta, se fac pasi uriasi. Situatii care pareau a fi batute in cuie se schimba. Obstacolele dispar. Posibilitati, care inainte nu erau luate in considerare, apar din nou la momentul potrivit. Se'ntampla miracole.
                Daruirea si acceptarea din partea unei dintre individualitati, invatate prin increderea in propria intuitie, au ca rezultat daruirea si acceptarea partenerilor, care'nvata s'aiba incredere in propria lor intuitie. Pe masura ce exista cupluri care dovedesc mai multa maiestrie si incredere in acest proces de'a lua decizii, evolueaza noi grupuri si comunitati care au la baza impartasirea in comun a viziunii asupra a ceea ce este de facut si care accepta sa'mpartaseasca cu ceilalti aceasta viziune. 
               Putem vedea ce potential are aceasta atitudine pentru crearea pacii si armoniei interioare si exterioare, dar o persoana trebuie sa faca primul pas. Trebuie sa'si pretuiasca si sa'si respecte propria viziune si sa'si atinga telul creator, apoi poate face pasul urmator si poate invata cum sa fie pe deplin ea insasi atunci cand se afla cu o alta persoana, acceptand ceea ce ii separa, si construind totul prin urmarirea unui tel comun. 
                Aceasta este provocarea care ne sta in fata. Este minunata si plina de demnitate si care ne onoreaza in toate modurile cu putinta. 

Catch and fall, what a fireball...

Have you forgotten me? I’m here.

In my chest, I grew a flower with grace

And its petals are covering my face.

Don’t be afraid, my smile will appear;

When your hand will strangle the embrace,

We’ll just vanish, into space, without a trace.

Clean my face, clean the trace

Clean the flowers; the embrace.

Clean the hands and clean the space

Clean the life and the grace.

-Here goes the staircase.

Have you forgotten me? I’m everywhere.

In your head I’ve put a bomb

And the smoke is grey and strong.

Don’t be afraid, there’s loads of air;

So I’ve made the clock go wrong

And the bomb just left some smog.

Dirty hands and dirty fog,

Dirty clock that goes along

Dirty air knows I belong

In the bomb that left the smog.

-And so I think to stop the song.

Have you forgotten me? I don’t think so.

My heart is messy but still pumping

For you, the boy that keeps on painting.

Don’t be afraid, the colours, to you I’ll throw;

And pictures you’ll be singing

While flowers will be dancing

-with you, my prince of acid. 

Death Perception III,

                  Trupul renascut face o punte intre experienta constienta si cea subconstienta. Este gestul primordial si esential pentru autointegrare. Intreaga spiritualitate se afla in aceasta integrare. Ruptura dintre trup si spirit apare in minte, si'acolo trebuie ea vindecata. Trupul nu a fost niciodata dusmanul spiritului. 
               Lucrurile stau chiar invers. Trupul este cel care face sa plesneasca invelisul fragil al falsului sine si scoate la iveala amintirile reprimate, pentru a le vindeca. Trupul, precum sculptura, reputatie proasta, caci este crucea pe care se simte durerea, insa renasterea este imposibila, daca nu se simte suferinta. 
              A nega durerea existentei nu face trupul sa evolueze. Nu elimina durerea din trup. Negarea durerii este actul de crucificare. Se'ntampla in fiecare moment. A simti durerea inseamna a te reuni cu trupul, a aduce spiritul inapoi in corpul terenal, in cadrul acestui gest de reconectare, falsul sine este distrus odata pentru totdeauna. Masca prefacatoriei si negarii este facuta bucati. Amintirile se'ntorc. Experienta este integrata. 
            Durerea, suferinta nu este dusmaul tau, ci cel mai mare prieten care'l ai. Te aduce inapoi la carcera ta, inapoi la respiratie. Inapoi la intregimea experientei tale. Trupul renascut este un simbol pentru reintegrarea mintii desprinse de corp. Este acea minte in care subconstientul a devenit constient. 
            Este mintea in care se'ntampla intotdeauna vindecarea si integrarea. Este mintea in care iertarea urmeaza judecatii, asa cum expiratia urmeaza inspiratia. 

Hole in the sky,

                Lasa'ma sa dorm caci sufletul meu s'ambatat de dragoste. Lasa'ma sa ma odihnesc fiindca s'a saturat spiritul meu de zile si de nopti. Aprinde lumanari imprejurul meu, scutura frunzele trandafirului si narcisului pe capul meu. 
                Varsa parfumuri pe picioarele mele, apoi uita'te si citeste ce scrie mana rece a mortii pe fruntea mea. Lasa'ma cufundat in bratele somnului, fiindca s'au plictisit pleoapele mele de'aceasta trezire. Canta si lasa sunetul strunelor argintii sa se legene in auzul meu. 
               Impleteste din fredonarea unui fluer dulce incredere in inima mea grabita spre nemiscare. Bucura'te cu cantece. Din sensurile lor magice sa'mi intinzi un asternut pentru sentimentele mele. 
               Priveste raza sperantei in ochii mei. Sterge'ti lacrimile si ridica'ti capul precum florile coroanelor la apropierea zorilor. Priveste mireasa neagra stand ca o coloana de lumina intre patul meu si haos.

Death perception II,

             Cei mai multi cred ca trupul este cel care creeaza respiratia, in realitate este invers. Respiratia este cea care da viata trupului. Atunci cand respiratia dispare, trupul inceteaza de'a mai functiona. El se dezintegreaza, devenind pamant, nimic, deoarece, fara respiratia spiritului, trupul nu este nimic. 
             De'ti doresti o viata spirituala, respira profund si rar. Inhaleaza aerul adanc, pana in abdomen si'apoi elimina'l pe deplin. Cu cat iti aduci mai mult aer in trup, cu atat te simti mai usor si cu'atat iti este mai usor sa'ti duci la'ndeplinire responsabilitatile. Cel care respira nu se teme si nu este coplesit de ceea ce'i aduce viata, doarece are energia necesara pentru a face fata tuturor situatiilor. Numai cel a carui respiratie este superficiala, chinuita sau neregulata este lipsit de energie, si se'ntimideaza usor in fara incercarilor vietii. 
           De nu respiri profund si calm, nu poti fi in plinul inimii tale. Gaseste'ti chemarea. Acum esti in plinul inimii tale, esti profund relaxat, dar surprinzator de vioi. Constienta ta se extinde catre toate celulele trupului. Esti multumit acolo unde esti in acest moment, iti locuiesti pe deplin trupul. Te simti plin de caldura si energie. Te simti in siguranta. Gandurile tale au incetinit si'au devenit mai curpinzatoare.
           Te afli in plinul inimii tale, esti in linistea din care vin toate sunetele. Precum o barca pe ocean, simti valurile care unduiesc sub tine, iar tu te misti impreuna cu ele, dar stii ca nu poti fi precum ele. Gandurile vin si pleaca, dar stii ca nu esti gandurile tale. Unele ganduri te'mping mai departe decat altele, totusi te poti intoarce catre centru. Asemenea unui val maret, un anumit gand poate fi incarcat de emotie, dar daca ramai acolo unde esti, emotia va scade. Acum stii ca poti ramane in cadrul fluxului si refluxului, iesind si intrand, simtind contractia si expansiunea gandului.
             Dedesubtul mintii tale ganditoare, se afla constienta pura care nu judeca. De indata ce descoperi aceasta constienta, inima se deschide. A observa linistea si a respira profund si calm este cel mai usor mod de'a'ti deschide inima. 
..........................................................

Death perception,

            Linistea este esenta inimii. Nu poti fi in plinul inimii tale, decat daca ierti pe tine insuti si ii ierti pe ceilalti. Nu poti fi in plinul inimii tale, daca esti ingrijorat sau furios. Nu poti fi in plinul inimii tale, daca respiri superficial sau cu greutate. Cand respiratia este superficiala, la fel este si gandirea. Daca vrei sa traiesti o viata spirituala, constientizeaza modul in care respiri. Straduieste'te sa devii constient de momentele in care respiri superficial si extinde'ti constiinta asupra gandurilor tale. 
            Vei vedea ca mintea ta te inseala. Niciunul dintre aceste ganduri nu are profunzime sau semnificatie. Daca te relaxezi si respiri adanc, aceste ganduri vor zbura precum pasari speriate. Atunci iti vei gasi salas in inima ta. Atunci cand respiratia iti este chinuita, gandu'ti este condus de frica si anxietate. Straduieste'te sa devii constient de momentele in care respiri greu. Observa ce gandesti si ce simti. Starile mintii tale isi au radacina in trecut sau in viitor. 
              Te concentrezi pe ce fac alti oameni si pe modul in care te poti adapta la actiunile lor si cum te poti proteja, iti construiesti in jurul inimii o fortareata formata din ganduri. Respira adanc si relaxeaza'te, apoi mai respira odata. Respira si intoarce'te la inima ta, reintoarce'te la ego'ul tau esential. Daca nu te intorci catre centrul tau, nu poti vedea prin prisma compasiunii. Si daca nu privesti cu compasiune, nu vezi cum ar trebui. 
              Tot ceea ce este perceput este ceva fals, este o hiperbola. Este ceea ce, pur si simplu, iti hraneste plictiseala si anxietatea. Respiratia este cheia spre a trai o viata spirituala in reintruparea fizica.
          Cand trupul moare, respiratia il paraseste, dar, unde se duce ?
........................................................

Amurgul idolilor,

             In fiecare noapte cand omul adoarme, sufletul sau se'ndeparteaza de corpul sau fizic pentru a se cufunda in Sufletul Universal. In timpul acestui repaus al corpului, se realizeaza in el o purificare. Odata indeplinita aceasta lucrare, sufletul poate veni sa'si reia functiile si sa se manifeste in materie prin tot felul de'activitati. Acest proces se repeta in fiecare noapte chiar si in timpul zilei pentru anumite persoane. 
              Deci noaptea sufletul abandoneaza corpul fizic si cand el revine dimineata, gaseste casa maturata, curatata, spalata, sa'si poata relua lucrul. Daca sufletul n'ar fi parasit corpul, omul ar fi otravit, asfixiat deoarece actiunea de curatare nu s'ar fi putut realiza in el. 
               Viata este o combustie : toate aceste activitati fizice, afective, mentale, carora le dam numele de "viata" produc o degajare de forte, dar lasa reziduuri pentru eliminarea carora este necesar un anumit timp. Este deci necesar ca sufletul sa se'ndeparteze pentru a se putea face curatarea si fiindca invazia corpului de catre impuritati obliga sufletul sa'l paraseasca, decurge din aceasta ca, cu cat un om devine pur si limpede, cu'atat este mai putin necesar ca sufletul sa'l paraseasca.
             Evident, cand omul s'a supraincarcat cu "hrana greoaie" aceasta purificare dureaza mai mult timp si prelungeste absenta sufletului. Spiritul este ergo alungat din corp fiindca este prea multa treaba de facut. 
               Problema care se pune este daca sufletul care paraseste corpul urca'ntotdeauna. Sa se uneasca cu Sufletul Universal, sau ramane numai sa pluteasca in regiunile inferioare. Aceasta depinde de persoana, de natura si calitatea dorintelor, sentimentelor si gandurilor ei. Aici vorbim decat de'o fiinta animata de un ideal spiritual maret. In timpul somnului, sufletul sau se'nalta catre lumina, se scalda in ea, contempla imensitatea, calatoreste si comunica cu entitatile celeste.
              Cand el isi regaseste corpul comunica amintirea celora pe care le'a trait si se va stradui sa le imprime creierului. Si chiar daca omul nu devine imediat constient, cum toate aceste amprente sunt de nesters, intr'o buna zi se va produce revelatia. De aceea se poate intampla cand dintr'o data, intr'o strafulgerare, sa deveniti constienti de anumite adevaruri sublime pe care subconstientul vostru le purta deja de mai mult timp. 
                Nu venise inca momentul sa constientizati, dar intr'o clipa, cand creierul vostru s'a aflat in conditii favorabile, dintr'o data lumina a izbucnit. Evident, daca sunteti obisnuit sa lucrati asupra corpului vostru fizic pentru a'l purifica si sensibiliza, sufletul poate inregistra mult mai usor realitatile lumii sublime si le poate transmite constientului vostru.
              De acea este important sa dam corpului fizic o hrana pura, aer pur, bauturi si chiar ganduri, sentimente, activitati pure. Spiritualitatea nu consta in a neglija materia pentru a ne ocupa numai de spirit, deoarece in realitate manifestarile spiritului sunt limitate de gradul slab de evolutie al corpului terenal. Spiritul are toate puterile, dar nu le poate manifesta atata timp cat organele corespondente din corpul nostru nu sunt trezite. 
             Alchimistii care au inteles aceasta idee s'au ocupat de a transforma materia, de'a o purifica, sublima. Toata acea lucrare pe care o facea asupra materialelor era simbolica. In realitate era o lucrare asupra corpului fizic prin apa, aer, prin foc, pana cand omul era capabil sa reflecte si sa lasa sa treaca lumina celesta si virtutile spiritului. Spiritul nu are nevoie sa evolueze, caci din contra rolul sau este sa involueze, sa coboare pentru a anima materia.
             In regiunea sublima careia ii apartine, el este perfect. Este o problema care trebuie sa fie foarte clara : spiritul are toate posibilitatile in Cer, dar este neputincios in planul material atata timp cat organele corpului fizic nu sunt pregatite sa'i asigure manifestarea. Este important caci oamenii fie sunt influentati de filosofia materialista, fie de o conceptie gresita despre spiritualitate si nu reusesc sa le impace. 
             Sub forme diferite alchimistii exprimau mereu aceeasi idee, ei spuneau ca lucreaza asupra materiei pentru a o face sa devina subtila si a o transforma in aur pur, simbolul perfectiunii. 
              Nu este deci atat de important sa ne ocupam de suflet si de spirit, ci de instrumentele fizice prin intermediul carora ele se manifesta. 
             

Oare...

Oare se merita sa fugim, legati la ochi cu perdele fumurii, intr-un vis si asa anevoios?

Oare se merita sa ne lovim de peretii luminati de dimineata, cand ne trezim?

De ce oare, preferam sa culegem flori si sa imprumutam raze de soare, in seri cu luna plina, cand putem inchide ochii, si mirosind frumosul stelelor, sa speram?

Oare chiar trebuie sa hranim fluturii din stomac cu mierea ochilor nostrii indragostiti?

Oare chiar este nevoie de furnici din degete ca sa ne gadilam un zambet?

De ce oare suntem dornici sa dansam cu adierea vantului, in loc sa deschidem bratele larg si sa ne contopim cu nemurirea?

Oare, asta este iubirea?

Alb si Negru...

Ma privesti si-ncet adulmeci, 

Din priviri iar ma dezbraci, 

Esti lumina ce m-aprinde, 

Cand tacerea iara frange, 

-dragoste-acestor saraci.

Eu suspin si tu zambesti, 

Mi-e teama c-ai sa-ndraznesti, 

Sa-mi spui dragostea-n atingeri, 

Iar cu ochii tai ce-i ageri, 

-imediat sa ma-ncalzesti.

Eu sunt vis tu amintire 

Doua-extreme-n cautare 

Ma-nvelesti cu picaturi 

Transpirate; creiem aburi 

-corpulurilor noastr-extazuri.

Contopiti am fost si suntem 

Cand in brate raul rupem 

Si-adunam sclipici din stele 

Invelindu-ne cu ele 

-imediat ce adormim.

Te privesc si ma privesti 

Nimic nu-i ca in povesti 

Insa asta nu inseamna 

Ca iubirea noastra-i falsa 

-fiindca va trai pe veci.

Tu, actor pierdut..

Tu, actor pierdut, nu te lasa dus de vant, departe, ca o fila dintr-o carte, invechita.
Te rog, mai stai un ceas, si mai sopteste-mi cu al tau glas, inca o poveste de amor, caci tu esti in visu-mi, calator.
Te rog, promit ca te voi lasa, sa-mi povestesti si viata ta; te voi asculta si-ti voi recita si ultima lacrima de dor, si fata iti voi mangaia usor, pana vei zambi ca un nebun, la auzul cuvintelor ce eu le spun.
Te rog, promite-mi ca pe-al tau drum, nu ai incetat sa te gandesti la cat de mult tu ma iubesti, caci sincer eu iti spun, te-am iubit si te iubesc, ca o nebuna si mi-e rusine, caci nu vreau sa crezi, ca indraznesc sa-exagerez.
Te rog pe tine, sa joci cuvinte fine, pe buza-mi inflacarata, asa cum ai facut odata, caci mintea-mi-e cuminte, doar inima cere, cuvinte si cuvinte.
Te rog, cu ale tale maini de catifea, mai mangaie odata fruntea mea si gadil-o cu-al tau parfum, de romanta si de om bun.
Te rog, drag hoinar in al meu dor, strange-mi mana rusinoasa si mai da-mi voie odata, sa-ti simt caldura si focul arzator de dor si pasiune, ce le-ai simtit odata, doar si numai pentru mine.
Tu, actor pierdut, atat iti cer, atata ti-am cerut: o inima curata, sincera si parfumata, in care sa ingrop al meu suflet plapand, pentru o eternitate si o zi si chiar mai mult de'atat.

Au scris pe noi..

(27.05.2011)

Pe ochi ne-au scris lacrimile inghetate
si ridurile parfumate de romanta,
si-au scris poezii infinite cu rime
cam uitate undeva prin vremea,
ce tiptil s-a dus.

Pe piept ne-au scris greseli de mult iertate,
si-au scris romane multe,
de sentimente mute,
de certuri adormite
si plansete racite,
ce ne-au urmat, lipite,
de-acest lung drum.

Pe maini ne-au scris imbratisarile trecute,
cu chinuri greu strapunse,
si-au scris povesti absurde
si cantece de-amor,
pline de amarul dor.

Pe talpi ne-au scris trasee,
ploi si pietricele,
si-au scris cu varfuri grele,
de penite negre,
au scris cate un drum,
cat mai departe de-al nostru destin,
de-a fi-mpreuna,
mai mult decat o viata si-o luna.

Pe vant am scris cu pene,
colorate in iubire franta de nuante rosi-albastre,
in zambete pierdute de nuante galben-verzi
si in doruri multe de nuante albe, moarte.

Am scris povestea noastra,
ce inca n-a murit,
ce inca mai danseaza,
cu vantul intetit.

Anotimpurile..

05.10.10

Primavara, esti imbracat in muguri mici, verzi, zambitori si inocenti, spalati mereu de roua fina a diminetilor caldute, uscati de razele plapande ale soarelui inca adormit, in timp ce se joaca pe ale tale ramuri ferme.

Vara, frunzele-ti sunt de-un verde arzator, si una cate una se indragostesc de cate-un strop de ploaie rece, din zilele fierbinti de vara, umplandu-le de iubire si frumusete, in timp ce cresc incontinuu, impodobindu-te cu diferite noante de verde.

Toamna, ...da toamna, frunzele sunt atat de indragostite de tine, si de locul ce te inconjoara, incat se inrosesc la fiecare adiere a vantului aspru, si se topesc, cazand adormite pe iubirea pamantului rece de toamna, privindu-te cu admiratie.

Iarna, crivatul taios, iti smulge fara mila si regret, fiecare frunzulita ramasa pe crengile-ti puternice si sigure, lasandu-te gol, dar plin de asteptarea primaverii ce te va imbraca in inocenta si te va mai intineri cu inca un an.

Dar, indiferent de anotimpul care este, Tu ramai acelasi stejar frumos, inalt, puternic si care ofera siguranta si intinereste zi dupa zi

Imprimeu..

Inchid ochii si te invelesc in cearceafurile moi si catifelate, ale mintii mele. Te invelesc si te strang extrem de tare cu ele, pentru ca vreau ca iubirea mea sa se imprime pe pielea ta.

Vreau ca iubirea mea sa-ti ramana desenata, pe un colt al buzei tale de jos, pentru ca acolo este mai dulce si se va lipi mai usor.

Vreau ca iubirea mea sa-ti ramana tablou, sub pectoralul stang, agatat de-un cuisor; mic fior trimis de mine, prin sina spinarii tale. Tablou ce-l vei privi mereu ca fiind parte din sufletul tau, simbol al sinceritatii, iubirii si daruirii mele.

Vreau ca iubirea mea sa-ti devina tatuaj, sentiment permanent inchegat in tesutul inimii tale, sa simti forma sarutarilor mele, inghetate de vreme.

Dau drumul cearceafurilor albite de timp, si te cuprind cu glasul meu, adormit...te iubesc, iubire.

De-ar fi sa fie adevarat..

De-ar fi sa pleci si niciodata sa revii
As plange ani, cu stele mii si mii.
Stelele fiind iubirea infinita
Promisa, la un inceput de poveste adormita.

De-ar fi sa pleci si niciodata sa te-ntorci
Mi-ar creste sub aripi, rani adanci
Si-ar cadea, zguduindu-mi visele
Ce-ar zgaria sangele, colorandu-mi buzele.

De-ar fi sa pleci si niciodata sa revii
Mi-as vinde sperantele la copii
Si ochii plini de amintiri i-as zgaria
Caci stiu ca ti-as vedea incontinuu, privirea.

De-ar fi sa pleci si niciodata sa te-ntorci
Pielea mi s-ar transforma in scoici
Si tot ce-as face-ar fi sa te astept
Fara nici macar un singur regret.

De-ar fi sa pleci si niciodata sa revii
As plange ani, cu stele mii si mii
Si m-as scurge-n timp, ca boabele de nisip
Cu gandul c-ai sa-mi mai fii odata iubit.

Come Back..

Te rog, nu pleca, mai stai un ceas,
mai danseaza cu mine un vals,
sau poate un tango, caci inima-mi-aprinsa,
plina de speranta, de placeri si de dorinta.
Te rog, vino mai aproape,
danseaza-mi cu ale tale degete, pe pleoape inlacrimate,
caci iar am plans, de dor si de-amintire,
la ziua de ieri, aceea care nu mai vine.
Te rog, apropie-te mai mult si fura-mi un sarut,
unul tandru si-arzator,
plin de licoare de amor
si de speranta si viitor mai bun,
alaturi de tine, tu, suflet pur.
Haide...Te rog, sufoca-ma cu a ta piele fina,
lasa-ma sa respir prin a ta fiinta,
lasa-ma pierduta-n ochii tai, de-un verde fierbinte
si sa uit sa mai vorbesc folosind cuvinte.
Te rog, invata-ma cu-o singura privire,
sa-ti aduc si fericire si iubire,
sa-ti aduc si raza de lumina si de luna plina,
asa cum faci tu, fara sa vrei,
cand rosesc privind in ochii tai.
Invata-ma sa-ti scriu prin vise cu petala parfumata
plina de zambet, colorata,
ca atunci cand dormi, sa-ti mangai inimioara
cu glasul meu timid si cu petala.
Te rog, sper ca nu iti cer prea mult,
iti cer doar iubirea, inimioara si al tau trup,
iti cer doar tot ce ai, nimic mai mult,
si nu doar pentru o seara, ci pentru o eternitate si o zi si chiar mai mult de-atat.
Ti iubesc, ieri, azi, maini...mereu.

Nu se stinge..

Stiu ca vrei s-asteptam cuminti la colt de strada
uitati de ani, de doruri si de vreme
sa cumparam dorinte fara nume
si sa ne plangem roua din priviri ca alta-data.

Sa numaram statuile din stele
sa nastem rasaritul si apusuri impreuna
si anotimpuri goale sa ne spuna
ca iubirea noastra-i mai presus de ele.

-

Prin asternutul mirosind a noapte
pictez dimineti oarbe, fara tine
dar amintirea dulce iara vine
si parca ma acoperi intr-un cearceaf de soapte.

E greu si este si mai bine
si clipe dulci au fost si-or sa mai fie
caci iubirea din noi creste, scade, plange
danseaza, striga, cugeta dar nu se stinge.

Inceputuri noi si sfarsituri vechi..

27.Iunie.2010

Este adevarat ca orice lucru are un inceput si un sfarsit..si ca nimic nu a fost vreodata conceput sa reziste…

O relatie adevarata, si nu ma refer la una copilareasca, ca la 11 ani, este compusa dintr-un amalgam de inceputuri si sfarsituri.
Jocuri cu scantei de inceputuri noi si sfarsituri vechi, ard incontinuu, in inimile indragostitilor, formand dorinte, vise, sperante, conexiuni si sentimente ce doar ei le pot simti, explica si care vor continua sa fie atatate de adevarata iubire dintre cei doi indragostiti ‚pana ce moartea ii va desparti’.

O relatie incepe cu un baiat si o fata, printul si printesa unui basm, personajele principale dintr-un film...
Prima privire, prima fluturare de gene, primul zambet, prima atingere, prima suflare simtita pe ambele tample fine, primul sarut, primul cuvant, prima iubire...singura si ultima iubire.

O relatie este formata din mai multe trepte, ca si cum ai urca pe o scara de clestar, intr-un templu sfant, pentru a ajunge la inima acestuia...la sentimentul cel mai placut, cel ce te face sa te simti cel mai implinit.
Fiecare treapta are un inceput si un sfarsit, dar asta nu inseamna ca relatia se va termina odata ce o treapta se sfarseste, caci odata cu terminarea unei trepte, imediat, incepe urmatoarea.
Aceste trepte sunt greu de observat, cand esti atat de inflacarat si iubesti atat de aprins si doresti atat de mult, dar destul de usor de definit, odata ce stai si contemplezi asupra acestui lucru.
Prima treapta, asa cum o vad eu, ar fi teama de a vorbi cu persoana iubita, frica de contactul vizual reciproc si roseata din obraji la vederea persoanei dorite, iar aceasta se termina odata ce baiatul si fata, devin un cuplu, intruchiparea unei iubiri pure, sincere si inteleasa doar de ei.

Cu fiecare treapta, dragostea dintre cei doi iubiti evolueaza, increderea creste la fel si sentimentul de siguranta si implinire.
Cu fiecare treapta, iubirea dintre cei doi indragostiti devine indestructibila, visele mai marete iar comunicarea devine aproape telepatica.
Cu fiecare treapta, amandoi afla din ce in ce mai multe motive de a zambi, de a fi fericiti si de a se iubi.
Cu fiecare treapta, parcurgerea acestui deal de trepte, devine din ce in ce mai usoara iar iubitii ajung sa formeze un tot unitar, un acel ceva maret, onest, unic ce va trece prin furtuni si zile cu soare, fara a se surpa, sau distruge.

Este adevarat ca orice lucru are un inceput si un sfarsit..si ca nimic nu a fost vreodata conceput sa reziste, dar acest lucru este valabil doar pentru treptele unei relatii, caci dragostea a existat, exista si va exista mereu, ceea ce inseamna, ca este cu adevarat exceptia, sau una dintre exceptiile acestui fapt.

Nu?

Cararea iubeste

Și-a mai cazut o frunzuliță. Și-a mai răcit un colț din cărarea îndrăgostită de pașii trecătorilor. Și s-a mai cutremurat un pic, lăsand loc de crăpaturi mici, umplute cu pietricele.
Și-a mai trecut un an. A mai trecut o toamnă. Și totuși încă mai cade câte o frunză, îmbătată de adierea vântului domol. Și mai imbătrânește cărarea, cu încă un an. Încă un an plin de trecători.

Trecătorii îi sunt, primăvara, ca niște opere de artă; tablouri colorate în săruturi și imbrățișări tandre sub flori de meri bătrâni. Și ea admiră, și se îndrăgostește de dragostea îndrăgostiților. Și suspină domol, cutremurâd merii, provocând mici avalanșe de petale albe, peste capetele amorezaților.
Trecătorii îi sunt umbra, vara, ce-o protejează de arșița soarelui aspru. Iar câte o dată, râde de fericire, atunci când trecătorii mai scapă câțiva stropi de apă rece, prin crăpaturile sale lăsate de vreme, gâdilând-o. Se bucură. Iubește.
Trecătorii sunt muzica sa, acompaniată de greierșii vioi, toamna. Pașii transformă fiecare vibrație intr-o baladă, mai tristă sau mai vioaie, care depinde de puterea cu care pașii o apasă.
Trecătorii îi sunt alinare, în diminețile reci de iarnă. Mai ales copilașii, care se dau cu sania, râzând, pe ea. Se simte bine. Știe că ea poate să bucure înapoi trecătorii, așa cum ei o bucură pe ea. Călcând-o.

Și deși îmbătrânește, deși iubește în timp ce îmbătrânește, deși privește în timp ce îmbătrânește, deși mai plânge în timp ce îmbătrânește, ea mereu a fost, este și va fi loială acestui drum. Același drum către inimile celor de departe, care așteaptă ca pașii persoanelor iubite, să se înmulțească și să se grăbească. Iar cărarea vede asta, simte asta și doar suspină.
Ea privește, iubește, îmbătrânește și totuși, încă mai trăiește, atâta timp cât trecătorii o vor mângâia cu tălpile pașilor lor.