Euryale,

                      Repetarea vesnica a unei povesti putin originale, clasica cearta. Era ceva in tot evenimentul acela care'avea un caracter inexorabil, cu scapari de fatum incantator de clasic, de drumuri trasate de catre Destin. Nimeni nu este capabil sa invete din experienta altuia si, drept urmare, unica atitudine demna este s'o iau de mana si s'ascult, cu infinita bunavointa, povestea in desfasurare a iubirilor si suferintelor, in timp ce Natura'si urmeaza cursul inevitabil si intelept. 
                    Ritualul a urmat drumuri batatorite si previzibile, chiar daca nebanuit de multumitoare. Ea nu mai simtese niciodata, pana sa ma'ntalneasca, nevoia de'a spune "Te iubesc !" in acel fel dureros, sfasietor, ascultandu'se pe sine, cu stupoare fericita - cuvinte pe care inainte refuzase intotdeauna sa le rosteasca - si pe un ton necunoscut, care parea aidoma unui geamat sau unui planset. Un dialog intim si plin de amintiri, de talcuri impartasite, tot atat de vechi precum prietenia noastra. Ramaseseram tacuti, insotiti de tic'tac'ul ceasului, care dramuia mai departe trecerea timpului, in asteptarea unui zor de zi. 
                     Asa se trezise intr'o dimineata cu fata lipita de pieptul meu si dupa ce'si dadu la o parte parul ravasit ce'i acoperea chipul, imi privise indelung profilul adormit, cu gingasa bataie a inimii mele pe obrazul ei, pana cand deschisesem ochii si, intalnindu'i privirea, ii zambisem. In clipa aceea am stiut amandoi, ca eu o iubeam si ea la randul ei ma iubea in mod absolut, cu certitudine. 
                    Privind'o in ochi, am realizat ca erau tot la fel de linistiti si inteligenti. Odinioara ii iubisem ochii; acum ii adoram. Mainile fine si lungi, cu unghiile rotunjite si curate. Pana si cel mai marunt gest al meu, de'atingere si caldura, ii ramasese inca pe piele. Urma mea nu fusese stearsa de alte iubiri. 
                   Acum incearca sa'si controleze sentimentele. Pentru nimic in lume nu este dispusa sa cedeze ispitei amintirilor. 

Dezamagire

Incerc sa imi descriu sentimentele si pasiunile prin proza plina de metafora si descrieri ale unor lucruri aspectuoase. Sufar de mania de a descrie in felul cat mai frumos posibil, lucruri cat mai atragatoare, linistitoare, relaxante si care consider eu ca imi ofera o oarecare liniste interioara atunci cand ma gandesc la ele sau le analizez si apoi notez pe hartie. Sufar de dorinta de-a scoate orice este mai ‚pur si inocent’ din fiecare lucru care ma inconjoara. Din oameni, din copaci, din pasari si bancute lipsite de trecatori, din amintiri si emotii, din mine si din cei pe care ii iubesc.

De ce zic ca sufar? Sufar caci ajung in punctul in care toate lucrurile superbe si splendide pe care le descriu sunt doar in asteptarile mele. Sunt nascute din copilul din mine ce doreste ca totul sa fie perfect si vesel in jurul sau. Sunt infasurate in zahar si pufos –nu neaparat roz- si arome imbatatoare de zambete si vise implinite. Asa sunt asteptarile si dorintele mele, dar nu asa este lumea in care ma aflu eu cu adevarat.

Nu asta este lumea pe care o zaresc zilnic pe strada mergand cocosata, cu ochii atintiti spre asfalt si/sau incaltaminte, cu fetele incruntate si gri sub straturile de machiaj si rarele zambete politicoase si false. Asa ca sufar in confuzia, ignoranta si lumea pe care doresc eu sa o creez si sa o percep, caci devine din ce in ce mai respingatoare si repugnanta, caci stiu ca nu am sa reusesc niciodata sa aduc la viata, decat in scris si mintea mea.