Cantare de toamna
Precum un copilas mic am luat dragostea printre palme ca un glob de Craciun, pentru ca ma fascina. L-am aruncat in sus, atingand inaltimi inimaginabile, caci nu m-am considerat niciodata atat de puternica. L-am invartit prin palme ca sa ii vad micile imperfectiuni de pe suprafata stralucitoare. L-am mangaiat sa ii simt textura, l-am privit, vazandu-mi reflexia, devenind una cu globul. Dar apoi, impiedicata cum sunt, l-am scapat si s-a spart. Iar de atunci nu fac decat sa-mi vad chipul clatinandu-se prin multitudinea de cioburi.
Eggiweg
Ma intorc brusc si incep sa plang. Cu privirea spre perete incep sa imi inghit lacrimile pentru a nu-l trezi. Imi ridic genunchii la piept si ma strang ca o minge, fara a-l atinge, pentru a-mi ingreuna plansul; mereu cand gresesc vreau sa ma mustrez cumva. Si ma chinui minute in sir sa incetez din plans pentru a-mi aduce aminte de ce. Ganduri ca 'ma simt atat de singura desi cu el in pat' nu au fost singurele, hoinarind prin mintea mea. De fapt si de drept eu doar doream sa ma stranga in brate in acea dimineata, insa mi-am adus aminte de ce.
Aseara am fost o vrajitoare cu parul negru fluturand in vant, cu o limba ascutita ca de sarpe si cu lovituri din baghetele mele magice ce provocau rani nu doar fizice dar si spirituale. Am urlat mai urat decat orice creatura mistica. Am fugit si m-am ascuns si am reusit sa fur fericirea celor din jur. Au vrut sa ma arda pe rug, insa valurile de ura ce ma inconjurau atunci cand zburam departe de ei erau prea puternice.
Intr-un tarziu m-am intors in cuibul meu, la forma mea obisnuita; Simona. Si de atunci nu am mai incetat sa mai plang caci pedeapsa pentru vrajitoare ar fi fost arderea pe rug dar pedeapsa Simonei a fost uitarea. Si a trebuit sa imbratiseze din nou pernele si aerul rece de dimineata, cu el langa ea.
Aseara am fost o vrajitoare cu parul negru fluturand in vant, cu o limba ascutita ca de sarpe si cu lovituri din baghetele mele magice ce provocau rani nu doar fizice dar si spirituale. Am urlat mai urat decat orice creatura mistica. Am fugit si m-am ascuns si am reusit sa fur fericirea celor din jur. Au vrut sa ma arda pe rug, insa valurile de ura ce ma inconjurau atunci cand zburam departe de ei erau prea puternice.
Intr-un tarziu m-am intors in cuibul meu, la forma mea obisnuita; Simona. Si de atunci nu am mai incetat sa mai plang caci pedeapsa pentru vrajitoare ar fi fost arderea pe rug dar pedeapsa Simonei a fost uitarea. Si a trebuit sa imbratiseze din nou pernele si aerul rece de dimineata, cu el langa ea.
Frantura
Ca in fiecare dimineata, m-am trezit impletita cu mirosul lui si cearsafurile dezordonate, dar azi avea sa fie o dimineata mai speciala ; desi eu m-am trezit, el inca mai dormea. Instinctul de iubita diabolica mi-a spus sa il trezesc dar la zarirea chipului sau atat de linistit si adormit am decis sa il privesc si sa il iubesc.
Ador sa il privesc cand doarme caci atunci simt cu adevarat ca imi apartine in totalitate chiar daca poate in lumea viselor lui este mai departe. Imi place ca mereu pare ca zambeste cu pleoapele inchise, dar pe ascuns, printre gene. Iar buzele-i arcuite in capete starnesc mereu zambete pe chipul meu. Imi place sa il ascult cum respira si in acest timp sa ii urmaresc contururile chipului; de la frunte la curbura nasului, la forma ochilor micuti, ca maslinele verzi, la obrajii rotunzi, grasi si calzi, spre buzele-i carnoase si frumos definite apoi la final, cioculetul si barbita.
Este adevarat ca respiratia nu i-o aud, caci parca nu respira deloc, dar singurul fel prin care stiu ca este bine este uitandu-ma la pieptul lui. Inima ii bate mereu exceptional de tare, de parca sta sa ii sara din piept, cutremurandu-i tot corpul; dar el nu simte, asa ca nu ma crede. Asa ca i-am privit pieptul tremurand dupa turul chipului si am inceput sa ii mangai bratele calde.
Incepuse sa-mi tremure tot trupul de dorinta si setea de-al saruta si iubi in felurile cele mai arzatoare posibile dar l-am lasat sa doarma.
Am stat asa,minute bune, pana am inceput sa incerc sa imi dau seama ce este in mintea lui, de ce incepuse sa se foiasca, de ce incepuse sa miste ochii atat de agresiv si ii batea inima si mai tare.
Brusc, a deschis ochii, m-a intrebat ce fac si m-a tras langa el ca sa ma tina in brate si am adormit din nou.
Ador sa il privesc cand doarme caci atunci simt cu adevarat ca imi apartine in totalitate chiar daca poate in lumea viselor lui este mai departe. Imi place ca mereu pare ca zambeste cu pleoapele inchise, dar pe ascuns, printre gene. Iar buzele-i arcuite in capete starnesc mereu zambete pe chipul meu. Imi place sa il ascult cum respira si in acest timp sa ii urmaresc contururile chipului; de la frunte la curbura nasului, la forma ochilor micuti, ca maslinele verzi, la obrajii rotunzi, grasi si calzi, spre buzele-i carnoase si frumos definite apoi la final, cioculetul si barbita.
Este adevarat ca respiratia nu i-o aud, caci parca nu respira deloc, dar singurul fel prin care stiu ca este bine este uitandu-ma la pieptul lui. Inima ii bate mereu exceptional de tare, de parca sta sa ii sara din piept, cutremurandu-i tot corpul; dar el nu simte, asa ca nu ma crede. Asa ca i-am privit pieptul tremurand dupa turul chipului si am inceput sa ii mangai bratele calde.
Incepuse sa-mi tremure tot trupul de dorinta si setea de-al saruta si iubi in felurile cele mai arzatoare posibile dar l-am lasat sa doarma.
Am stat asa,minute bune, pana am inceput sa incerc sa imi dau seama ce este in mintea lui, de ce incepuse sa se foiasca, de ce incepuse sa miste ochii atat de agresiv si ii batea inima si mai tare.
Brusc, a deschis ochii, m-a intrebat ce fac si m-a tras langa el ca sa ma tina in brate si am adormit din nou.
Marea suferinta
17/08/2013
Azi am vazut marea tipand catre mal si lovindu-l cu spume albe si reci ca ghiata pentru ca el facea drum miilor de turisti catre strafundurile ei.
Dupa indeajuns timp de stat pe nisipurile arzatoare, am decis sa ma simt si eu respinsa de mare, caci doream sa imi impartasesc tristetile cu ea. Am simtit multe dintre valurile sale taindu-mi pielea cu un dizgust de neinteles atunci cand am decis sa o strapung cu trupul meu pentru ai simti furia. Ma saturasem sa ii fiu doar un simplu spectator ; doream sa ajung in inima supararii sperand ca o sa uit de a mea. Am dorit sa stau si sa ii devin stanca pe care sa isi verse loviturile iar ea sa imi devina imbratisare furioasa care sa-mi impartaseasca necazul.
M-am simtit atat de linistita si in acelasi timp toate gandurile cele mai negre mi-au injunghiat inima. I-am simtit strigatele ce ma cutremurau si ma impingeau spre innec. M-am impins in nisipul aflat sub luciul apei, de mai multe ori, simtind cu fiecare data ca sunt mai aproape de magnifica moarte. Ce sentiment straniu de liniste sufleteasca mi-a fost oferit de catre marea ce nu ma dorea! Si totusi am simtit ca este singura care ma poate intelege.
Aceasta furie a intinderii infinite de valuri verzi avea loc, acompaniata de vantul cel aspru, din cauza ca ea dorea doar sa se poata bucura de infinitatea de perle minuscule si aurii pe care ea o admira din-totdeauna; plaja.
Spre surprinderea mea, am inteles fiecare strigat al ei ca si cum ar fi fost al meu; am plans, suspinat, urat si iubit impreuna. Si am stat pana ce valurile au castigat si m-au impins afara, pe scoici, desi negreala din pieptul meu nu a fost curatata de valuri si nici marea nu s-a linistit.
Azi am vazut marea tipand catre mal si lovindu-l cu spume albe si reci ca ghiata pentru ca el facea drum miilor de turisti catre strafundurile ei.
Dupa indeajuns timp de stat pe nisipurile arzatoare, am decis sa ma simt si eu respinsa de mare, caci doream sa imi impartasesc tristetile cu ea. Am simtit multe dintre valurile sale taindu-mi pielea cu un dizgust de neinteles atunci cand am decis sa o strapung cu trupul meu pentru ai simti furia. Ma saturasem sa ii fiu doar un simplu spectator ; doream sa ajung in inima supararii sperand ca o sa uit de a mea. Am dorit sa stau si sa ii devin stanca pe care sa isi verse loviturile iar ea sa imi devina imbratisare furioasa care sa-mi impartaseasca necazul.
M-am simtit atat de linistita si in acelasi timp toate gandurile cele mai negre mi-au injunghiat inima. I-am simtit strigatele ce ma cutremurau si ma impingeau spre innec. M-am impins in nisipul aflat sub luciul apei, de mai multe ori, simtind cu fiecare data ca sunt mai aproape de magnifica moarte. Ce sentiment straniu de liniste sufleteasca mi-a fost oferit de catre marea ce nu ma dorea! Si totusi am simtit ca este singura care ma poate intelege.
Aceasta furie a intinderii infinite de valuri verzi avea loc, acompaniata de vantul cel aspru, din cauza ca ea dorea doar sa se poata bucura de infinitatea de perle minuscule si aurii pe care ea o admira din-totdeauna; plaja.
Spre surprinderea mea, am inteles fiecare strigat al ei ca si cum ar fi fost al meu; am plans, suspinat, urat si iubit impreuna. Si am stat pana ce valurile au castigat si m-au impins afara, pe scoici, desi negreala din pieptul meu nu a fost curatata de valuri si nici marea nu s-a linistit.
Subscribe to:
Posts (Atom)