Tu, actor pierdut..

Tu, actor pierdut, nu te lasa dus de vant, departe, ca o fila dintr-o carte, invechita.
Te rog, mai stai un ceas, si mai sopteste-mi cu al tau glas, inca o poveste de amor, caci tu esti in visu-mi, calator.
Te rog, promit ca te voi lasa, sa-mi povestesti si viata ta; te voi asculta si-ti voi recita si ultima lacrima de dor, si fata iti voi mangaia usor, pana vei zambi ca un nebun, la auzul cuvintelor ce eu le spun.
Te rog, promite-mi ca pe-al tau drum, nu ai incetat sa te gandesti la cat de mult tu ma iubesti, caci sincer eu iti spun, te-am iubit si te iubesc, ca o nebuna si mi-e rusine, caci nu vreau sa crezi, ca indraznesc sa-exagerez.
Te rog pe tine, sa joci cuvinte fine, pe buza-mi inflacarata, asa cum ai facut odata, caci mintea-mi-e cuminte, doar inima cere, cuvinte si cuvinte.
Te rog, cu ale tale maini de catifea, mai mangaie odata fruntea mea si gadil-o cu-al tau parfum, de romanta si de om bun.
Te rog, drag hoinar in al meu dor, strange-mi mana rusinoasa si mai da-mi voie odata, sa-ti simt caldura si focul arzator de dor si pasiune, ce le-ai simtit odata, doar si numai pentru mine.
Tu, actor pierdut, atat iti cer, atata ti-am cerut: o inima curata, sincera si parfumata, in care sa ingrop al meu suflet plapand, pentru o eternitate si o zi si chiar mai mult de'atat.

Au scris pe noi..

(27.05.2011)

Pe ochi ne-au scris lacrimile inghetate
si ridurile parfumate de romanta,
si-au scris poezii infinite cu rime
cam uitate undeva prin vremea,
ce tiptil s-a dus.

Pe piept ne-au scris greseli de mult iertate,
si-au scris romane multe,
de sentimente mute,
de certuri adormite
si plansete racite,
ce ne-au urmat, lipite,
de-acest lung drum.

Pe maini ne-au scris imbratisarile trecute,
cu chinuri greu strapunse,
si-au scris povesti absurde
si cantece de-amor,
pline de amarul dor.

Pe talpi ne-au scris trasee,
ploi si pietricele,
si-au scris cu varfuri grele,
de penite negre,
au scris cate un drum,
cat mai departe de-al nostru destin,
de-a fi-mpreuna,
mai mult decat o viata si-o luna.

Pe vant am scris cu pene,
colorate in iubire franta de nuante rosi-albastre,
in zambete pierdute de nuante galben-verzi
si in doruri multe de nuante albe, moarte.

Am scris povestea noastra,
ce inca n-a murit,
ce inca mai danseaza,
cu vantul intetit.

Anotimpurile..

05.10.10

Primavara, esti imbracat in muguri mici, verzi, zambitori si inocenti, spalati mereu de roua fina a diminetilor caldute, uscati de razele plapande ale soarelui inca adormit, in timp ce se joaca pe ale tale ramuri ferme.

Vara, frunzele-ti sunt de-un verde arzator, si una cate una se indragostesc de cate-un strop de ploaie rece, din zilele fierbinti de vara, umplandu-le de iubire si frumusete, in timp ce cresc incontinuu, impodobindu-te cu diferite noante de verde.

Toamna, ...da toamna, frunzele sunt atat de indragostite de tine, si de locul ce te inconjoara, incat se inrosesc la fiecare adiere a vantului aspru, si se topesc, cazand adormite pe iubirea pamantului rece de toamna, privindu-te cu admiratie.

Iarna, crivatul taios, iti smulge fara mila si regret, fiecare frunzulita ramasa pe crengile-ti puternice si sigure, lasandu-te gol, dar plin de asteptarea primaverii ce te va imbraca in inocenta si te va mai intineri cu inca un an.

Dar, indiferent de anotimpul care este, Tu ramai acelasi stejar frumos, inalt, puternic si care ofera siguranta si intinereste zi dupa zi