'Carnal Apple, Woman Filled, Burning Moon,’


'Carnal apple, Woman filled, burning moon,
dark smell of seaweed, crush of mud and light,
what secret knowledge is clasped between your pillars?
What primal night does Man touch with his senses?
Ay, Love is a journey through waters and stars,
through suffocating air, sharp tempests of grain:
Love is a war of lightning,
and two bodies ruined by a single sweetness.
Kiss by kiss I cover your tiny infinity,
your margins, your rivers, your diminutive villages,
and a genital fire, transformed by delight,
slips through the narrow channels of blood
to precipitate a nocturnal carnation,
to be, and be nothing but light in the dark.' 

[P.N.]

Encrucijada

Nos separaba de la calle
el cristal empañado de lluvia.
Yo estaba lejos del mundo,
hoja caída en el remanso de su llanto.

Ella era menuda y tierna
y se hacía más menuda entre mis brazos
y más tierna bajo mis ojos.

Entre nosotros y la calle
y la lluvia y el cristal de la ventana
eran dos abismos de plata.

La vida estaba allí naufragando en sus ojos
la belleza dormía en sus senos perfumados
la luz -toda la luz- se me daba en su boca
la humanidad - mi humanidad - era ella.

Más allá del cristal
más allá de la lluvia
pasaron...

Yo separé los ojos de los ojos de ella
para verlos pasar.

Marchaban chapoteando en el barro
los pies descalzos.
Desfilaban los rostros anochecidos de hambre.
Y las manos encallecidas de miseria
y las almas curvadas de injusticia
y las voces amanecidas de odio
desfilaban los pies descalzos.

Iba la madre con el hijo al cuadril
y el anciano rumoreando penas.
Y el mozo flameando la bandera,
iban de frente hacia la vida
armoniosamente rebeldes.

No sé si me lo gritaron ellos
o si me lo grité yo mismo.
Pero en las filas, de los que pasaban
estaban mi puesto, mi bandera y mi grito.

El cristal empañado de lluvia
esfumaba los rasgos de la calle
por donde pasaban los míos.
Volví los ojos hacia ella
que se hacia casi yo entre mis brazos
y le dije:

-Me llaman los que pasan.

Sus ojos empañados
me separaban de su alma
como el cristal con lluvia
me separaba de la calle.

Me dijo lentamente:
-No te vayas.

Y se hizo más menuda entre mis brazos
y me ofreció su boca palpitante
y sentí junto a mí, temblorosos sus senos.

Yo escuchaba chapotear en el barro
los pies descalzos
y presentía los rostros anochecidos
de hambre.

Mi corazón fue un péndulo entre
ella y la calle...

Y no sé con qué fuerza me libré
de sus ojos
me zafé de sus brazos.
Ella quedó nublando de lágrimas
su angustia.

Tras de la lluvia y del cristal
pero incapaz para gritarme:
-¡Espérame! ¡Yo me marcho contigo!

[M.O.S]

Diaphanous



       It's but a glimpse at the past that can change your future, forever. It's but a rushed thought towards the future that can get you to forget the past. There are but these two actions that can make you throw away the present moments. 

On Death

Can death be sleep, when life is but a dream,
And scenes of bliss pass as a phantom by?
The transient pleasures as a vision seem,
And yet we think the greatest pain's to die.

How strange it is that man on earth should roam,
And lead a life of woe, but not forsake
His rugged path; nor dare he view alone
His future doom which is but to awake. 

[J.K.]

A Dream


In visions of the dark night
I have dreamed of joy departed-
But a waking dream of life and light
Hath left me broken-hearted.

Ah! what is not a dream by day
To him whose eyes are cast
On things around him with a ray
Turned back upon the past?

That holy dream- that holy dream,
While all the world were chiding,
Hath cheered me as a lovely beam
A lonely spirit guiding.

What though that light, thro' storm and night,
So trembled from afar-
What could there be more purely bright
In Truth's day-star? 

[E.A.P.]

Si daca nu,


As vrea sa mor si sa renasc din propria-mi cenusa, caci vreau sa pot simti din nou siguranta si nepasarea copilareasca. Ma simt pierduta printre puncticelele de cerneala de pe hartie si pixelii adunati intr-o poza cu noi doi. Mi-e frica de noi si mi-e frica de cuvintele ce ni le rostim. Credeam ca increderea imi va oferi stabilitate si siguranta insa simt cum norii, de sub picioarele mele, se evapora in infinit. Praful de stele si mocirla din care ne-am ridicat amandoi, au creat personajele pe care noi doi le jucam zi de zi, in fiecare minut in care ne vorbim. Amandoi jucam un rol important in viata celuilalt si improvizam atunci cand ne uitam replicile. Cine este de invinovatit ca suntem artisti? Ca suntem actori? Suntem actori in propria noastra realitate si in iubirea ce o construim si o distrugem noi. Suntem cei care creaza decoruri si povesti care nu s-au povestit niciodata si care nu s-au vazut niciodata. Amestecam frumosul cu uratul pentru a crea o iubire sincera si devastatoare. Ne mancam privirile si zambim cu firele de par ce zboara pe aripile vantului. Dansam amandoi pe melodii amestecate cu suparare si lacrimi, insa radem atunci cand melodia rasuna cu zambete. Coloram si murdarim fiecare pagina a piesei noastre, chiar daca noi, de fapt, urmam doar pasii de pe cararile altora, in loc sa ne luam unul dupa celalalt. Fugim pe drumuri opuse si ne intalnim la mijloc. Iar atunci ne sarutam gandurile si sentimentele, ne imbratisam parfumul si uitam cum si de ce am ajuns acolo, ca apoi, dupa cateva momente, sa ne despartim urandu-ne pentru o enorma cantitate de lucruri pe care nici nu ni le mai amintim. Dar cui ii pasa? Suntem doua suflete ratacite care danseaza cu fumul anilor trecuti, sperand sa-l aduca inapoi in stare solida. 

Thank you!

You really don't know how much I care and love you. You really can't imagine!