Iar te-am gasit in vis, aseara

Not my photo.


Si-am sa iti zic

In miez de seara;

Cules-am flori de stele-n vant

Si ca mi-e dor, c-odinioara

De tine, copil bland.

Din vis am strans eu intr-o cana

Un suflet cald, uscat, curat

Si-am plans frumos pe a ta scara

Ce creste de alaltaseara;

Iubire'n trupul tau; al meu baiat.

Chip cioplit

Odata si-odata o sa se usuce chipul tau si atunci n-am sa mai fiu frumoasa. Am sa ajung sa cer cerului un pic din albastrul lui, pentru a camufla ridurile de pe fata ta. Am sa ma rog la stele sa-ti dea din stralucirea lor si-un petec de speranta. Am sa ma-nchin la zei si am sa dau sufletul meu ca ofranda, lor, doar ca sa te mai poti privi odata in oglinda fara a tipa. Am sa incerc sa culeg toate florile pamantului ca sa creez licori cu vant si ani mai multi, ca sa nu mori batran, ci tineretea mea sa moara. Si-am sa incerc sa culeg fiecare fir de par ce-ti curge pe spate, pentru a putea pastra esenta ta cat mai mult. 

Dar n-ai sa mai poti. O sa dispar ca o umbra in spatele tau si surasul iti va deveni urletul meu.

Angustus sum, ergo sum,

                Pentru fiecare dintre noi, fiecare cale de cautare personala, dispune de un loc in cronotopul din Univers. Fiecare existenta are de jucat un rol in marca coregrafie cosmica a istoriei omenirii. 
               Fiecare drum al vietii, intins catre Cer si Pamant, traseaza volute si arabescuri, tornade sau circumvolutiuni miscatoare, supus fiind aspiratiilor contradictorii intre ancorare sau inradacinare, elan sau zbor. 
               Ratacirile noastre oscileaza intre inaintare catre ceilalti, si retragere, intoarcere sau concentrare asupra sinelui. Ne cautam prin salturi succesive, trei pasi inainte si uneori doi inapoi atunci cand nu trebuie sa facem un salt lateral. 
               Cautarea nesfarsita a ce este mai bun in sine se'nvarta in enclava libertatii oferite fiecaruia intre datorie si credit, usurare si autonomie, la limita dintre definit si nedefinit, dintre trecut si viitor, intre rasaritul si'apusul fiecarei fiinte. 
                Vine un timp cand nu mai este zi, si nu s'a facut inca noapte... Si numai in acel moment putem incepem sa contemplam lucrurile sau viata : pentru a vedea mai bine avem nevoie de putina umbra, pentru ca suntem noi insine un amestec de lumina si umbra. 

AmorFati,

                                Ante Scriptum : imitatio, 
               In gandurile cele mai banale si'n actele cele mai neinsemnate, te surprinde uneori suspendarea subita a timpului. Un fior rar te duce undeva departe si'n loc sa te lase progresul timpului in urma, i'o iei tu inainte. 
                 Nu stii daca este vesnicia care te'a furat sau un viciu in constiinta temporalitatii. Suspendarea subita a timpului dovedeste cat esti de strain in sanul insusi al vietii si cat de pregatit ai fi de'o evadare, dac'ai dori'o. 
                 Lumea ar fi putut foarte bine sa fi altceva decat viata si mai cu seama, moarte. Niciodata sa nu credem ca incepem sa sfarsim ceva, viata noastra sa fie ca o betie de fiecare clipa, in care fiind total prezenti sa nu avem ce uita si sa n'avem ce dori.  
                 Traieste, ca si cum inainte de tine n'ar fi fost nimic si ca si cum nimic nu ti'ar urma. Aversiune sa simti de esti o veriga intr'un lant, de desavarsesti sau strici o mostenire. Nu exista nici inaintasi si nici urmasi ai gandurilor absolute, 
                             <doar noi murim sub ele> 

Veritas vos liberabit,

                          Ante Scriptum : imitatio, 
                 Fara tine, viata'mi este fara de rost. Cand nu esti, cand nu este vocea ta, chipul, ma simt precum in acele inserari de iarna, cand noaptea pare a roade din zi ca un cancer, cand prin geam nu se deschide decat perspectiva indefinitului pe un cer monoton si'apasator, cand singuratatea devine atat de teribila, incat te'mpietreste intr'un extaz paradoxal si fara revelatii, iar sentimentele mele nu tind nici spre viata si nici spre moarte, ramanand atintite inspre monotonia si indefinitul cerului. 
                 In stari animice precum acestea, se realizeaza conditia obiectiva a groaznicei senzatii de vid interior. Nu cred c'as putea s'o definesc clar. N'am reusit niciodata sa descriu in cuvinte, senzatii, sentimente sau emotii pure fara sa se piarda in esenta lor. Insa este cert, ca fara tine, simt inutilitatea oricarui efort. 
                  Inca o zi s'a scurs in eternitate,