N-am sa te mai caut

Nu-ti fa griji, in ochi inchisi eu n-am sa te mai caut

Caci ai orbit de-atat plans mundar

Si lacrimile-ti toate mi-au fost aur

Ofranda zeilor dusmani; un dar.

In portile de fier ce pazesc inima ta, n-am sa te mai lovesc

Am s-ascund cheia-n jurul gatului tau fragil

Si cu saracia mintii mele am sa ma mandresc

Desi va fi extrem de inutil.

In buzele fierbinti si mute, n-am sa te mai strig

Iar vocea mea o sa se stinga brusc

Lasand nu doar tacere dar si frig

In amintiri topite, ce s-au dus.

Si nu-ti fa griji, in dimineti si-n frig, n-am sa te mai caut

Caci imi voi gasi nebunia intr-un cufar

Si-mi va deveni prieten precaut

Facandu-ma s-adorm in timp ce sufar. 

The Lily

The modest Rose puts forth a thorn,
The humble sheep a threat'ning horn:
While the Lily white shall in love delight,
Nor a thorn nor a threat stain her beauty bright.

[W.B.]

The Argument.

Rintrah roars; shakes his fires in the burden'd air;

Hungry clouds swag on the deep

Once meek, and in a perilous path,

The just man kept his course along

The vale of death.

Roses are planted where thorns grow.

And on the barren heath

Sing the honey bees.

Then the perilous path was planted:

And a river, and a spring

On every cliff and tomb;

And on the bleached bones

Red clay brought forth.

Till the villain left the paths of ease,

To walk in perilous paths, and drive

The just man into barren climes.

Now the sneaking serpent walks

In mild humility.

And the just man rages in the wilds

Where lions roam.

Rintrah roars; shakes his fires in the burden'd air;

Hungry clouds swag on the deep.

[...]

[W.B.]

At The End

Se uita la mine asa cum se obisnuise in acea perioada; cu ochi zambind si buze dansand de fericire, pana la urechi. Ma privea asa de calm, si chicotea, in timp ce-mi strangea mainile si lacrimile in ochi. Il simteam ca vrea sa tipe si sa lase durerea impreuna cu mine, aici, in cutiuta mea din trecut,dar n-a facut-o. Nici eu nu am facut-o.  L-am simtit rugandu-se de mine, cu ganduri, sa incetez sa-i mai ard mainile cu transpiratia de pe palmele mele, dar nu a strigat la mine, nu m-a certat sau indepartat; m-a tras mai aproape de el, ca sa-i ascult timpul scurgandu-se din inima.

Mi-am impreunat mainile in jurul trupului sau, sperand ca ma voi topi ca ceara fierbinte, iar apoi, ma voi lipi de el, ca un sigiliu vechi, rosu, de pe o scrisoare. Nu a mers dar totusi, nu am dat drumul lacrimilor, desi le simteam cum se dau pe tobogane, pe irisul meu, atunci cand s-a indepartat cu tot cu picioare.

Mi-a spus doar ca o sa fie bine, m-a sarutat si cam atat, in cele mai lungi secunde din viata mea. Scurt si la subiect, si totusi, acel moment m-a facut sa realizez cat de mult il iubesc. Puternice, reci si infioratoare au fost sarutarile ce se petreceau intre pasii lui si podeaua, in timp ce se indeparta cat mai mult de mine, dar n-am plans. N-am plans, caci ochii imi erau atintiti catre el, si il urmaream, si-ii urmaream fiecare pas, fiecare dorinta de a mai trage de timp si a mai sta cu mine.

Love and Harmony

Love and harmony combine,

And round our souls entwine

While thy branches mix with mine,

And our roots together join.

Joys upon our branches sit,

Chirping loud and singing sweet;

Like gentle streams beneath our feet

Innocence and virtue meet.

Thou the golden fruit dost bear,

I am clad in flowers fair;

Thy sweet boughs perfume the air,

And the turtle buildeth there.

There she sits and feeds her young,

Sweet I hear her mournful song;

And thy lovely leaves among,

There is love, I hear his tongue.

There his charming nest doth lay,

There he sleeps the night away;

There he sports along the day,

And doth among our branches play. 

[W.B.]

Amalgamation,

                  Am trecut prin multe'ncercari. Ar fi trebuit sa nu'mi pierd cumpatul, dar o iubesc atat de mult. In clipa acea, in capul meu n'a mai fost loc pentru alt gand in afara de acela ca ea dorea sa ma scoata din minti.
                 Oboseala, mania, melancolia, teama, dorinta, ezitarile, toate s'au ravarsat din mine clocotind intr'o patima pe care nu mi'am mai putut stapani. Am strans'o cu putere la piept, iar ea si'a'ncolacit bratele de gatul meu, de parca n'am mai fi vrut sa se desprinda de mine niciodata.
                  Gura ei a raspuns cu pasiune la sarutarile mele. Rasuflarea ei dragastoasa mi'a atins mangaietor obrajii. In ciuda suferintei, trupul ei s'a unit si mai strans cu'al meu. Mainile i s'au inclestat de spinarea mea si de umeri, de parca ar fi vrut sa pastreze etern in causul lor amintirea trupului meu viu.
                  Am ramas apoi intins langa ea, in intuneric, istovit, linistit, rece. Multa vreme am ramas amandoi nemiscati, fara sa spunem o vorba. Apoi mi'a soptit la ureche.
                 Am simtit in toata fiinta o pace profunda si n'am fost atent la vorbele rostite de ea. Capul ei muritor se odihnea pe bratul, gura ei muritoare imi saruta urechea, parul ei imi mangaia gatul, respiram parfumul de hiacint al obrajilor sai. Am pus mana pe sanii ei goi si'am adormit. Pentru prima data, dupa nu mai stiu cat de mult vreme, am dormit fara sa visez nimic.
                 Am dormit mult timp. M'am desteptat in patul meu. Cand am deschis ochii, soarele se'afla in inaltul cerului. M'am simtit odihnit, proaspat, fericit. Ca aurul si fildesul, trupul ei muritor se odihnea langa mine. Nespus de frumoasa. Tot atat de frumoasa, tot atat de pura si dupa ce misterele trupului ei s'au implinit, in timp ce'o contemplam, am simtit in piept o flacara profunda.

Fluir de conciencia,

                 Decirte que te amo, se me queda pequeno, alguien deberia inventar nuevas palabras para definir mis sentimientos de entrega, de devocion, de admiracion, de necesitarte cada dia. 
                 Solo quiero que quedes a mi lado, que sigamos compartiendo ese sueno que llamamos amor, porque quiero apretar tu mano, cuando tenga miedo y sonreir contigo cuando este feliz, protegerte de todo y cuidarte para siempre. Quiero que sepas que eres la luz que siempre iluminara y dara vida a mi corazon. 
                 Te digo que te amo, pero ya lo sabes, quizas de tanto repetirlo se desvirtuan las palabras, pero no, cada vez que te lo digo es porque mi amor por ti, ha aumentado. 
                   Quiero que lo sepas : no te amo en pasado, en presente no en futuro, es un amor sin tiempo, tampoco tiene distancia, es simplemente amor puro, cargado de ilusiones, lleno de promesas que no deben cumplirse porque ya se cumplieron todas al conocerte. 
                  Te amo, como dos palabras que forman una sonrisa en tus labios, como dos cielos llenos de colores reflejados en tus ojos, como dos palabras infinitas que no deben dejar de sentirse. 
                   Te amo con un cuerpo que no piensa, con un corazon que no razona, con una cabeza que no coordina. Te amo incomprensiblemente, sin reflexionar, inconscientemente, irresponsablemente, espontaneamente, involuntariamente, por instinto, por impluso, irracionalmente. 
                    Amarte en realidad es un premio, desconozco si te merezco, al menos lucho por merecerte, pero es un premio, un regalo que cualquier persona deberia recibir, pero que solo yo lo tengo. 
                      Por dejarme amarte, te doy las gracias y te ofrezco mil anos de amor que condenso en ese beso, que te entrego desde el fondo de mi mismo. 

Mochi,

Crescendo : Ca noi chiar ne iubim, este intr'adevar adevarat si'o stie toata lumea, insa cat anume ne vom iubi nici noi nu stim, nici lumea nu va sti, si nu va sti probabil niciodata. 
                Intr'un amurg de Februarie noi ne'am intalnit, orchestrat in violet, in alb, in roz si azuriu. Si ne'am iubit intaia oara'n parcu'n care nimfele de marmura privesc cu ai lor ochi intrebatori. 
                 Si ne'am iubit, ti'aduci aminte ? Bluza ta pe sanu'ti decoltat, parea un peplum de matase sfasiat. Si ne'am iubit cu'atata nebunie iar statuetele albe ne'au privit cu ochi gelosi. Si ne'am iubit si'azi toata lumea stie ca ne iubim. Dar cat ne vom iubi nici noi nu stim, nici lumea nu va sti. 
..................................................................
Decrescendo : In ochisorii tai amurgul isi rasfrange privirea'nsangerata ca'n doua oglinzi insufletite, iar ochisorii tai sunt rosii ca doua flori de mac, plutind imperecheate, pe luciul unui lac. 
                   In ochisorii tai amurgul, usurel si pe ascuns, se stinge precum lumina din candela uitata iar ochisorii tai din rosii se'ntuneca si par doi ochisori tacuti de sfanta pictati intr'un altar. 

Ionica,

              Ea arata superb. Purta o rochie dintr'un material albastru, moale care'l fascina prin felul in care ii sublinia formele. Nu era fardata si nu purta bijuterii, iar parul ei bogat stralucea in lumina soarelui. Ea dorea sa'i fie cat mai aproape, s'o tina strans in brate si s'o iubeasca. Mai presus de orice, dorea s'o gaseasca alaturi de el, dimineata. 
              El intinse o mana si'o mangaie pe par. Ea nu reactiona cateva minute, si'apoi isi apleaca pe spate capul si cu bratul ii trase obrazul in jos si'l lipi de'al ei. El ii raspunse aplecandu'se spre ea si atingandu'i obrazul cu gura, in timp ce ii tinea capul intre palme si'i mangaia cu degetele urechile si gatul. 
               Pielea ei avea un vag parfum de iasomie si dintii ii straluceau in lumina soarelui, asa cum il privea zambind. O saruta si lasa sa'i alunece mainile in jos, pe trupul fetei. O simtea moale si fragila sub mainile lui. Ii mangaie usor sanii si coboara alaturi de ea, strangand'o langa trupul lui. Fara cuvinte, ii desfacu fermoarul de la spate si privi cum rochia cade pe podea. Se ridica cu ochisorii atintiti in ochisorii ei, si se dezbraca'n graba. Ea ii privi trupul, si zambi timid, 

Aethyr,

                A disparut ultima lucire a rosului de amurg. O data cu racoarea serii s'a lasat intunericul. Abia de mai puteam distinge chipul sau. N'am mai rostit nicio vorba. Nimic, nimic nu mai are importanta. Dincolo de mare, nori intunecati s'au ingramadit unul in altul ca niste turnuri uriase. Singur m'am ridicat si'am plutit printre nori. Dar norii nu mai vor sa ma poarte. Am cazut iar pe pamant. Tulburat, ranit, si'atat de singur. Am intrat in casa fara sa mai spun nimic. 
                Cerneala si hartie. Inainte imi placea mirosul cernelii si fosnetul hartiei uscate. Acum le urasc. Cuvintele sunt doar simboluri inselatoare, la fel ca toate celelalte lucruri ale lumii. Semne neputincioase ale marginirii, pe care fiecare le interpreteaza in felul sau, conferindu'le sensul apropiat intelegerii sale personale. Nemarginirea nu se poate exprima in cuvinte. 
                 Si mai neputincioase sunt numerele. Ele sunt coloana vertebrala a gandirii despuiate de orice personalitate. Dar nici ele nu pot exprima altceva in afara de relatia marginitului cu nemarginitului. Nemarginitul si vesnicia nu se pot exprima prin numere. 
                Jocul gandirii este alcatuit din combinatii ale numerelor care inlocuieste cuvintele. Rezultatul poate fi uimitor in misterioasa lui complexitate.
                   Ce inspaimantatoare cadere. Ca un peste prins intr'o plasa, nu pot sa ma desprind din magia ei. Pana la moarte. Tocmai acum, cand credeam ca mi'am invins slabiciunile si mi'am ales calea. La douazeci de ani. In ghearele amurgului vietii. 

Immortal II,

                   Trupul meu muritor nu mai are de suportat. Bratele, mainile si chipul imi vor fi pictate in rosu, pe umeri mi se va pune hlamida de lucumon, pe cap o cununa iedera, apoi voi fi transportat cu lectica de ceremonie pana in cortul zeului de langa mormantul meu si voi fi intins pe patul meu de moarte. 
                    Cand sudoarea imi va aburi fruntea, cand panglica neagra va tremura in fata ochilor mei, inca va mai trebui sa asist la dansul zeului si, urmarit de privirile oamenilor, sa impart cu zeul hrana divina. Apoi va fi'ntuneric, voi ramane singur, ii voi intalni pe zei si voi sorbi din vinul nemuririi.  
                    Pentru ultima data voi gusta savoarea vietii din turta coapta de orz si din vinul amestecat cu apa. Vor veni apoi zeii. Dar, mai mult decat de ei, imi este dor de partea nevazuta a fiintei mele. Cu trup de lumina si de foc, ea imi va sorbi sufletul de pe buze. Si imi va sopti la ureche numele ei. Apoi, o voi cunoaste. 
                   Stiu ca'n acea clipa, eu voi fi fericit, stiu ca, inca si mai aprins ca atunci cand eram tanar, voi tremura de pasiune in bratele ei. Aripi puternice ma vor purta apoi spre nemurire. Acolo unde este liniste si uitare. O suta de ani de uitare, o mie de ani, acelasi lucru. Eu, nemuritorul, candva, ma voi intoarce. 

Immortal,

                   Eu, nemuritorul, m'am desteptat intr'o zi de primavara si'am vazut pamantul acoperit cu verdeata si flori. Am strabatut incaperile casei mele incarcate cu obiecte din aur si din argint, am privit cu atentie statuetele din bronz, vasele decorate cu figuri rosii, frescele, dar nu am simtit niciun fel de mandrie ca sunt ale mele. Un nemuritor nu poseda nimic.
                Dintre miile de obiecte pretioase, am ales un vas ieftin din argila si, pentru prima oara dupa foarte multi ani, am rasturnat continutul in pumn si'am numarat pietrele vietii mele. Am pus vasul cu pietre inapoi la picioarele zeitei, apoi am lovit in talgerul de arama. Slujitorii au intrat in tacere, mi'au pictat fata si bratele in rosu si m'au imbracat cu vesmintele sacre. 

                M'am intins cu mainile incrucisate pe piept. Fata mea era scaldata de razele lunii. M'am cufundat intr'un somn greu si trupul meu a devenit inert. Ea s'a apropiat bland, a sarit in bratele mele. In vis i'am vorbit astfel :
                  "- O zeita ! Intruparea ta intr'o creatura a infernului nu'mi trezeste dorinta. Mi'ai oferit bogatii pe care nu mi le doream. Mi'ai daruit puterea dupa care nu am ravnit. Nu sunt pe pamant bogatii dupa care sa tanjesc si pe care tu sa mi le poti darui." Asemenea umbrei, razele astrilor noptii au traversat corpul meu lunar. Mi'am ridicat bratele spre cer si'am rostit :
                "- Nici chiar intrupata intr'o forma cereasca, nu te voi putea adora, o zeita !"
                 Corpul meu lunar nu s'a mai risipit ca altadata. Dimpotriva, spiritul meu protector, inaripat si mai frumos ca orice alta fiinta umana, a prins forma in fata ochilor mei. S'a apropiat de mine cu surasul pe buze, era mai vie decat orice faptura omeneasca. Am rostit :
                "- Atinge'ma cu mainile tale, pentru ca'n sfarsit sa te cunosc ! Eu nu te doresc decat pe tine, sunt obosit, sunt satul de toate desertaciunile de pe pamant."
                  Ea a spus :
                 "- Nu, nu, inca n'a sosit vremea, dar odata, mai tarziu, ma vei cunoaste. In fiintele pe care le'ai iubit pe pamant, doar pe mine m'ai iubit. Noi doi, tu si eu, suntem aceeasi entitate, dar vom trai in continuare separati pana ce te voi strange in brate si te voi purta pe aripile mele puternice.
                   - Nu, aripile tale nu le doresc, eu te doresc pe tine ! Pe tine vreau sa te'mbratisez, de mangaierile tale imi este dor. Si chiar de n'ar fi sa fie in viata aceasta, in vietile viitoare te voi forta sa imbraci forma umana pentru a te putea descoperi cu ochii de om. De aceea ma voi intoarce."
                 Ea mi'a atins usor gatul cu degetele si'a murmurat :
                 "- Iubire, este inspaimantator cat de bine stii tu sa minti !"
                 Am privit'o, era intruchiparea frumusetii, in acelasi timp forma umana si flacara. Mahnit, am implorat'o :
                     "Spune'mi numele tau, ca sa te pot cunoaste !" Ea a zambit si'a spus :
                   "- Chiar daca mi'ai cunoaste numele, tot nu ma vei putea domina. Nu'ti fie frica ! Atunci cand te voi imbratisa, iti voi sopti la ureche numele meu. Dar imi este teama ca il vei uita, dupa ce te vei destepta in zgomotul eternitatii."
                     "- Nu, nu'l voi putea uita !, am protestat eu". Cu parere de rau in glas, ea a spus :
                    "- Tu deja l'ai mai uitat."

Twelfth Night,

                    Luminita ce'o simt navalindu'mi in piept cand te vad iubire, nu'i cumva un strop de lumina creata in ziua dintai, din lumina'nsetata adanc de viata ? Ianuarie, 
                    O mare si'o furtuna nebuna de lumina, intr'o clipita s'a facut. O sete mare de pacate, de doruri, de'avanturi, de patimi, de lume si soare. Lumina ce'o simt navalindu'mi in piept cand te vad nufar de nea, este ultimul strop din lumina creata in ziua dintai. Februarie, 
                     Da'mi aripi iubindu'ma, caci sageata vreau sa fiu sa spintec orizontul, sa nu mai vad imprejur decat cer, deasupra cer, si cer sub mine. Sa joc aprins in valuri de lumina, strafulgerat de'avanturi nemaipomenite, doar ca tu sa rasufli liber in mine ..., Martie, 
                     Pe spate sa ne'ntindem in iarba. Tu si eu. Vazduhul topit ca ceara'n arsita de soare, sa curga de'alungul peste miristi ca un rau, apoi o tacere'apasatoare sa stapaneasca pamantul si iubirea sa'mi cada in suflet pana'n picioare. Aprilie, 
                     In limpedea'ndepartare aud din pieptul tau, cum bate inima precum un clopot, si'n zvonuri dulci imi pare, ca stropi de liniste iti curg prin vene; nu de sange. Mai, 
                       Vantul de seara aprins saruta cerul la apus. Ii scoate dantela de sange pe obraji. Din muguri amari infloresc potire grele de nectar si cald din temelii tresar, de'amarul tinerelor mele patimi. Iunie,
                      Cand tu'mi ineci obrajii si'ochisorii in parul tau, eu ametit de valurile negre si bogate visez. Visez ca valul ce preface'n mister tot largul lunii este urzit din parul tau. Iulie, 
                      Precum limbi de foc eu bratele'mi intind, ca sa'ti topesc zapada umerilor goi si ca sa'ti sorb, flamand sa'ti mistui puterea, sangele, mandria, primavara, totul. In zori cand ziua va aprinde noaptea, cand scrumul noptii o sa piara dus usor de'un vant catre apus; in zori de zi as vrea sa fim si noi cenusa. August,
                       Visez frumoase maini, cand buzele'ti calde'mi vor sufla in vant cenusa, ce'o s'o tii in palme ca'ntr'un potir, vei fi precum o floare, din care adierea placuta imprastie polen. Septembrie, 
                        In bolta instelata'mi scald privirea si stiu ca'n suflet port stele multe, multe si cai lactee; minunile'ntunericului. Astept sa'mi apuna ziua si zarea mea pleoapa sa'si inchida. Astept amurgul, noaptea si durerea sa'mi intunece tot cerul, sa rasara'n mine stele. Octombrie, 
                      Nu presimti tu nebunia cand auzi cum murmura viata'n mine ? Ca un izvor navalnic intr'o pestera rasunatoare ..., Nu presimti vapaia, cand in brate imi tremuri ca un picur de roua'mbratisat de raze de lumina ? Nu presimti iubirea cand privesc cu patima inimioara'ti si zic ca te iubesc ? Noiembrie,
                       Iubito, ma porti in inima si'ti multumesc. Canta'mi inc'o data dorul tau sa te ascult, si clipele sa'mi para niste muguri plini din care'nfloresc aivea; vesnicii. Decembrie, 

Aire de nocturno

Tengo mucho miedo

de las hojas muertas,

miedo de los prados

llenos de rocío.

Yo voy a dormirme;

si no me despiertas,

dejaré a tu lado mi corazón frió.

¿Qué es eso que suena

muy lejos?

Amor.

El viento en las vidrieras,

¡amor mío!

Te puse collares

con gemas de aurora.

¿Por qué me abandonas

en este camino?

Si te vas muy lejos,

mi pájaro llora

y la verde viña

no dará su vino.

¿Qué es eso que suena

muy lejos?

Amor.

El viento en las vidrieras,

¡amor mío!

Tú no sabrás nunca,

esfinge de nieve,

lo mucho que yo

te hubiera querido

esas madrugadas

cuando tanto llueve

y en la rama seca

se deshace el nido.

¿Qué es eso que suena

muy lejos?

Amor.

El viento en las vidrieras,

¡amor mío!

[F.G.L.]

Mettā,

                La caderea noptii, in inclestarea dragostei, el a rupt firul colierului vechi pe care ea nu'l scotea niciodata. Bobitele marunte de chihlimbar au zornait pe dusumea si ploaia care'abia incepuse a imitat cateva clipe acea rapaiala marunta, dupa care si'a castigat propria identitate, devenind un suvoi, o tramba de apa, iar pana la urma o panza nesfarsita care'a inundat incaperea. 
                Dupa o zi de vipie, c'un vant uscat care tituia ca aripile unor gaze, valul acela le'a atins trupurile goale, le'a umplut cearsafurile cu mirosul jilav al frunzelor, cu racoarea aspra a campiilor. In fata patului, peretele nici nu mai exista, au ramas doar franturi decotloane carbonizate, urme ale focului de acum doua saptamani. In spatele rugului stins, cerul prevestitor de furtuna isi umfla amenintator carnea vanata si vascoasa. 
                Ea se scoala din pat, impinge masa spre ungherul ceva mai ferit de stropii grei, apoi se opreste langa peretele prabusit. Se ridica si el, se'ndreapta spre ea, o strange'n brate infundandu'si fata in parul ei moale, cu privirea pierduta in clocotul de'afara. Vantul, ca un vesmant lung si umed, li se lipeste de piele, barbatul este patruns de'un fior si ii sopteste femeii la ureche : ...

Pues, es que

En el marzo de mi inocencia, yo cantaba

Con el corazón como una mariposa

La canción de las estrellas azules y rosas blancas.

Yo cantaba como tú, niño bueno del prado

Con un temblor en mi voz

Y lágrimas secas; por amor.

En el noviembre de mi juventud, yo lloraba

Con el corazón roto, y mi alma

La canción negro que me recordaba de tu mirada.

Yo cantaba como tú, chico hermoso del prado

Con un dolor que mataba

Y lágrimas secas; por amor.

En el presente de mi candor, yo estoy cantando

Con el corazón que florece

La canción de un amor indestructible y sonrisa.

Yo estoy cantando contigo, hombre sencillo del prado

Con esperanza que me lleva hasta el cielo

Y lágrimas de cristal; por tu amor. 

Paisaje

El campo

de olivos

se abre y se cierra

como un abanico.

Sobre el olivar

hay un cielo hundido

y una lluvia oscura

de luceros fríos.

Tiembla junco y penumbra

a la orilla del río.

Se riza el aire gris.

Los olivos,

están cargados

de gritos.

Una bandada

de pájaros cautivos,

que mueven sus larguísimas

colas en lo sombrío.

[F.G.L]

Speechless

"Love like rain, can nourish from above, drenching couples with a soaking joy. But sometimes, under the angry heat of life, love dries on the surface and must nourish from below, tending to its roots, keeping itself alive."[M.A.]

Goodnight

And so I lay my hand on your tired shoulder

Telling you no lie when hoping it’ll get better

And trust me when I brush your words away

Because I know your thoughts are telling me to stay.

And so I lay a tear on your softened hand

Asking you to catch me before, on grounds, I land

And never trust a word that darkness whispers, sweetly

Because, no matter what, I truly love you greatly.

And so I say goodbye, with broken hearts in me

It’s only a goodnight, as I’ll never set you free

And please remember well, these words I have to say

I miss you, more and more, day by day.

And even if my words, don’t prove a thing to you

I’m telling you no lies, through my greens, so true

And I hope that at least this you can see

Because otherwise you will truly miss me.

La guitarra

Empieza el llanto

de la guitarra.

Se rompen las copas

de la madrugada.

Empieza el llanto

de la guitarra.

Es inútil callarla.

Es imposible

callarla.

Llora monótona

como llora el agua,

como llora el viento

sobre la nevada.

Es imposible

callarla.

Llora por cosas

lejanas.

Arena del Sur caliente

que pide camelias blancas.

Llora flecha sin blanco,

la tarde sin mañana,

y el primer pájaro muerto

sobre la rama.

¡Oh, guitarra!

Corazón malherido

por cinco espadas.

[F.G.L.]

Doppelgänger,

                   Din efemerul unei emotii se nasc adevaruri esentiale, clipe de viata stralucitoare precum diamantele. Cred ca specificitatea emotiilor consta tocmai in fragilitatea lor. Ele pot aparea pe neasteptate, printr'un tertip al relatiei sau in prelungirea unei intalniri, la chemarea unor semnale imperceptibile, trezite de miscari abia simtite ale inimii. 
                    Trairea este primul indiciu pe care'l avem despre impactul unei interactiuni, de la cea mai obisnuita pana la cea mai intima. Este suportul sau mijlocul de exprimare a ansamblului fenomenelor empatice fundamentale care intervin in crearea oricarui inceput de legatura. Ea se naste din acea impresie primara, intuitiva si'aproape senzuala ca celalalt este facut din acelasi aluat ca si noi si din nevoia unei comunicari inter'psihice.
                    Trairea este mai mult legata de carnal, de legatura corp'la'corp. Se'nscrie in momentan, cu puncte de suspensie in contextualitatea unei intalniri si in discontinuitatea efemerului. Activata din exterior, ea'si prelungeste radacinile in trairea corporala si'nsumeaza reprezentarile mentale imprimate de la'nceputurile relatiilor. Se manifesta printre o stare de bine sau de rau, bazata pe principiul placere'durere, integrare'efractie. 
                    Trairile de placere si de bucurie vor fi asimilate ca experiente de baza si vor constitui baza sentimentului de siguranta si de'ncredere'n sine, in vreme ce trairile de neplacere si de durere vor sapa adevarate gropi psihice a caror amintire va fi pastrata integral de corpul emotional traumatizat.          

Iar te-am gasit in vis, aseara

Not my photo.


Si-am sa iti zic

In miez de seara;

Cules-am flori de stele-n vant

Si ca mi-e dor, c-odinioara

De tine, copil bland.

Din vis am strans eu intr-o cana

Un suflet cald, uscat, curat

Si-am plans frumos pe a ta scara

Ce creste de alaltaseara;

Iubire'n trupul tau; al meu baiat.

Chip cioplit

Odata si-odata o sa se usuce chipul tau si atunci n-am sa mai fiu frumoasa. Am sa ajung sa cer cerului un pic din albastrul lui, pentru a camufla ridurile de pe fata ta. Am sa ma rog la stele sa-ti dea din stralucirea lor si-un petec de speranta. Am sa ma-nchin la zei si am sa dau sufletul meu ca ofranda, lor, doar ca sa te mai poti privi odata in oglinda fara a tipa. Am sa incerc sa culeg toate florile pamantului ca sa creez licori cu vant si ani mai multi, ca sa nu mori batran, ci tineretea mea sa moara. Si-am sa incerc sa culeg fiecare fir de par ce-ti curge pe spate, pentru a putea pastra esenta ta cat mai mult. 

Dar n-ai sa mai poti. O sa dispar ca o umbra in spatele tau si surasul iti va deveni urletul meu.

Angustus sum, ergo sum,

                Pentru fiecare dintre noi, fiecare cale de cautare personala, dispune de un loc in cronotopul din Univers. Fiecare existenta are de jucat un rol in marca coregrafie cosmica a istoriei omenirii. 
               Fiecare drum al vietii, intins catre Cer si Pamant, traseaza volute si arabescuri, tornade sau circumvolutiuni miscatoare, supus fiind aspiratiilor contradictorii intre ancorare sau inradacinare, elan sau zbor. 
               Ratacirile noastre oscileaza intre inaintare catre ceilalti, si retragere, intoarcere sau concentrare asupra sinelui. Ne cautam prin salturi succesive, trei pasi inainte si uneori doi inapoi atunci cand nu trebuie sa facem un salt lateral. 
               Cautarea nesfarsita a ce este mai bun in sine se'nvarta in enclava libertatii oferite fiecaruia intre datorie si credit, usurare si autonomie, la limita dintre definit si nedefinit, dintre trecut si viitor, intre rasaritul si'apusul fiecarei fiinte. 
                Vine un timp cand nu mai este zi, si nu s'a facut inca noapte... Si numai in acel moment putem incepem sa contemplam lucrurile sau viata : pentru a vedea mai bine avem nevoie de putina umbra, pentru ca suntem noi insine un amestec de lumina si umbra. 

AmorFati,

                                Ante Scriptum : imitatio, 
               In gandurile cele mai banale si'n actele cele mai neinsemnate, te surprinde uneori suspendarea subita a timpului. Un fior rar te duce undeva departe si'n loc sa te lase progresul timpului in urma, i'o iei tu inainte. 
                 Nu stii daca este vesnicia care te'a furat sau un viciu in constiinta temporalitatii. Suspendarea subita a timpului dovedeste cat esti de strain in sanul insusi al vietii si cat de pregatit ai fi de'o evadare, dac'ai dori'o. 
                 Lumea ar fi putut foarte bine sa fi altceva decat viata si mai cu seama, moarte. Niciodata sa nu credem ca incepem sa sfarsim ceva, viata noastra sa fie ca o betie de fiecare clipa, in care fiind total prezenti sa nu avem ce uita si sa n'avem ce dori.  
                 Traieste, ca si cum inainte de tine n'ar fi fost nimic si ca si cum nimic nu ti'ar urma. Aversiune sa simti de esti o veriga intr'un lant, de desavarsesti sau strici o mostenire. Nu exista nici inaintasi si nici urmasi ai gandurilor absolute, 
                             <doar noi murim sub ele> 

Veritas vos liberabit,

                          Ante Scriptum : imitatio, 
                 Fara tine, viata'mi este fara de rost. Cand nu esti, cand nu este vocea ta, chipul, ma simt precum in acele inserari de iarna, cand noaptea pare a roade din zi ca un cancer, cand prin geam nu se deschide decat perspectiva indefinitului pe un cer monoton si'apasator, cand singuratatea devine atat de teribila, incat te'mpietreste intr'un extaz paradoxal si fara revelatii, iar sentimentele mele nu tind nici spre viata si nici spre moarte, ramanand atintite inspre monotonia si indefinitul cerului. 
                 In stari animice precum acestea, se realizeaza conditia obiectiva a groaznicei senzatii de vid interior. Nu cred c'as putea s'o definesc clar. N'am reusit niciodata sa descriu in cuvinte, senzatii, sentimente sau emotii pure fara sa se piarda in esenta lor. Insa este cert, ca fara tine, simt inutilitatea oricarui efort. 
                  Inca o zi s'a scurs in eternitate, 

La Primavera

Si-a mai nins un pic, cu petale roz, de flori

Si-a si plouat cu raze de soare, de cateva ori

Si-a mai dat si-un viscol parfumat peste noi

Acum ca si-a adus, primavar-aminte, de cei doi.

Si-au mai tunat si norii niste negre stoluri

Si-au zburat si mici randunele-n valuri

Si-au mai batut si vanturi, cu miros de dansuri

Ce-au dansat candva, doi iubiti aburi.

Este primavara, iar

plina de cristal si jar.

Amor Omnia Vincit,

               Persoanele care nu au teluri inalte, in general nu le'ating. Isi doresc foarte putin si'asta primesc. Viata nu trebuie traita astfel. Cred ca una din cele mai puternice forte din lume este vointa omului care crede'n sine, care'ndrazneste sa tinteasca sus, sa urmareasca increzator lucrurile pe care si le doreste in viata. 
              Nu conteaza cel din jur, nici cel care atrage atentia asupra sovaielii unui om puternic sau asupra a ceea ce putea fi facut mai bine. Cel care de fapt conteaza este luptatorul din arena, cu fata naclaita de praf, sudoare si sange, straduindu'se din rasputeri, vitejeste, care greseste si isi pierde puterile iarasi si iarasi, pentru ca nu exista efort fara greseala si puncte slabe, dar care se lupta cu adevarat sa indeplineasca faptele, care cunoaste extraordinarul entuziasm, devotamentul fara margini, care se daruieste unei cauze merituoase, care in cazul cel mai fericit cunoaste triumful unei mari realizari, sau in cel mai rau caz, daca esueaza, aceasta se intampla cel putin pentru ca a avut planuri indraznete, astfel ca locul sau nu va fi nicicand alaturi de cei distanti si sfiosi care nu cunosc nici victoria, nici infrangerea.

              Faureste'ti un vis. Nu'l lasa sa scape. Pastreaza'l cu sfintenie, ca pe un bulgare de aur. Lasa'l sa'ti rascoleasca sufletul si sa'ti stimuleze gandurile, pentru ca el va determina cursul vietii tale.           

            Urmeaza'ti visul cu incredere si intr'o zi se va realiza. Astazi, situatia ta poate fi apasatoare si dificila, dar acest fapt nu va fi de lunga durata daca iti fauresti un vis incitant pe care sa il urmezi din tot sufletul. Cand visul iti va schimba lumea interioara a ideilor, lumea exterioara va raspunde schimbarii. Un vis entuziast aduce cu sine schimbarea.

            Fii prudent in ceea ce visezi in mod constient, daca vrei ca visul sa se implineasca. Visul care te inflacareaza si pe care il pastrezi in suflet este sursa unei realizari care va dura o viata.

             Intr'o buna zi visul din sufletul tau se va realiza, indiferent de natura sa : bun sau rau, sau si bun si rau, nu are importanta. In final, viata ta va urma cursul pe care ti'l doresti cel mai mult. Vei primi adevarata rasplata pentru efortul depus, pe masura propriilor tale idei. Indiferent de ceea ce esti acum, vei accepta status'quo, vei reusi sau vei esua in functie de esenta gandurilor tale. 

          Poti ajunge la inaltimea celui mai nobil vis al tau sau te poti cobori la nivelul cel mai josnic al imaginatiei tale. Pentru ca ai libertatea de a gandi, soarta este in mainile tale. Tu esti singurul raspunzator.        

Fantana mercuriala,

                  Line I : Fetita stralucind in alb, unita prin dragoste cu rosiatul ei sot, imbratisandu'se si impreunati in legatura matrimoniala. Se dizolva pentru a se apropia in graba de telul desavarsirii, pentru a deveni simbolic, din doi, cati erau, un singur scop. 
                   Line II : Ma aflam intr'o celula subpamanteana si singurele persoane pe care eu le vedeam erau gardienii si organele de ancheta. Rosteam mesajul meu in auzul ingerilor nevazuti. Ca fiinte inaripate, ei erau in stare sa transmita cuvintele rostite de mine, tuturor. 
                 Line III : Cu ce'as putea compara celula mea singuratica ? Ea se poate asemana unei minunate paduri pline de mireasma tuturor florilor. Nu exista copac in padure care sa poata degaja o mireasma mai delicata ca lemnul aceluia din care sunt facute crucile. 
                 Line V : Sculptorul divin stie foarte bine ce va face din blocul de piatra pe care'l pastreaza in aceasta inchisoare. Eu pot vedea frumusetea evidenta a unei capodopere si frumusetea voalata a alteia. Aceasta din urma se aseamana unui obiect de arta surealista pe care numai initiatii o pot intelege. 
                 Line VI : Voi inceta cateva clipe a face galagie, pentru a putea gandi si ma'ntreb, de ce oare avem nevoie de strigate de bucurie ? Eu prefer tacerea, linistea. Sunt prada unei profunde suferinte sufletesti a carei vindecare depinde de tine. 
                Line VII : Ce interesant este sa fac turul celulei mele si sa scot strigate de bucurie, producand o mare galagie. Insa din nefericire, strigatele acestea nu pot fi prea puternice. 
                 Line X : Imi amintesc de doua vechi legende chinezesti. Se istoriseste ca, odata, un pictor celebru a zugravit pe un perete un peisaj magnific care cuprindea si'o pestera. Cand a terminat pictura respectiva, a intrat in pestera fara sa se mai fi auzit vreodata de el. O alta legenda evoca un artist care pictase un lac cu trestii, in mijlocul carora a pus un pestisor. Acest pestisor a inceput sa inoate in lac, tot asa plin de viata si voios ca si ceilalti confrati. 
                 Tot ce se creeaza sau se evoca in gandirea cuiva, poate deveni realitatea in care, la un moment dat, persoana respectiva intra, traieste si dispare.