Aethyr,

                A disparut ultima lucire a rosului de amurg. O data cu racoarea serii s'a lasat intunericul. Abia de mai puteam distinge chipul sau. N'am mai rostit nicio vorba. Nimic, nimic nu mai are importanta. Dincolo de mare, nori intunecati s'au ingramadit unul in altul ca niste turnuri uriase. Singur m'am ridicat si'am plutit printre nori. Dar norii nu mai vor sa ma poarte. Am cazut iar pe pamant. Tulburat, ranit, si'atat de singur. Am intrat in casa fara sa mai spun nimic. 
                Cerneala si hartie. Inainte imi placea mirosul cernelii si fosnetul hartiei uscate. Acum le urasc. Cuvintele sunt doar simboluri inselatoare, la fel ca toate celelalte lucruri ale lumii. Semne neputincioase ale marginirii, pe care fiecare le interpreteaza in felul sau, conferindu'le sensul apropiat intelegerii sale personale. Nemarginirea nu se poate exprima in cuvinte. 
                 Si mai neputincioase sunt numerele. Ele sunt coloana vertebrala a gandirii despuiate de orice personalitate. Dar nici ele nu pot exprima altceva in afara de relatia marginitului cu nemarginitului. Nemarginitul si vesnicia nu se pot exprima prin numere. 
                Jocul gandirii este alcatuit din combinatii ale numerelor care inlocuieste cuvintele. Rezultatul poate fi uimitor in misterioasa lui complexitate.
                   Ce inspaimantatoare cadere. Ca un peste prins intr'o plasa, nu pot sa ma desprind din magia ei. Pana la moarte. Tocmai acum, cand credeam ca mi'am invins slabiciunile si mi'am ales calea. La douazeci de ani. In ghearele amurgului vietii.