Immortal,

                   Eu, nemuritorul, m'am desteptat intr'o zi de primavara si'am vazut pamantul acoperit cu verdeata si flori. Am strabatut incaperile casei mele incarcate cu obiecte din aur si din argint, am privit cu atentie statuetele din bronz, vasele decorate cu figuri rosii, frescele, dar nu am simtit niciun fel de mandrie ca sunt ale mele. Un nemuritor nu poseda nimic.
                Dintre miile de obiecte pretioase, am ales un vas ieftin din argila si, pentru prima oara dupa foarte multi ani, am rasturnat continutul in pumn si'am numarat pietrele vietii mele. Am pus vasul cu pietre inapoi la picioarele zeitei, apoi am lovit in talgerul de arama. Slujitorii au intrat in tacere, mi'au pictat fata si bratele in rosu si m'au imbracat cu vesmintele sacre. 

                M'am intins cu mainile incrucisate pe piept. Fata mea era scaldata de razele lunii. M'am cufundat intr'un somn greu si trupul meu a devenit inert. Ea s'a apropiat bland, a sarit in bratele mele. In vis i'am vorbit astfel :
                  "- O zeita ! Intruparea ta intr'o creatura a infernului nu'mi trezeste dorinta. Mi'ai oferit bogatii pe care nu mi le doream. Mi'ai daruit puterea dupa care nu am ravnit. Nu sunt pe pamant bogatii dupa care sa tanjesc si pe care tu sa mi le poti darui." Asemenea umbrei, razele astrilor noptii au traversat corpul meu lunar. Mi'am ridicat bratele spre cer si'am rostit :
                "- Nici chiar intrupata intr'o forma cereasca, nu te voi putea adora, o zeita !"
                 Corpul meu lunar nu s'a mai risipit ca altadata. Dimpotriva, spiritul meu protector, inaripat si mai frumos ca orice alta fiinta umana, a prins forma in fata ochilor mei. S'a apropiat de mine cu surasul pe buze, era mai vie decat orice faptura omeneasca. Am rostit :
                "- Atinge'ma cu mainile tale, pentru ca'n sfarsit sa te cunosc ! Eu nu te doresc decat pe tine, sunt obosit, sunt satul de toate desertaciunile de pe pamant."
                  Ea a spus :
                 "- Nu, nu, inca n'a sosit vremea, dar odata, mai tarziu, ma vei cunoaste. In fiintele pe care le'ai iubit pe pamant, doar pe mine m'ai iubit. Noi doi, tu si eu, suntem aceeasi entitate, dar vom trai in continuare separati pana ce te voi strange in brate si te voi purta pe aripile mele puternice.
                   - Nu, aripile tale nu le doresc, eu te doresc pe tine ! Pe tine vreau sa te'mbratisez, de mangaierile tale imi este dor. Si chiar de n'ar fi sa fie in viata aceasta, in vietile viitoare te voi forta sa imbraci forma umana pentru a te putea descoperi cu ochii de om. De aceea ma voi intoarce."
                 Ea mi'a atins usor gatul cu degetele si'a murmurat :
                 "- Iubire, este inspaimantator cat de bine stii tu sa minti !"
                 Am privit'o, era intruchiparea frumusetii, in acelasi timp forma umana si flacara. Mahnit, am implorat'o :
                     "Spune'mi numele tau, ca sa te pot cunoaste !" Ea a zambit si'a spus :
                   "- Chiar daca mi'ai cunoaste numele, tot nu ma vei putea domina. Nu'ti fie frica ! Atunci cand te voi imbratisa, iti voi sopti la ureche numele meu. Dar imi este teama ca il vei uita, dupa ce te vei destepta in zgomotul eternitatii."
                     "- Nu, nu'l voi putea uita !, am protestat eu". Cu parere de rau in glas, ea a spus :
                    "- Tu deja l'ai mai uitat."