In gandurile cele mai banale si'n actele cele mai neinsemnate, te surprinde uneori suspendarea subita a timpului. Un fior rar te duce undeva departe si'n loc sa te lase progresul timpului in urma, i'o iei tu inainte.
Nu stii daca este vesnicia care te'a furat sau un viciu in constiinta temporalitatii. Suspendarea subita a timpului dovedeste cat esti de strain in sanul insusi al vietii si cat de pregatit ai fi de'o evadare, dac'ai dori'o.
Lumea ar fi putut foarte bine sa fi altceva decat viata si mai cu seama, moarte. Niciodata sa nu credem ca incepem sa sfarsim ceva, viata noastra sa fie ca o betie de fiecare clipa, in care fiind total prezenti sa nu avem ce uita si sa n'avem ce dori.
Traieste, ca si cum inainte de tine n'ar fi fost nimic si ca si cum nimic nu ti'ar urma. Aversiune sa simti de esti o veriga intr'un lant, de desavarsesti sau strici o mostenire. Nu exista nici inaintasi si nici urmasi ai gandurilor absolute,
<doar noi murim sub ele>
voi iesi in aceasta casa, voi parasi aceasta gradina moarta, si'n final voi incepe sa fug prin labirintul de strazi, prin acele tenebre ale inconstientului, voi fugi disperat urmarind un gand efemer care urmeaza sa ma readuca in realitatea de mult ravnita, realitatea care in sfarsit va deveni reala, casele vor deveni cunoscute, strazile la fel, ma apropii din ce'n ce mai mult de centrul tau iubito, obosit de fuga, coplesit de extaz te'mbratisez,
ReplyDelete