Eu, care'am trait cu ea nici doua saptamani, as vrea s'alerg s'o'mbratisez din nou, s'o simt inca o data si s'o asigur ca poate fi iubita, cu pasiune, dar pentru ea insasi, caci pasiunea dupa care umbla nu o excludea pe ea, insa ocaziile trec.
Imaginea ei dar si vocea ei, miscarea, frumusetea si tineretea ei nepietoare. Moartea va fi invinsa si justificata, odata cu regasirea iubitei mele. Mereu uniti, pana la moarte, tu si cu mine, nedespartiti.
Numele ei invoca un fel de ambiguitate straveche. Precum o zeita nocturna, o luna ce'nseamna metamorfoza, plina la un moment dat, iute ajunsa la jumatate, apoi ca o secera de argint pe cer, acoperita.
Povestirea noastra incarcata de catre pasiunile timpului se frange pe sine caci niciodata nu atinge perfectiunea ideala a ceea ce se poate imagina. Nici nu'si propune asta, deoarece daca vorbele si realitatile s'ar suprapune, lumea s'ar ispravi, universul n'ar mai fi perfectibil, pur si simplu pentru c'ar fi perfect. Literatura este precum o rana prin care apare necesarul divort dintre cuvant si lucru, si tot sangele ni se poate scurge prin acea fisura.
Impreuna pana la sfarsit, la fel de uniti ca la'nceput, ne'amintim de clipele frumoase si fericite pe care le'am smuls amandoi din latenta misterioasa a lumii. Cerem robia fericirii si'ascultam doar glasul reticentei tainuite, palpitul nevazut care apare la final pentru a anunta adevarul cel mai temut, iremediabila savarsire a timpului pe pamant.
Nu stiu sa iubesc. Sunt incapabil sa iubesc. Scriu aceste cuvinte, pentru a'ti da dreptate. Nu stiu sa iubesc. Sunt incapabil sa iubesc,
fara tine. Te iubesc,
ReplyDelete