Martisor,

                    Si cam asa suna Simona, : in ceasul inserarii ea se pierde in pustiirea de noiembrie, sub ramurile putrezite, de'a lungul unor ziduri mancate de vreme, pe unde'a umblat candva, cufundata'n blandul cant de lira al nebuniei sale. 
                   Fruntea'i sangereaza'ncet, stravechi legende si misterioasa talcuire a zborului de pasari. Cat de lung este timpul, cand te afli printre morti, dar iti ocrotesti si pastrezi copilaria de'o sporita liniste'n vederea trezirii viitoare. Asezata astfel in propria'i liniste, tu obosita de timpuriu, traiesti. 
                 Linistita infloresti, pe ambele ploape a iubirii, ochi de smarald ai inceputului, rabdare'ntunecata a sfarsitului. Luntre de'aur, Simona, inima ta se leagana pe ceru'nsingurat. 
                 Esti sora a unei furtunoase melancolii. O luntre tematoare se scufunda sub ale tale stele, sub chipul tacut al noptii.