Cumva, prin toata amestecatura asta de cuvinte, oameni, intamplari de toate felurile, priviri urate, zambete false, palme peste fata si tipete ascutite, au reusit sa se strecoare niste franturi si asa distorsionate de nenumaratele ori in care mi le-am povestit si repovestit, ce descriu un moment atat de placut mie.
Eram noi, doua inimi de copii indragostiti pentru prima oara, plimbandu-ne pe niste alei lungi, late si zgomotoase printr-un oras uitat de lume. Era frig doar pentru ca batea vantul exceptional de tare iar soarele iti facea pielea sa straluceasca, ca a unui astru. Tin minte doar tricoul alb ce-l purtai iar eu, tremuratul oaselor si a pielii de gaina. Eram destul de dezamagita caci aveam impresia ca n-ai sa-mi mai furi primul sarut, avand in vedere ca ne-am invartit in cercuri toata ziua, dar te-ai oprit. Atunci am simtit cu adevarat caldura soarelui pe pielea mea, sau era doar adrenalina ce-mi grabea sangele prin vene?
Si te priveam si ma priveai. Aveai soarele chiar in spatele tau si parea ca iti vad aura, stralucind atat de puternic, insa ochii nu ma dureau. Tu, cu un cap mai inalt decat mine, eu cu obrajii mai rosii decat paltonul ce-l urai. Pentru un moment am crezut ca imi vei saruta nasul (asa cum obisnuiai) si apoi ai as continui sa mergi, dar ai decis sa imi saruti si obrajii si fruntea ca apoi sa inchei tandru - sarutandu-mi buzele.
Motivul pentru care imi aduc aminte culoarea tricoului tau este pentru ca l-am strans exceptional de tare cand m-ai sarutat si imediat dupa m-am uitat la mana mea stanga si am deschis pumnul incercand sa iti indrept tricoul ce reflecta lumina soarelui atat de puternic.
Scurte bucatele ce par a fi o frantura intreaga din amintirile mele, dar sincer nu este vorba despre aceste firimituri din mintea mea si asa obosita, ci despre sentimentele ce se aprind mereu, de cate ori imi aduc aminte. Ca si cum m-as intoarce acolo, iar si iar si iar.
Aduti aminte cati ani aveam. Parca au trecut mii de ani de cand te stiu si in acelasi timp, doar cateva zile.
ReplyDelete