Dezamagire

Incerc sa imi descriu sentimentele si pasiunile prin proza plina de metafora si descrieri ale unor lucruri aspectuoase. Sufar de mania de a descrie in felul cat mai frumos posibil, lucruri cat mai atragatoare, linistitoare, relaxante si care consider eu ca imi ofera o oarecare liniste interioara atunci cand ma gandesc la ele sau le analizez si apoi notez pe hartie. Sufar de dorinta de-a scoate orice este mai ‚pur si inocent’ din fiecare lucru care ma inconjoara. Din oameni, din copaci, din pasari si bancute lipsite de trecatori, din amintiri si emotii, din mine si din cei pe care ii iubesc.

De ce zic ca sufar? Sufar caci ajung in punctul in care toate lucrurile superbe si splendide pe care le descriu sunt doar in asteptarile mele. Sunt nascute din copilul din mine ce doreste ca totul sa fie perfect si vesel in jurul sau. Sunt infasurate in zahar si pufos –nu neaparat roz- si arome imbatatoare de zambete si vise implinite. Asa sunt asteptarile si dorintele mele, dar nu asa este lumea in care ma aflu eu cu adevarat.

Nu asta este lumea pe care o zaresc zilnic pe strada mergand cocosata, cu ochii atintiti spre asfalt si/sau incaltaminte, cu fetele incruntate si gri sub straturile de machiaj si rarele zambete politicoase si false. Asa ca sufar in confuzia, ignoranta si lumea pe care doresc eu sa o creez si sa o percep, caci devine din ce in ce mai respingatoare si repugnanta, caci stiu ca nu am sa reusesc niciodata sa aduc la viata, decat in scris si mintea mea.