Avalon,

                       Ma simt patruns de'un dor atat de aprig. Observ siluete dragi ce le zaresc in luciul purpuriu al aurorei, pribegind dincolo. Parca le aud vocile duioase. Exista oare un abis prin care iubirea cu aripile ei puternice sa nu se poata strecura ? Ce'nseamna pentru dragoste spatiul si timpul ? Nu traieste ea oare in inchipuire si'are cumva o limita ? 
                       Apar aratari sumbre, inghesuindu'se in siruri tot mai dese, strangandu'se tot mai mult in jurul meu. Imi acopera vederea si'mi impresoara mintea cu suferintele trecutului, incat pana si dorul care ma unple de suferinte si delicii fara nume, devine un chin ucigator si fara leac. 
                      Obisnuia sa ma'nvaluie ca un vis frumos amintirea acestei fericite tinereti. Precum o tara indepartata a minunilor, unde salasluieste bucuria si seninatatea netulburata a unei minti sincere si naive de copil. In urma mea, cand privesc indarat, se casca o prapastie.