Nu ma las

Inca aud acordurile dulci ale inimii tale, batand puternic insa tandru pe obrazul meu. Stiu, aveam un obicei destul de iesit din comun de a ma cuibari in curbura dintre partea laterala a pieptului si bratul tau, insa imi placea la nebunie. Era cald, imi acopereai ochii cu bratele, miroseai atat de bine si bataile inimii tale ma lasau, pierduta, undeva in adancurile iubirii noastre. Nu-mi pasa de nimic. As fi stat acolo ore si ore in sir. Nu ma deranja ca respiratia mea devenea din ce in ce mai calda si in cantitati din ce in ce mai mici, pentru ca simteam ca ma pierd in tine, cu fiecare inspiratie. Te absorbeam in mine in timp ce intram sub pielea ta. Ma tineai in brate si cate o data te mai si auzeam cum chicoteai. Nu as fi putut sa fiu mai fericita. Acolo imi era locusorul cel nou. Acolo, in acel moment, pe patul cald, printre cearceafurile ravasite de jocurile noastre, cu nasul ascuns in vesmintele tale. Iar tu nu ripostai. Tu nu ma impingeai. Tu nu ma urai. Ma iubeai, ma doreai si ma vroiai aproape. Din ce in ce mai aproape. Iar in acele momente, lipita de tine, orice imi parea posibil; chiar si cele mai imposibile dorinte.