Aire de nocturno

Tengo mucho miedo

de las hojas muertas,

miedo de los prados

llenos de rocío.

Yo voy a dormirme;

si no me despiertas,

dejaré a tu lado mi corazón frió.

¿Qué es eso que suena

muy lejos?

Amor.

El viento en las vidrieras,

¡amor mío!

Te puse collares

con gemas de aurora.

¿Por qué me abandonas

en este camino?

Si te vas muy lejos,

mi pájaro llora

y la verde viña

no dará su vino.

¿Qué es eso que suena

muy lejos?

Amor.

El viento en las vidrieras,

¡amor mío!

Tú no sabrás nunca,

esfinge de nieve,

lo mucho que yo

te hubiera querido

esas madrugadas

cuando tanto llueve

y en la rama seca

se deshace el nido.

¿Qué es eso que suena

muy lejos?

Amor.

El viento en las vidrieras,

¡amor mío!

[F.G.L.]

Mettā,

                La caderea noptii, in inclestarea dragostei, el a rupt firul colierului vechi pe care ea nu'l scotea niciodata. Bobitele marunte de chihlimbar au zornait pe dusumea si ploaia care'abia incepuse a imitat cateva clipe acea rapaiala marunta, dupa care si'a castigat propria identitate, devenind un suvoi, o tramba de apa, iar pana la urma o panza nesfarsita care'a inundat incaperea. 
                Dupa o zi de vipie, c'un vant uscat care tituia ca aripile unor gaze, valul acela le'a atins trupurile goale, le'a umplut cearsafurile cu mirosul jilav al frunzelor, cu racoarea aspra a campiilor. In fata patului, peretele nici nu mai exista, au ramas doar franturi decotloane carbonizate, urme ale focului de acum doua saptamani. In spatele rugului stins, cerul prevestitor de furtuna isi umfla amenintator carnea vanata si vascoasa. 
                Ea se scoala din pat, impinge masa spre ungherul ceva mai ferit de stropii grei, apoi se opreste langa peretele prabusit. Se ridica si el, se'ndreapta spre ea, o strange'n brate infundandu'si fata in parul ei moale, cu privirea pierduta in clocotul de'afara. Vantul, ca un vesmant lung si umed, li se lipeste de piele, barbatul este patruns de'un fior si ii sopteste femeii la ureche : ...

Pues, es que

En el marzo de mi inocencia, yo cantaba

Con el corazón como una mariposa

La canción de las estrellas azules y rosas blancas.

Yo cantaba como tú, niño bueno del prado

Con un temblor en mi voz

Y lágrimas secas; por amor.

En el noviembre de mi juventud, yo lloraba

Con el corazón roto, y mi alma

La canción negro que me recordaba de tu mirada.

Yo cantaba como tú, chico hermoso del prado

Con un dolor que mataba

Y lágrimas secas; por amor.

En el presente de mi candor, yo estoy cantando

Con el corazón que florece

La canción de un amor indestructible y sonrisa.

Yo estoy cantando contigo, hombre sencillo del prado

Con esperanza que me lleva hasta el cielo

Y lágrimas de cristal; por tu amor. 

Paisaje

El campo

de olivos

se abre y se cierra

como un abanico.

Sobre el olivar

hay un cielo hundido

y una lluvia oscura

de luceros fríos.

Tiembla junco y penumbra

a la orilla del río.

Se riza el aire gris.

Los olivos,

están cargados

de gritos.

Una bandada

de pájaros cautivos,

que mueven sus larguísimas

colas en lo sombrío.

[F.G.L]

Speechless

"Love like rain, can nourish from above, drenching couples with a soaking joy. But sometimes, under the angry heat of life, love dries on the surface and must nourish from below, tending to its roots, keeping itself alive."[M.A.]

Goodnight

And so I lay my hand on your tired shoulder

Telling you no lie when hoping it’ll get better

And trust me when I brush your words away

Because I know your thoughts are telling me to stay.

And so I lay a tear on your softened hand

Asking you to catch me before, on grounds, I land

And never trust a word that darkness whispers, sweetly

Because, no matter what, I truly love you greatly.

And so I say goodbye, with broken hearts in me

It’s only a goodnight, as I’ll never set you free

And please remember well, these words I have to say

I miss you, more and more, day by day.

And even if my words, don’t prove a thing to you

I’m telling you no lies, through my greens, so true

And I hope that at least this you can see

Because otherwise you will truly miss me.

La guitarra

Empieza el llanto

de la guitarra.

Se rompen las copas

de la madrugada.

Empieza el llanto

de la guitarra.

Es inútil callarla.

Es imposible

callarla.

Llora monótona

como llora el agua,

como llora el viento

sobre la nevada.

Es imposible

callarla.

Llora por cosas

lejanas.

Arena del Sur caliente

que pide camelias blancas.

Llora flecha sin blanco,

la tarde sin mañana,

y el primer pájaro muerto

sobre la rama.

¡Oh, guitarra!

Corazón malherido

por cinco espadas.

[F.G.L.]

Doppelgänger,

                   Din efemerul unei emotii se nasc adevaruri esentiale, clipe de viata stralucitoare precum diamantele. Cred ca specificitatea emotiilor consta tocmai in fragilitatea lor. Ele pot aparea pe neasteptate, printr'un tertip al relatiei sau in prelungirea unei intalniri, la chemarea unor semnale imperceptibile, trezite de miscari abia simtite ale inimii. 
                    Trairea este primul indiciu pe care'l avem despre impactul unei interactiuni, de la cea mai obisnuita pana la cea mai intima. Este suportul sau mijlocul de exprimare a ansamblului fenomenelor empatice fundamentale care intervin in crearea oricarui inceput de legatura. Ea se naste din acea impresie primara, intuitiva si'aproape senzuala ca celalalt este facut din acelasi aluat ca si noi si din nevoia unei comunicari inter'psihice.
                    Trairea este mai mult legata de carnal, de legatura corp'la'corp. Se'nscrie in momentan, cu puncte de suspensie in contextualitatea unei intalniri si in discontinuitatea efemerului. Activata din exterior, ea'si prelungeste radacinile in trairea corporala si'nsumeaza reprezentarile mentale imprimate de la'nceputurile relatiilor. Se manifesta printre o stare de bine sau de rau, bazata pe principiul placere'durere, integrare'efractie. 
                    Trairile de placere si de bucurie vor fi asimilate ca experiente de baza si vor constitui baza sentimentului de siguranta si de'ncredere'n sine, in vreme ce trairile de neplacere si de durere vor sapa adevarate gropi psihice a caror amintire va fi pastrata integral de corpul emotional traumatizat.          

Iar te-am gasit in vis, aseara

Not my photo.


Si-am sa iti zic

In miez de seara;

Cules-am flori de stele-n vant

Si ca mi-e dor, c-odinioara

De tine, copil bland.

Din vis am strans eu intr-o cana

Un suflet cald, uscat, curat

Si-am plans frumos pe a ta scara

Ce creste de alaltaseara;

Iubire'n trupul tau; al meu baiat.

Chip cioplit

Odata si-odata o sa se usuce chipul tau si atunci n-am sa mai fiu frumoasa. Am sa ajung sa cer cerului un pic din albastrul lui, pentru a camufla ridurile de pe fata ta. Am sa ma rog la stele sa-ti dea din stralucirea lor si-un petec de speranta. Am sa ma-nchin la zei si am sa dau sufletul meu ca ofranda, lor, doar ca sa te mai poti privi odata in oglinda fara a tipa. Am sa incerc sa culeg toate florile pamantului ca sa creez licori cu vant si ani mai multi, ca sa nu mori batran, ci tineretea mea sa moara. Si-am sa incerc sa culeg fiecare fir de par ce-ti curge pe spate, pentru a putea pastra esenta ta cat mai mult. 

Dar n-ai sa mai poti. O sa dispar ca o umbra in spatele tau si surasul iti va deveni urletul meu.

Angustus sum, ergo sum,

                Pentru fiecare dintre noi, fiecare cale de cautare personala, dispune de un loc in cronotopul din Univers. Fiecare existenta are de jucat un rol in marca coregrafie cosmica a istoriei omenirii. 
               Fiecare drum al vietii, intins catre Cer si Pamant, traseaza volute si arabescuri, tornade sau circumvolutiuni miscatoare, supus fiind aspiratiilor contradictorii intre ancorare sau inradacinare, elan sau zbor. 
               Ratacirile noastre oscileaza intre inaintare catre ceilalti, si retragere, intoarcere sau concentrare asupra sinelui. Ne cautam prin salturi succesive, trei pasi inainte si uneori doi inapoi atunci cand nu trebuie sa facem un salt lateral. 
               Cautarea nesfarsita a ce este mai bun in sine se'nvarta in enclava libertatii oferite fiecaruia intre datorie si credit, usurare si autonomie, la limita dintre definit si nedefinit, dintre trecut si viitor, intre rasaritul si'apusul fiecarei fiinte. 
                Vine un timp cand nu mai este zi, si nu s'a facut inca noapte... Si numai in acel moment putem incepem sa contemplam lucrurile sau viata : pentru a vedea mai bine avem nevoie de putina umbra, pentru ca suntem noi insine un amestec de lumina si umbra. 

AmorFati,

                                Ante Scriptum : imitatio, 
               In gandurile cele mai banale si'n actele cele mai neinsemnate, te surprinde uneori suspendarea subita a timpului. Un fior rar te duce undeva departe si'n loc sa te lase progresul timpului in urma, i'o iei tu inainte. 
                 Nu stii daca este vesnicia care te'a furat sau un viciu in constiinta temporalitatii. Suspendarea subita a timpului dovedeste cat esti de strain in sanul insusi al vietii si cat de pregatit ai fi de'o evadare, dac'ai dori'o. 
                 Lumea ar fi putut foarte bine sa fi altceva decat viata si mai cu seama, moarte. Niciodata sa nu credem ca incepem sa sfarsim ceva, viata noastra sa fie ca o betie de fiecare clipa, in care fiind total prezenti sa nu avem ce uita si sa n'avem ce dori.  
                 Traieste, ca si cum inainte de tine n'ar fi fost nimic si ca si cum nimic nu ti'ar urma. Aversiune sa simti de esti o veriga intr'un lant, de desavarsesti sau strici o mostenire. Nu exista nici inaintasi si nici urmasi ai gandurilor absolute, 
                             <doar noi murim sub ele> 

Veritas vos liberabit,

                          Ante Scriptum : imitatio, 
                 Fara tine, viata'mi este fara de rost. Cand nu esti, cand nu este vocea ta, chipul, ma simt precum in acele inserari de iarna, cand noaptea pare a roade din zi ca un cancer, cand prin geam nu se deschide decat perspectiva indefinitului pe un cer monoton si'apasator, cand singuratatea devine atat de teribila, incat te'mpietreste intr'un extaz paradoxal si fara revelatii, iar sentimentele mele nu tind nici spre viata si nici spre moarte, ramanand atintite inspre monotonia si indefinitul cerului. 
                 In stari animice precum acestea, se realizeaza conditia obiectiva a groaznicei senzatii de vid interior. Nu cred c'as putea s'o definesc clar. N'am reusit niciodata sa descriu in cuvinte, senzatii, sentimente sau emotii pure fara sa se piarda in esenta lor. Insa este cert, ca fara tine, simt inutilitatea oricarui efort. 
                  Inca o zi s'a scurs in eternitate, 

La Primavera

Si-a mai nins un pic, cu petale roz, de flori

Si-a si plouat cu raze de soare, de cateva ori

Si-a mai dat si-un viscol parfumat peste noi

Acum ca si-a adus, primavar-aminte, de cei doi.

Si-au mai tunat si norii niste negre stoluri

Si-au zburat si mici randunele-n valuri

Si-au mai batut si vanturi, cu miros de dansuri

Ce-au dansat candva, doi iubiti aburi.

Este primavara, iar

plina de cristal si jar.

Amor Omnia Vincit,

               Persoanele care nu au teluri inalte, in general nu le'ating. Isi doresc foarte putin si'asta primesc. Viata nu trebuie traita astfel. Cred ca una din cele mai puternice forte din lume este vointa omului care crede'n sine, care'ndrazneste sa tinteasca sus, sa urmareasca increzator lucrurile pe care si le doreste in viata. 
              Nu conteaza cel din jur, nici cel care atrage atentia asupra sovaielii unui om puternic sau asupra a ceea ce putea fi facut mai bine. Cel care de fapt conteaza este luptatorul din arena, cu fata naclaita de praf, sudoare si sange, straduindu'se din rasputeri, vitejeste, care greseste si isi pierde puterile iarasi si iarasi, pentru ca nu exista efort fara greseala si puncte slabe, dar care se lupta cu adevarat sa indeplineasca faptele, care cunoaste extraordinarul entuziasm, devotamentul fara margini, care se daruieste unei cauze merituoase, care in cazul cel mai fericit cunoaste triumful unei mari realizari, sau in cel mai rau caz, daca esueaza, aceasta se intampla cel putin pentru ca a avut planuri indraznete, astfel ca locul sau nu va fi nicicand alaturi de cei distanti si sfiosi care nu cunosc nici victoria, nici infrangerea.

              Faureste'ti un vis. Nu'l lasa sa scape. Pastreaza'l cu sfintenie, ca pe un bulgare de aur. Lasa'l sa'ti rascoleasca sufletul si sa'ti stimuleze gandurile, pentru ca el va determina cursul vietii tale.           

            Urmeaza'ti visul cu incredere si intr'o zi se va realiza. Astazi, situatia ta poate fi apasatoare si dificila, dar acest fapt nu va fi de lunga durata daca iti fauresti un vis incitant pe care sa il urmezi din tot sufletul. Cand visul iti va schimba lumea interioara a ideilor, lumea exterioara va raspunde schimbarii. Un vis entuziast aduce cu sine schimbarea.

            Fii prudent in ceea ce visezi in mod constient, daca vrei ca visul sa se implineasca. Visul care te inflacareaza si pe care il pastrezi in suflet este sursa unei realizari care va dura o viata.

             Intr'o buna zi visul din sufletul tau se va realiza, indiferent de natura sa : bun sau rau, sau si bun si rau, nu are importanta. In final, viata ta va urma cursul pe care ti'l doresti cel mai mult. Vei primi adevarata rasplata pentru efortul depus, pe masura propriilor tale idei. Indiferent de ceea ce esti acum, vei accepta status'quo, vei reusi sau vei esua in functie de esenta gandurilor tale. 

          Poti ajunge la inaltimea celui mai nobil vis al tau sau te poti cobori la nivelul cel mai josnic al imaginatiei tale. Pentru ca ai libertatea de a gandi, soarta este in mainile tale. Tu esti singurul raspunzator.        

Fantana mercuriala,

                  Line I : Fetita stralucind in alb, unita prin dragoste cu rosiatul ei sot, imbratisandu'se si impreunati in legatura matrimoniala. Se dizolva pentru a se apropia in graba de telul desavarsirii, pentru a deveni simbolic, din doi, cati erau, un singur scop. 
                   Line II : Ma aflam intr'o celula subpamanteana si singurele persoane pe care eu le vedeam erau gardienii si organele de ancheta. Rosteam mesajul meu in auzul ingerilor nevazuti. Ca fiinte inaripate, ei erau in stare sa transmita cuvintele rostite de mine, tuturor. 
                 Line III : Cu ce'as putea compara celula mea singuratica ? Ea se poate asemana unei minunate paduri pline de mireasma tuturor florilor. Nu exista copac in padure care sa poata degaja o mireasma mai delicata ca lemnul aceluia din care sunt facute crucile. 
                 Line V : Sculptorul divin stie foarte bine ce va face din blocul de piatra pe care'l pastreaza in aceasta inchisoare. Eu pot vedea frumusetea evidenta a unei capodopere si frumusetea voalata a alteia. Aceasta din urma se aseamana unui obiect de arta surealista pe care numai initiatii o pot intelege. 
                 Line VI : Voi inceta cateva clipe a face galagie, pentru a putea gandi si ma'ntreb, de ce oare avem nevoie de strigate de bucurie ? Eu prefer tacerea, linistea. Sunt prada unei profunde suferinte sufletesti a carei vindecare depinde de tine. 
                Line VII : Ce interesant este sa fac turul celulei mele si sa scot strigate de bucurie, producand o mare galagie. Insa din nefericire, strigatele acestea nu pot fi prea puternice. 
                 Line X : Imi amintesc de doua vechi legende chinezesti. Se istoriseste ca, odata, un pictor celebru a zugravit pe un perete un peisaj magnific care cuprindea si'o pestera. Cand a terminat pictura respectiva, a intrat in pestera fara sa se mai fi auzit vreodata de el. O alta legenda evoca un artist care pictase un lac cu trestii, in mijlocul carora a pus un pestisor. Acest pestisor a inceput sa inoate in lac, tot asa plin de viata si voios ca si ceilalti confrati. 
                 Tot ce se creeaza sau se evoca in gandirea cuiva, poate deveni realitatea in care, la un moment dat, persoana respectiva intra, traieste si dispare. 

Volume I,

                Iubita mea. O supriza pentru toti datorita incomparabilei sale pieli delicate, dar mai ales o supriza chiar pentru ea insasi, pielea surprinsa de propria placere, uimita ca este atragatoare, neteda, parfumata. Nu se place, nu se merita pe sine, doreste sa fie alta, altcineva. Nu se simte bine'n pielea ei. De ce ?
                Eu, care'am trait cu ea nici doua saptamani, as vrea s'alerg s'o'mbratisez din nou, s'o simt inca o data si s'o asigur ca poate fi iubita, cu pasiune, dar pentru ea insasi, caci pasiunea dupa care umbla nu o excludea pe ea, insa ocaziile trec.
                Imaginea ei dar si vocea ei, miscarea, frumusetea si tineretea ei nepietoare. Moartea va fi invinsa si justificata, odata cu regasirea iubitei mele. Mereu uniti, pana la moarte, tu si cu mine, nedespartiti. 
                Numele ei invoca un fel de ambiguitate straveche. Precum o zeita nocturna, o luna ce'nseamna metamorfoza, plina la un moment dat, iute ajunsa la jumatate, apoi ca o secera de argint pe cer, acoperita. 
               Povestirea noastra incarcata de catre pasiunile timpului se frange pe sine caci niciodata nu atinge perfectiunea ideala a ceea ce se poate imagina. Nici nu'si propune asta, deoarece daca vorbele si realitatile s'ar suprapune, lumea s'ar ispravi, universul n'ar mai fi perfectibil, pur si simplu pentru c'ar fi perfect. Literatura este precum o rana prin care apare necesarul divort dintre cuvant si lucru, si tot sangele ni se poate scurge prin acea fisura. 
                Impreuna pana la sfarsit, la fel de uniti ca la'nceput, ne'amintim de clipele frumoase si fericite pe care le'am smuls amandoi din latenta misterioasa a lumii. Cerem robia fericirii si'ascultam doar glasul reticentei tainuite, palpitul nevazut care apare la final pentru a anunta adevarul cel mai temut, iremediabila savarsire a timpului pe pamant.  
                Nu stiu sa iubesc. Sunt incapabil sa iubesc. Scriu aceste cuvinte, pentru a'ti da dreptate. Nu stiu sa iubesc. Sunt incapabil sa iubesc, 

Copilarie...

Acum ma gasesti cu pete de cer, innoptat, pe chip si cu adancimi de ocean in ochi, caci am stins lumina soarelui ce batea din inima pana in crestetul capului meu. Mi-a fost atat de greu sa renunt la ce-mi apartinea; copilaria, careia inca incerc sa ii scriu un final frumos, asa cum merita, dupa ce mi-a fost alaturi atatia ani. Zambete si lacrimi de copil am mai pastrat, caci mi-au ramas tatuate pe retina ochilor mei verzi si pe buzele mele trandafirii, si mi-e atat de greu sa renunt la ele, sa le sterg, incat le voi strange mereu in brate si accepta asa cum sunt ele, pentru totdeauna. Mi-au mai ramas si pielea fila desi, incet incet se-aspreste si se-ntuneca la culoare, si culoarea parului, caci el nu a ramas la fel de lung ca la-nceput, ci-a tot crescut, trecut cu timpul. Mi-a mai ramas si cate-un fior de nebunie copilareasca, de dorinta de-a ma juca, de dorinta de-a visa fara teama si fara-ncetare, de dorinta de-a mai spera fara a fi dezamagita si de ideea ca va fi mai bine; doar cate-un fior, caci cu trecerea timpului am realizat cat de mult pot sa doara aceste scantei de idei ce trec prin sina spinarii, pe neasteptate, si nu-mi mai place la fel de mult.

Mi-ar placea sa mai pot lua copilaria de mana si sa ne jucam in noroi, visand la forme de pe cer si numarand avioane ce zboara. Dar am uitat-o undeva, pe drum, intr-un coltisor din inima mea, si de atunci nu mai vrea sa iasa, caci am abandonat-o; fara sa vreau. Si ma pedepseste aruncandu-mi cate o raza de soare prin ochi, facandu-ma sa cad si sa ma lovesc, atunci cand chiar am nevoi de vedere, si-mi smulge bucati din vise, si le peticeste cu cele mai frumoase amintiri ale mele, aratandu-mi ca nu le voi mai avea niciodata fiindca am renuntat la ea.

Mi-e atat de dor de…

Ape line ce curg prin minte de aur subtire si cantec de pasare

ce canta iubire cu cioc si din cioc aruncand un fir de iarba de pe carare.

Tare luminata era de soare de aur ce aur arunca in umbra uitata intr-o lunca

vestejita si topita de cantec de pasare ce nu mai mananca.

Ochi de smarald furat din curtea plina cu flori de primavara

intarziata si obosita de gargarite ce zboara in zborul cel lin ca prima oara.

A fost brusc ametit de flori de primavara otravita de vreme

si asteptarea ce arde carbunii ce-au fost odata ochi de smarald de poeme.

Buzele lunii mintind soarele ce arde cam tare cand norii dispar

de sparg avioane si rasete de copilasi ce-alearga in numar impar.

Apar licariri de lumini de stele ce soptesc cu buzele umede

de ploi si tacerea unui sarut de soare lunar ce piere repede.

Ceasul stricat si pasii sacadati facuti spre iesirea din visul intunecat

de vorbele calde ale frumosului zambet de iubirii ce doare neincetat.

Privea brutal catre chipul calm si ochii limpezi ai unui fluture

zburand catre nori ca o pana de vultur prins intr-un cer ce pazeste prada de pe-un munte.

Si cu ochii plini de lacrimi grele-ti spun ca mi-e dor...

Celestial...

       In incercarea mea, fara de rost, in a cuprinde lumea cu o mana si a arunca-o printre stele, unde este frumos si cald si bine, mi-am intepat degetele in tepii trandafirilor ce inca n-au inflorit in gradina, dar care au scufundat, in parfumul lor, sentimentul stravechi de dezamagire din ochii verzi ai ierbii. 

       Si asa, cu mainile pierdute undeva printr-o galaxie ce nu mai exista de mult, caci a suferit o implozie si a dat nastere unor mingi de foc, caut orbeste un stalp sau o silueta ce ar putea semana cu cea a lumii, pentru a mai incerca inca o data sa o arunc undeva, printre stelele stralucitoare de sub picioarele batatorite ale gandurilor lor.

       Iar asa, cautarea mea va ramane pentru o perioada indelungata, neterminata, caci oricat de multi stalpi sau siluete voi cuprinde cu ochii din palme, degetele mele nu vor simti niciodata caldura existentei lumii ce ma inconjoara, caci nu sunt indeajuns de lungi pentru a o imbratisa asa cum merita si asteapta, de atata timp.
       Si din aceasta cauza sper ca, odata ce-mi vor creste clesti din degete si voi reusi sa o strang, lasand-o fara suflare, in timp ce stelele ii vor sorbi esenta, ma va ierta, pentru ca i-am prelungit asteptarea.

Dezghet...

  Te cuprind si te ard cu ghiare de foc

Violent te sfasii pana nu mai pot

Iti mut mintea din loc in loc

Si te ademenesc cu antidot

-dar...

  Inghiti usor, picatura dupa picatura

Otrava, venin, cianura

Neliniste, durere, confuzie mare

Caci am sarutat buzele tale arzatoare.

  Te ademenesc in tacere de gheata

In plasa te-am prins imediat

Si-ti ofer speranta de viata

Desi ai sufletul curat

-eu te-am lasat...

Viitorul meu iubit...

Viitorul meu iubit

Nu te pierde pe carare

Ca de mult eu te-am pandit

Si sunt atat de nerabdatoare.

Un fir din vis sa-ti fur tiptil

Ca un fior sub coasta

Un zambet de copil fragil

Ce vede pentru prima oara, mare-albastra.

Viitorul meu iubit

De-as putea in vorbe goale

Sa-ti dau sufletul meu mic

Sa-ti cante vesel, cu vioare.

Un mic fragment de bucurie

Sau poate o balada doar

Sa-ti umple trupul doar de fericire

Pentru un moment macar.

Viitorul meu iubit

Sa te prapazi din ori-si-care

Motiv mai aspru sau deosebit

Eu am sa rup durerea mare

-pan' la nimic.

Amor adolescentin, savurat din plin,

                Si totusi necajita, suparata pe mine, razi si ... (1) neincetat, insa ochii'ti stralucesc, de zici ca's plini de ... (2). Cumva le faci pe'amandoua, in acelasi timp, negrait de frumos iar eu ma pierd in a ta pupila, cand se scalda'n razele de ... (3). 
              Tare curioasa esti, asculti cu ochii si cu ... (4) iar urechile bine tu le ciulesti, cand dintr'o umbra de suras rasari tiptil. Dar eu's atent si rabdator, caci te pandesc prelung si ... (5), asteptand sa vad cum se'ncheaga sub privirea unui vis, figura ta, pe apa unui lac, in umbra limpezita de ... (6). 
               Cu ochi halucinati de dor, precum muntosi colosi de ... (7), eu te privesc, te'adulmec, te doresc. Plutind pe apa, leganat de freamatul nocturn de ... (8), si cu sufletul marit, precum un bolnav cu privirea atintita catre luna, te caut in natura, ... (9). 
                 In final deci ce ramane ?, de nu un mic ... (10) ce lin si treptat sta sa se refaca ce mie'n spirit mi'a'nflorit. De'o feerie rece siderala, fasii de lumina cauta gandind, precum reci comete dincolo de vid, sfarsitul lumii unde rar se sting si se'aprind, primele iubiri de ... (0). 

Martisor,

                    Si cam asa suna Simona, : in ceasul inserarii ea se pierde in pustiirea de noiembrie, sub ramurile putrezite, de'a lungul unor ziduri mancate de vreme, pe unde'a umblat candva, cufundata'n blandul cant de lira al nebuniei sale. 
                   Fruntea'i sangereaza'ncet, stravechi legende si misterioasa talcuire a zborului de pasari. Cat de lung este timpul, cand te afli printre morti, dar iti ocrotesti si pastrezi copilaria de'o sporita liniste'n vederea trezirii viitoare. Asezata astfel in propria'i liniste, tu obosita de timpuriu, traiesti. 
                 Linistita infloresti, pe ambele ploape a iubirii, ochi de smarald ai inceputului, rabdare'ntunecata a sfarsitului. Luntre de'aur, Simona, inima ta se leagana pe ceru'nsingurat. 
                 Esti sora a unei furtunoase melancolii. O luntre tematoare se scufunda sub ale tale stele, sub chipul tacut al noptii. 
                  

De Antro Nympharum,

               Stiu iubito, de'atata drum esti ostenita, si sa te prabusesti de'acum esti gata te'opresti, arunci asupra mea privirea ratacita,
ce nu asteapta nicidecum rasplata si iar pornesti spre linistea finala, presimtita, si eu ,sub masca efemera, ca si tine ascund doar suferinta si tristete, dar le'nving, si le'ngrop adanc in mine.
               Priveste'ma, mai sunt in stare de tandrete, mai cred in rostul zilei care vine, opreste'te, nu te'ndrepta spre valea seaca, unde iubirea se pierde'n veci, pe sine, si orice suferinta se'nneaca. Mai stai si'asteapta, depinde doar de tine, depinde doar de noi, ca oboseala sa ne treaca.
                 Chiar si numele de mi'l confunzi cu'a ta durere, acum nu face ,te rog ultimul pas, caci dincolo de el, iubirea noastra piere, si vine, nechemata, ora bunului ramas. Opreste'te, speranta mea te cere,
stiu, esti obosita si nu mai poti sa plangi, ti'ai daruit iubirea toata, toata, si'n loc de certitudini, chimere'n brate strangi, si sufletul iti este rupt, amar pe roata si totusi eu, iubito, te rog sa nu te frangi.
                   Ca eu sa simt, profund, toata durerea ta, alerg spre tine, te'nlantui in priviri, asculta, opreste'te, asteapta, nu pleca. Voi dezlega misterul pierdutei fericiri, pentru ca tu, fetito, sa redevii a mea. Iata, priveste, eu ma misc, spre tine vin acum, intinde'mi mana sa te pot ajunge, sa'ti inund tacerea cu'al amintirii fum, si glasul meu, tristetea sa'ti alunge, de poti si vrei, ma iarta, si'opreste'te din drum.
                  Sa nu crezi ca exista piscuri mai frumoase,decat ale iubirii strabatute, nici ape mai adanci, cu unde racoroase, decat acelea, noua cunoscute. 
                  Post'durerii, vin sarutari duioase, de'am putea sa trecem spre viata, inapoi, trecutul, este santinela treaza, s'alegem viitorul, este loc pentru amandoi, si singurul in care, speranta ne urmeaza.
                In singuratatea mea , este tot mai bine'n doi, si nicaieri nu'i ca acasa, nu ca'n ale tale brate.

Memorial sacrifice II,

                                      Ante scriptum : 
                 Exista doua forme de cunoastere : intelectuala si spirituala, deci daca le'am putea dezvolta pe'amandoua, este cu'atat mai bine. Nu trebuie sa uitam ca natura insasi, adica inteligenta cosmica are punctul ei de vedere asupra evolutiei omului : ea a planuit dezvoltarea fiintei umane in cele doua sensuri spre materie si spre spirit. 
                 Dar cum este foarte dificil de dezvoltat cele doua parti in acelasi timp, ea a dat omului secole si milenii pentru a lucra intr'o singura directie, lasand cateva cai deschise in cealalta, pentru a nu'mpiedica evolutia sa spirituala. Ergo pentru epoca actuala, spiritul cosmic a decis a permite oamenilor de'a se dezvolta in domeniul senzatiilor, a vederii, a auzului etc. El ii lasa pe oameni sa coboare in materie pentru a o poseda, a o atinge, a o explora, a o cunoaste si mai cu seama, pentru a lucra cu ea.
.........................................................
                 Putem de'asemenea sa comparam aura cu atmosfera care'nconjoara Pamantul. Pamantul poseda o perdea de protectie, pielea sa. Ea este un pic mai "ingrosata" ca a noastra, este adevarat, dar joaca exact acelasi rol. Gratie atmosferei sale, Pamantul evita multe pericole precum toate corpurile spatiale, dezintegrate, radiatii cosmice, ce'ar putea fi mortale pentru noi. 
                 Prin intermediul aurei noastre, se produce un schimb neintrerupt intre noi si fortele naturii. Toate influentele cosmice, planetare si zodiacale care se deverseaza constant in spatiu, vin pana la noi, si dupa calitatea aurei noastre, dupa sensibilitatea sa, puritatea si culorile sale primim o anume forta sau nu. Aura reprezinta, ergo, antenele noastre, un aparat care capteaza mesaje, unde, forte ale corpului terenal, pentru ca acestea nu sunt suficiente pentru a forma aura.
               Aura este mai complexa, este o combinatie a tuturor emanatiilor a tuturor corpurilor subtile, si fiecare dintre ele, prin emanatiile sale, adauga noi nuante. Corpul eteric al omului formeaza o aura care penetreaza aura corpului fizic si aceasta aura a corpului fizic si eteric arata sanatatea si vigoarea sa. 
               Corpurile astrale si mentale, prin activitatea lor, sau inertia lor, calitatile, sau defectele lor, adauga alte emanatii, alte culori, la aura de mai sus, ergo dezvaluind natura sentimentelor si gandurilor omului. 

Cancionero y romancero de ausencia,

                Viata te invata mereu iar eu am ocolit raspunsul la intrebarile cele mai simple, dar platesti nepasarea intotdeauna cu suferinta, aproape de nesuportat, si caut vinovatul, intotdeauna altundeva, prelungind agonia egoismului idolatrizat
                Refuz sa cred ca totul imi este dat si nu vreau sa ma bucur, urmarind himera dupa himera de la o zi la alta, de la un gand la altul,de la o viata la alta, de la un univers la altul,de la un mister la altul, pana la infinit.
             Am lasat inca o data sa treaca'n nefiinta clipa, in care m'as putea privi, singur'n oglinda ce m'arata asa cum sunt, preferandu'le pe cele care deformeaza, pentru a ma amagi inca o data si a mai hoinari prin labirint.
               Ma fascineaza culorile, de asemenea umbra, cautarea fiind din ce in ce mai anevoioasa, ademenit de farmecul nuantelor necunoscute din rafinatele amestecuri de rau si de bine, incorsetat de spasm, de senzatii, de nou.
              Te'am cautat, fara sa stii, in orice gand peregrin, cu disperarea celui ce n'a vazut niciodata, de unde izvoraste iertarea, lumina, iubirea, purtandu'si vie rana din suflet, nevindecata,
prin galaxiile contorsionate de spatiu si timp.
                 Cata tristete este'n lume, am spus de'atatea ori, continuand ceea ce parea sa fie viata mea grea, fara sa vreau sa renunt la nici unul din gandurile ce m'au aruncat in valtoarea de fapte amare, n'am vrut decat sa traiesc mai departe la fel.
               M'am ratacit alergand prin intortocheatele carari ale disperarii, hranindu'mi cu imagini bolnave visele de cosmar, sau nazuind spre mai mult, spre mai bine, fara sa banuiesc cat de aproape sunt eu de tot ceea ce'a fost dintotdeauna al tau. 
                Te iubesc !

Memorial sacrifice,

                 Spiritul uman este obligat sa coboare, din ce'n ce mai profund, in materie, pentru a o cunoaste, pe punctul de'a pierde toate amintirile patriei celeste, unde traia in trecutul indepartat. Dar cunoscand din ce'n ce mai bine materia, spiritul a facut numeroase achizitii, incepand sa'si domine materia lui proprie. Numai o mica minoritate este capabila de'aceasta, dar pentru om, scopul existentei terestre, este de'a cobora in corpul fizic ca sa intre in posesia facultatilor sale si sa le utilizeze pentru a lucra asupra lumii exterioare.
                  "Spiritul uman coboara in materie" in sensul ca, se instaleaza in corpul fizic, pentru a'l lua in posesie, pentru a'i deveni stapan. Tot ceea ce exista, oamenii, animalele, plantele, si chiar pietrele, emit particule, produc emanatii, si aceasta atmosfera fluidica, subtila, care inconjoara orice lucru, o numim "aura".
                  Evident, ea nu este vizibila, cu exceptia clarvazatorilor, multa lume nici nu stie ca exista. Aura este, acest tip de halou care inconjoara fiecare fiinta umana, cu diferenta ca la unii este vasta, luminoasa, puternica, poseda vibratii intense, in timp ce la altii, din contra este mica, stearsa si urata. 
                   Putem compara aura cu pielea. Cunoastem importanta pielii pentru corpul fizic. Ea are numeroase functii, de protectie, contra substantelor nocive, de schimb, caci absoarbe si elimina, insa important este faptul ca'i organ de simt, caci prin intermediul ei simtim temperatura, contactul, durerea etc. 
                 Aura poseda aceleasi functii ca si pielea. Putem spune ca este "pielea sufletului", ea este cea care'l imbraca, care'l protejeaza, care'i da sensibilitatea, si'n final, ea este cea care permite sa lase sa treaca curentii cosmici care permit schimburi intre sufletul uman si toate creaturile, pana la astre, intre sufletul unei creaturi si Sufletul Universal. 
....................................................