De Antro Nympharum,

               Stiu iubito, de'atata drum esti ostenita, si sa te prabusesti de'acum esti gata te'opresti, arunci asupra mea privirea ratacita,
ce nu asteapta nicidecum rasplata si iar pornesti spre linistea finala, presimtita, si eu ,sub masca efemera, ca si tine ascund doar suferinta si tristete, dar le'nving, si le'ngrop adanc in mine.
               Priveste'ma, mai sunt in stare de tandrete, mai cred in rostul zilei care vine, opreste'te, nu te'ndrepta spre valea seaca, unde iubirea se pierde'n veci, pe sine, si orice suferinta se'nneaca. Mai stai si'asteapta, depinde doar de tine, depinde doar de noi, ca oboseala sa ne treaca.
                 Chiar si numele de mi'l confunzi cu'a ta durere, acum nu face ,te rog ultimul pas, caci dincolo de el, iubirea noastra piere, si vine, nechemata, ora bunului ramas. Opreste'te, speranta mea te cere,
stiu, esti obosita si nu mai poti sa plangi, ti'ai daruit iubirea toata, toata, si'n loc de certitudini, chimere'n brate strangi, si sufletul iti este rupt, amar pe roata si totusi eu, iubito, te rog sa nu te frangi.
                   Ca eu sa simt, profund, toata durerea ta, alerg spre tine, te'nlantui in priviri, asculta, opreste'te, asteapta, nu pleca. Voi dezlega misterul pierdutei fericiri, pentru ca tu, fetito, sa redevii a mea. Iata, priveste, eu ma misc, spre tine vin acum, intinde'mi mana sa te pot ajunge, sa'ti inund tacerea cu'al amintirii fum, si glasul meu, tristetea sa'ti alunge, de poti si vrei, ma iarta, si'opreste'te din drum.
                  Sa nu crezi ca exista piscuri mai frumoase,decat ale iubirii strabatute, nici ape mai adanci, cu unde racoroase, decat acelea, noua cunoscute. 
                  Post'durerii, vin sarutari duioase, de'am putea sa trecem spre viata, inapoi, trecutul, este santinela treaza, s'alegem viitorul, este loc pentru amandoi, si singurul in care, speranta ne urmeaza.
                In singuratatea mea , este tot mai bine'n doi, si nicaieri nu'i ca acasa, nu ca'n ale tale brate.

Memorial sacrifice II,

                                      Ante scriptum : 
                 Exista doua forme de cunoastere : intelectuala si spirituala, deci daca le'am putea dezvolta pe'amandoua, este cu'atat mai bine. Nu trebuie sa uitam ca natura insasi, adica inteligenta cosmica are punctul ei de vedere asupra evolutiei omului : ea a planuit dezvoltarea fiintei umane in cele doua sensuri spre materie si spre spirit. 
                 Dar cum este foarte dificil de dezvoltat cele doua parti in acelasi timp, ea a dat omului secole si milenii pentru a lucra intr'o singura directie, lasand cateva cai deschise in cealalta, pentru a nu'mpiedica evolutia sa spirituala. Ergo pentru epoca actuala, spiritul cosmic a decis a permite oamenilor de'a se dezvolta in domeniul senzatiilor, a vederii, a auzului etc. El ii lasa pe oameni sa coboare in materie pentru a o poseda, a o atinge, a o explora, a o cunoaste si mai cu seama, pentru a lucra cu ea.
.........................................................
                 Putem de'asemenea sa comparam aura cu atmosfera care'nconjoara Pamantul. Pamantul poseda o perdea de protectie, pielea sa. Ea este un pic mai "ingrosata" ca a noastra, este adevarat, dar joaca exact acelasi rol. Gratie atmosferei sale, Pamantul evita multe pericole precum toate corpurile spatiale, dezintegrate, radiatii cosmice, ce'ar putea fi mortale pentru noi. 
                 Prin intermediul aurei noastre, se produce un schimb neintrerupt intre noi si fortele naturii. Toate influentele cosmice, planetare si zodiacale care se deverseaza constant in spatiu, vin pana la noi, si dupa calitatea aurei noastre, dupa sensibilitatea sa, puritatea si culorile sale primim o anume forta sau nu. Aura reprezinta, ergo, antenele noastre, un aparat care capteaza mesaje, unde, forte ale corpului terenal, pentru ca acestea nu sunt suficiente pentru a forma aura.
               Aura este mai complexa, este o combinatie a tuturor emanatiilor a tuturor corpurilor subtile, si fiecare dintre ele, prin emanatiile sale, adauga noi nuante. Corpul eteric al omului formeaza o aura care penetreaza aura corpului fizic si aceasta aura a corpului fizic si eteric arata sanatatea si vigoarea sa. 
               Corpurile astrale si mentale, prin activitatea lor, sau inertia lor, calitatile, sau defectele lor, adauga alte emanatii, alte culori, la aura de mai sus, ergo dezvaluind natura sentimentelor si gandurilor omului. 

Cancionero y romancero de ausencia,

                Viata te invata mereu iar eu am ocolit raspunsul la intrebarile cele mai simple, dar platesti nepasarea intotdeauna cu suferinta, aproape de nesuportat, si caut vinovatul, intotdeauna altundeva, prelungind agonia egoismului idolatrizat
                Refuz sa cred ca totul imi este dat si nu vreau sa ma bucur, urmarind himera dupa himera de la o zi la alta, de la un gand la altul,de la o viata la alta, de la un univers la altul,de la un mister la altul, pana la infinit.
             Am lasat inca o data sa treaca'n nefiinta clipa, in care m'as putea privi, singur'n oglinda ce m'arata asa cum sunt, preferandu'le pe cele care deformeaza, pentru a ma amagi inca o data si a mai hoinari prin labirint.
               Ma fascineaza culorile, de asemenea umbra, cautarea fiind din ce in ce mai anevoioasa, ademenit de farmecul nuantelor necunoscute din rafinatele amestecuri de rau si de bine, incorsetat de spasm, de senzatii, de nou.
              Te'am cautat, fara sa stii, in orice gand peregrin, cu disperarea celui ce n'a vazut niciodata, de unde izvoraste iertarea, lumina, iubirea, purtandu'si vie rana din suflet, nevindecata,
prin galaxiile contorsionate de spatiu si timp.
                 Cata tristete este'n lume, am spus de'atatea ori, continuand ceea ce parea sa fie viata mea grea, fara sa vreau sa renunt la nici unul din gandurile ce m'au aruncat in valtoarea de fapte amare, n'am vrut decat sa traiesc mai departe la fel.
               M'am ratacit alergand prin intortocheatele carari ale disperarii, hranindu'mi cu imagini bolnave visele de cosmar, sau nazuind spre mai mult, spre mai bine, fara sa banuiesc cat de aproape sunt eu de tot ceea ce'a fost dintotdeauna al tau. 
                Te iubesc !

Memorial sacrifice,

                 Spiritul uman este obligat sa coboare, din ce'n ce mai profund, in materie, pentru a o cunoaste, pe punctul de'a pierde toate amintirile patriei celeste, unde traia in trecutul indepartat. Dar cunoscand din ce'n ce mai bine materia, spiritul a facut numeroase achizitii, incepand sa'si domine materia lui proprie. Numai o mica minoritate este capabila de'aceasta, dar pentru om, scopul existentei terestre, este de'a cobora in corpul fizic ca sa intre in posesia facultatilor sale si sa le utilizeze pentru a lucra asupra lumii exterioare.
                  "Spiritul uman coboara in materie" in sensul ca, se instaleaza in corpul fizic, pentru a'l lua in posesie, pentru a'i deveni stapan. Tot ceea ce exista, oamenii, animalele, plantele, si chiar pietrele, emit particule, produc emanatii, si aceasta atmosfera fluidica, subtila, care inconjoara orice lucru, o numim "aura".
                  Evident, ea nu este vizibila, cu exceptia clarvazatorilor, multa lume nici nu stie ca exista. Aura este, acest tip de halou care inconjoara fiecare fiinta umana, cu diferenta ca la unii este vasta, luminoasa, puternica, poseda vibratii intense, in timp ce la altii, din contra este mica, stearsa si urata. 
                   Putem compara aura cu pielea. Cunoastem importanta pielii pentru corpul fizic. Ea are numeroase functii, de protectie, contra substantelor nocive, de schimb, caci absoarbe si elimina, insa important este faptul ca'i organ de simt, caci prin intermediul ei simtim temperatura, contactul, durerea etc. 
                 Aura poseda aceleasi functii ca si pielea. Putem spune ca este "pielea sufletului", ea este cea care'l imbraca, care'l protejeaza, care'i da sensibilitatea, si'n final, ea este cea care permite sa lase sa treaca curentii cosmici care permit schimburi intre sufletul uman si toate creaturile, pana la astre, intre sufletul unei creaturi si Sufletul Universal. 
....................................................

Hazy..

Te-am prins in palme, te-am adulmecat,

Te-am intins pe ape, te-am aruncat.

In somn te-am visat si rece te-am pastrat,

Te-ai spart cand te-am dat ca un cadou furat.

Te-am stins cu un ac, te-am ars usurel,

Te-am strans fara sa tac, te-am inchis; mititel.

In zare te-am suflat si noapte-ai colindat
Cand sub pat te-am scapat si praf am lasat.

Te-am scris pe-un copac, te-am taiat uniform

Te-am si mancat, te-am baut; cloroform.

Strapuns ai ramas, sub perna sufocat

Si te-am atras, magnetul te-a leganat.

Te iubesc, cu-adevarat !

Pistruiato,

               Exista o femeie. Ma uraste. "Umbra", asa'mi zice ea. De exemplu, stam cateodata si vorbim si'mi zice "iar dai tarcoale, umbra ?", iar alte dati imi spune "umbra, mi'ai gresit !". Uneori stiu ca glumeste, folosind acelasi cuvant, astfel "imi arunc umbra'n fata". Desigur, acesta sunt eu, caci, la mine se refera. Gluma nu'neamna neaparat si veselie, dar, daca'i vesela se'ntampla sa chiuie : lumea umbrelor.  
             Trebuie sa'mi asum si asta. In schimb, daca'i indispusa, de exemplu daca refuz sa'i vorbesc, sau refuz sa'i raspund la bunele'ntrebari, sustine c'as fi copacul din cauza caruia nu vede padurea. Dar eu ma tin scai de ea. Daca'si deschide gurita, a..a..a..a, mi'o deschid si eu. Daca se'aseaza undeva, poi ma ghemuiesc si eu langa ea. Daca scoate la iveala un ras timid, ii imperechez si eu unul. Daca'si coboara genele, incep a tremura, abia perceptibil. Daca'si ridica bratul, fac si eu gimnastica. Daca exista un perete gol, stie sa imite cu manuta, un iepure, sau un vultur. 
                O doresc, sincer chiar o fac, insa treaba scartaie, merge cam greu, caci, ne'am impotmolit. Uneori sunt mai aproape de ea, iar alteori sunt mai departe, dar asta inca nu'nseamna nimic, trebuie sa joc dupa cum imi canta, sa fac plecaciuni in jurul ei, inaintea ei, sub ea, in spatele ei. In relatia noastra, exista un anume, flux'reflux. Ma repede cu'o voce tunatoare, de altfel, daca simte c'o doresc, daca'mi adulmeca dorinta, se linisteste. Dorinta mea nu'i trezeste dorinta, dimpotriva, posesiunea o calmeaza. 
              Se'ntampla sa nu'mi poata vorbi liber. Motivele pot fi diferite, fie legate de familie, fie de locul de munca. Tatal ei nu ma poate suporta, sustine ca "munca" mea, este un joc, al umbrelor, adaugand ca as fi partea "intunecata" a propriei mele persoane, ca "intunec", de exista cuvantul, viata ficei sale etc. Un batran senil, si nedrept as spune. As spune daca n'ar fi, un tip simpatic, echilibrat, un barbat carunt. In asemenea situatii, a mea femeie, isi ingroasa vocea, ca sa nu se dea de gol, si mi se adreseaza cu'o indiferenta atat de stridenta incat mi se strange inima. Mi'este frica sa n'o pierd, as face orice pentru ea, tot ce'mi cere. 
               Exista o femeie. Ma uraste. Ma vrea. Ma suna tot timpul, imi lasa mesaje. Este extrem de ocupata, ma suna intotdeauna, nu pot vorbi liber, imi sopteste uneori. 
               Exista o femeie. Ma iubeste. Ma suna si'mi rosteste numele. Imi repeta numele precum un cuvant magic. Luni in sir. Nici nu stiu cand are timp sa doarma. 
                Exista o femeie. Ma iubeste. Se lupta cu trecutul, mai exact cu trecutul individului. II place sa sarute, o cuprinde o veselie dezlantuita, zambeste, rade, necheaza, toate fiind variante de sarut. "Imi place'atat de mult !", imi chicoteste'n gura, "Inca, hai, inca un pic !". Limba i se'ntareste, aproape ca'mi sparge cerul gurii, un potop de triluri acolo'n intuneric, in intunericul meu. Saruturile se plimba de ici'colo pe ea, pe curbura frumos bronzata a gatului, pe pometii obrajilor, nas, orbite. Saruta, ma atinge si desfac si coaste. 
                 Exista o femeie. Ma iubeste. Dupa parerea mea, este englezoaica. Ne straduim sa descoperim in celalalt caracteristici nationale. Din pacate nu cunosc, nici pe departe nu cunosc, suficient de bine istoria Angliei, exista in mine doar cateva imagini "britanice", la modul general, iar in aceste banalitati caut puncte de sprijin. Ma straduiesc s'o plasez intr'un anumit context, intr'un "cliseu" national, dar nu prea tine, pentru ca'n realitate contextul ei este trupul meu. Patria ei nu'i patria ei, ci trupul meu. Din cauza asta, atunci cand o iscodesc in taina, in fata ochilor mei nu apar imagini din tara ceaiurilor, ci eu insumi, intotdeauna ma vad si pe mine, imi vad coapsele, despre care putem afirma cu tot curajul ca sunt musculoase, alta data'mi vad buzele'mi umede, degetul. Timp indelungat, luni de'a randul, a negat ca simte si ea la fel cand ma priveste. 
               Exista o femeie. Ma iubeste. Stie sa faca bine dragoste. Mai pe sleau, mai energetic. Ar fi greu de spus "de ce ?", sau dimpotriva, ar fi usor ? De ce ? Poi de'aia ! Sunt si altele care'si domina astfel muschii, si altele stapanesc acea gratie a indecentei, care nu sperie, ci contamineaza, nu'i unica nici in privinta veseliei care'i clipoceste din trup, la fel cum si altele poseda acea capacitate de metamorfozare, care'i in stare sa schimbe pe neasteptate aceasta veselie'n drama. Totusi, asa cum sta tolanita peste mine, incordata intr'o frenezie linistita, sau eu cum ma zbat neputincios in ritmul infinit al oceanelor, prins in "clestele de marmura a coapselor ei". Tot timpul cat suntem impreuna, exista doar bucuria, bucuria indeparteaza totul, nici eu nu mai exist, nici ea nu mai exista, ci doar aceasta simpla jubilatie. Din cauza aceasta, nu trebuie sa ma gandesc ca totul se va termina in curand. 
                Exista o femeie. Ma uraste. II este dor de mare, de crepusculul luminos, revarsare de lumina, nici intunecat, nici luminos, amurg etern. Se tot fataie de colo'colo pana gaseste marea, ii place cand aude vantul. 
                Exista o femeie. Ma iubeste. Iubeste natura. Vorbeste intr'una despre lume, despre minunea naturii, despre ordine si armonia existente acolo si despre frumusetea care exista in noi, adica despre ingemanarea dintre dipa si eternitate, desi a recunoscut ca in asemenea momente se gandeste la un "Dumnezeu", numai ca n'are curajul sa'l "numeasca". 
               Exista o femeie. Ma uraste. Are ochii verzi, ca ai mei, si pentru c'ai mei sunt ca ai mamei mele, ma uit la privirea ei, de parca as fi ajuns acasa. De la distanta, are trup ca de fetiscana, de aproape, este ca o argilarie. Bratele'i sunt late, buzele zmeurii. Ma ameninta fara'ncetare. 
              Exista o femeie. Ma iubeste. Ma linisteste tot timpul, te rog sa ma crezi, imi spune de exemplu "Nici vorba sa te urasc !". Daca vede ca sunt foarte deprimat, imi spune sa nu ma pierd cu firea. Pe mine chiar ma linisteste afirmatia aceasta, indiferent daca am fost eu sau nu ingrijorat inainte. 
                 Exista o femeie. Ma uraste. Tot timpul imi da papucii. Ma trimite la plimbare. Ma arunca. La fel ca pe'o lamaie stoarsa. Suntem foarte ocupati. Adevarul este ca n'am considerat o catastrofa faptul ca trupurile noastre nu sunt devorate de focul pasiunii, si lipsa de'ntuziasm poate genera scantei frumoase. De altfel, mie'mi place si daca stau numai intins langa ea, daca'mi atarna mana in poala ei. Ea nu despre asta vorbeste, ea vorbeste despre tot, vorbea despre tot, insa eu ii imping mai sus coapsa. Coapsa zvelta, de altfel. "A fost frumos, a durat ani la rand", spune. Fara sa scot niciun cuvant, ii intorc trupul catre mine, bustul ei, de altfel. Ar fi si bun, daca n'ar exista gandurile astea obscure despre tot. 
                Exista o femeie. Ma iubeste. I'am propus sa'mi dea papucii. "M'am speriat !", imi povestise mai tarziu, "deja mi'era teama de ce'i mai rau". 
                  Exista o femeie. Ma iubeste. Este pistruiata si'are un nas mare. Fata ii este presarata cu pistrui, cu "binecuvantata roua aurie a Soarelui". Original, ii displaceau, dar lucrurile s'au schimbat. A'nceput s'admire aceste pete minuscule, se minuneaza de parca ar fi fost vorba de un mesaj secret, cifrat. I'am numarat pistruii, chiar de nenumarate ori, dar niciodata nu mi'a iesit acelasi numar. 
               Exista o femeie. Simte pentru mine, ce simt si eu pentru ea, ma uraste, ma iubeste. Cand ma uraste ea, o iubesc eu, cand ma iubeste ea, o urasc eu. Altceva nu exista. 
               Exista o femeie. O urasc, sau cam asa ceva. 
               Exista o femeie. Evident ma iubeste dar poate ar fi mai bine daca m'ar si ura, acesta lucru ne'ar uni mai tare. 
              Exista o femeie. Ma iubeste. Ma iubeste din ce'n ce mai putin si ma doreste din ce'n ce mai mult. Altadata cand o inghesuiam in perete, se deschidea de la sine. Acum nici macar nu trebuie sa ma misc, pentru ca ma si primeste. Daca inspir aer, trebuie sa'l fur din gura ei. Intr'una din zile, i'am gasit si caninul in gura mea. Sunt un saman. Ma pot defini din ce'n ce mai greu. 
              In a mea femeie, se afla si romantica si realista, ca orice femeie care este iubita are cel putin noua'zeci si sapte de ipostaze iar barbatul care iubeste femeia, ii creeaza, pe rand, zeci de chipuri. 
               Intre iubire si ura, este uneori o diferenta atat de mica, incat cateodata le combin pe'amandoua doar pentru'a forma, cea mai placuta experienta a vietii mele. Iti multumesc, 

Simona III,

              Mereu rasuna, lovindu'se de negre ziduri, suflarea insingurata a zeului. De si'ar aminti vreo albastra salbaticiune de'a ei carare, de armonia anilor ei de duh. Ceea ce, inauntrul anilor, tine de duh este determinat pornind de la albastrul noptii care asfinteste asemeni unui duh. Cat de grav este chipul de hiacint al asfintitului. 
             Asfintit de duh, tacuta se iveste la marginea padurii. Salbaticiune intunecata, domol pe colina se stinge vantul de seara. Plansul de mierla amuteste, iar flautele blande ale toamnei, se pierd in padurea de trestii. Leganat de norul cel negru, plutesti imbatat de seve de maci, pe'ale noptii helesteu. Pe cerul de stele, si glasul lunar al surorii rasuna mereu, prin noaptea de duh. 
               Cerul de stele, este figurat in imaginea poetica a helesteului noptii. In adevarul esentei sale, cerul noptii este chiar de helesteu. Apele, cand negre, cand albastre, ii arata omului propriul sau chip, privirea sa care iese in intampinare, insa in helesteul nocturn al cerului de stele, apare albastrul asfintitului, care insoteste noaptea de duh. Stralucirea ei degaja racoare. 
              Aceasta lumina plina de racoare provine din stralucirea Lunii. Jur'imprejurul stralucirii ei, palesc si se racesc chiar si stelele, dupa cum spun vechile versuri grecesti. Totul devine "lunar". Strainul ai carui pasi strabat noaptea se cheama "Selenar". Aude "vocea lunara" a surorii, care rasuna mereu prin noaptea de duh. 
                 El o aude atunci cand, in luntrea lui, care mai este inca o luntre "neagra", si care abia de este luminata de aparitia aurie a strainului, incearca sa'i urmeze pe aceasta in calatoria sa nocturna pe helesteu. 
               Suflet albastru, peregrinj intunecat, de ce n'este drag, de ceilalti ce de curand ne'a separat ? Te doresc !     
                

Simona II,

               Enorma este tacerea in piatra. Piatra este masivul durerii. Roca strange laolalta adapostind in miezul ei de piatra, elementul care imblanzeste si care, durere fiind, poarta in ceea ce este esential, aducand cu sine linistea. "De albastru", durerea se scufunda in tacere. Confruntata cu albastrul, fata salbaticiunii se retrage in sfera blandetii. Caci sfera blandetii este, urmand cu vantul indeaproape, ceea ce strange in chip pasnic.  
               Blandetea transforma invrajbirea, preschimband ceea ce este vatamator si pustiitor in starea de salbaticie, in durere domolita. 
               Doar cate unii, dintre cei peregrinand astfel ajung in fata portii pe cai intunecate. Oriunde si oricand fiinteaza, albastra salbaticiune a parasit configuratia de pana acum a esentei omului. Omul decade in masura in care'si pierde esenta, adica in masura in care esenta se deterioreaza. 
                O intruchipare a omului, alcatuita din reci metale, noaptea si spaima scufundatelor paduri si a salbaticiei pustiitoare a animalului, vanutul incremenit al sufletului. Intruchiparea omului a carei esenta este deteriorata se afla expusa torturii a ceea ce este pustiitor. Salbaticia torturii nu este strabatuta de stralucirea albastrului. Sufletul acestei configuratii umane nu este batut de vantul sacrului. De aceea el nu poate sa porneasca la drum. Vantul insusi, suflarea zeului, ramane de aceea insingurat. 
               Mereu rasuna, lovindu'se de negre ziduri, suflarea insingurata a zeului. Te ador !

Simona,

                Un buchet de albastrele este noaptea, un bland buchet. Drept care si albastra salbaticiune se mai cheama "sfioasa salbaticiune", "blandul animal". Buchetul de albastru strange laolalta in strafundul legaturilor sale profunzimea sacrului. 
                 Din inima albastrului straluceste sacrul, invaluindu'se totodata in intunericul care emana acest albastru. Sacrul ramane neclintit in timp ce se sustrage. El isi daruieste sosirea pastrandu'se in sustragerea care insoteste aceasta neclintire. 
                 Luminozitatea adapostita in intuneric este albastrul. Luminos, adica limpede, este la origini, sunetul care cheama provenind din spatiul adapostitor al linistii si care, deci, apare in luminozitatea sa.  
                 Albastrul se limpezeste in luminozitatea sa, rasunand melodios. Albastrul intunericului straluceste in luminozitatea lui limpezitoare. Pasii strainului rasuna melodios prin noaptea de'argint, stralucitoare si sonora. 
                O alta poezie spune : "Chipul unui animal incremeneste de albastru, de sfintenia sa". Albastrul nu este o imagine menita sa exprime sensul sacrului. Datorita profunzimii lui care strange laolalta si care abia in invaluire isi dobandeste stralucirea, albastrul este el insusi sacrul. Confruntat cu albastrul si totodata determinat de atata albastru sa se retina in sine insusi, chipul animalului incremeneste, devenind fata salbaticiunii. 
                  Incremenirea chipului animal nu este incremenirea a ceva ce'a murit. Incremenind astfel, chipul animalului capata o concentrare. Expresia sa se'aduna pentru ca, retinandu'se in sine insasi, sa priveasca, asteptand venirea sacrului, in "oglinda adevarului". A privi inseamna, a patrunde in sanul tacerii pentru a gasi acolo adapost. 
                Enorma este tacerea in piatra. Te iubesc !
...........................................................................

Luna este o doamna atat de cruda,

                  Il previn pe cititor ca nu am nici un amestec in compunerea insemnarilor care urmeaza si ca ele mi'au parvenit in niste imprejurari stranii si catusi de putin placute
.......................................................
                   este mult timp de cand Leibniz citind faimoasa maxima scolastica potrivit careia nu exista nimic in intelect care sa nu existe mai inainte in simturi ii adauga acest corectiv capital cu exceptia intelectului insusi reasezandu'ne astfel activitatea gandirii pe prima treapta a posibilitatii noastre de a percepe semnele psihologia contemporana numeste proiectie interpretarea la care intelectul nostru supune fiecare semn perceput si care ar ramane de neinteles pentru noi in absenta acestei traduceri Alberti la vremea sa recunoscuse acest fapt in cazul artistului fiecare nou mesaj este interpretat printr'o grila de repere strict personale de altfel se pare ca pentru a caracteriza aceasta operatiune termenul de simpraimpresionare care gratie cinematografiei ne'a devenit familiar ar fi mai evocator decat cuvantul proiectie el ne'ar face sa'ntelegem mai bine natura retroactiva a acestui palimpsest de imagini ce reinvie dedesubtul oricarei noi perceptii o senzatie veche reaparuta in mod instinctiv pe scurt nu putem intelege nimic din ceea ce nu evoca vreuna dintre amintirile noastre nu putem admite niciun lucru inainte de'al putea apropia de un precedent conservat in memoria noastra ganditorii din toate timpurile au repetat'o neobosit cunoasterea noastra depinde de o reminiscenta spune Platon cuvantul durere nu incepe sa insemne ceva decat in momentul cand reaminteste memoriei noastre o senzatie pe care am mai incercat'o spune Diderot nu vezi decat ceea ce cunosti spune Goethe nu putem admite existenta unui lucru daca nu'i putem atribui o semnificatie spune Cassirer aceasta coincidenta a doua experiente indepartate a redescoperit'o Proust largindu'i insa campul de aplicatie pana la a confunda doua ambiante geografice si sentimentale doua momente si doua locuri din viata sa pe care i le'au readus in minte aroma madlenei de la Combray si contactul cu pavelele inegale de la San Marco orice senzatie readuce astfel la suprafata constiintei o schema mentala uitata un semn ce corespunde unei impresii deja incercate ceea ce permite clasarea acestui semn intr'un ansamblu tematic al memoriei si in consecinta recunoasterea si acceptarea lui Gombrich a calificat operatiunea aceasta cu o vorba a descifra un mesaj inseamna a percepe o forma simbolica

μιμεῖσθαι,

                   Stim datorita experientei noastre, ca ideile si sentimentele noastre nu pot fi transmise direct si intuitiv decat in circumstante exceptionale. In general suntem obligati sa imprumutam mijloace de expresie, mijloace simbolice care, daca ne straduim sa le reducem la un element comun, se vor transforma intr'o combinatie de gesturi. 
                Luam cunostinta, intr'adevar in mod curent, de opozitia dintre oamenii faptei, ce muncesc manual, vin in contact cu materia neinsufletita sau vie, o amelioreaza sau o transforma, si oamenii ce'si fac din vorbire o meserie pentru a'i conduce pe ceilalti, ce traiesc din cuvinte si din simboluri. 
               Orice gandire se afirma ca artizanala, cu'atat cat si mana. Numai ea este activa in fata pasivitatii "materiei". Sculptorii care'au cioplit pietrele catedralelor nu "gandeau" mai putin profund decat logicienii scolastici. Era aceeasi munca de'ndeplinit, in feluri diferite. Caci orice expresie este superficiala, chiar daca pretinde sa dezvaluie esenta. Cea mai elaborata metafizica se reduce la o geometrie implicita ce materializeaza gandirea, sau mai degraba, se adapteaza la o gandire spatiala dintr'o origine. 
                Totusi, n'ar trebui sa confundam mijloacele cu scopul lor. Atunci cand, la vremea sa, Descartes a redus lumea, printr'un demers analog, la o combinatie de miscari in spatiu si a sustinut ca identifica orice fenomen cu ceea ce nu era decat simbolul sau, eroare numita idolatrie in religie, expresia algebrica a realitatii propusa de el nu era decat o notatie noua si mai comoda, la fel de primitoare ca si hanurile unde fiecare gaseste numai ce'aduce, la fel de putin reveletoare ca si portretele'robot in care fiecare si'l poate recunoaste pe'al sau.
................................................................................
              Deformam fenomenul informandu'ne si vrand totodata sa'l exprimam. Nu putem fi obiectivi fara a ne renega si nu retinem din lucrul luat in consideratie decat ceea ce noi insine masuram din el, in unitati de observator. Orice expresie este personala, si nu le suprima pe celelalte, posibile. Prin reducerea oricarui lucru la miscari eliminam din lume, precum Descartes, ceea ce'i da valoare in ochii nostri, ceea ce ne da putinta sa o gustam, culorile, parfumurile, sunetele sale, savoarea fructelor ei, toata fecunditatea lumii sensible fara de care spatiul insusi n'ar exista.  
.......................................................................
                Spiritul ne este limitat de limba materna. Traieste si gandeste in ingraditura lumii pe care cultura sa o exploreaza si ii permite sa o numeasca. O intrupare mereu noua trebuie sa reinsufleteasca orice expresie general admisa, pentru a fi inteleasa de catre cel ce o primeste, intre notiunea logica spunandu'ne ca orice om este muritor si moartea subita a mamei noastre, exista socul unei revelatii cutremuratoare ce ne transforma ca prin farmec. Este ceea ce'a exprimat magnific acel precursor al existentialismului : "Nu'nteleg adevarul decat atunci cand el devine viata'n mine". 
              Nebuloasa intuitiva a ideii'mama nu se va putea niciodata descompune in simpla logica. Intotdeauna va subzista ceva traditional, anterior, dat "in orice constructie abstracta". "Exista un reziduu intuitiv, cu neputinta de eliminat, care'i da valoare si semnificatie".
              Partea exprimabila si aparenta este, precum aceea a unui iceberg, semnalul de alarma al unei realitati incomensurabile si invizible. 

Tanka,

              "I saw you my love, in that place, silent or blind. Now I'm the one writing the only poem, in the backwards of time."
................................................................................................
             Llega un momento en la vida cuando el tiempo nos alcanza. Quiero decir que a partir de tal edad nos vemos sujetos al tiempo y obligados a contar con el, como si alguna colerica vision con espada centelleante nos arrojara del paraiso primero, donde todo hombre una vez ha vivido libre del aguijon de la muerte. 
             Anos de ninez en que el tiempo no existe. Un dia, unas horas son entonces cifra de la eternidad. 

Pisando sobre tierra con los pies descalzos,

              Cand visez ca beau vin, care imi provoaca o arsura in laringe si apoi ma trezesc cu o tusa, atunci, in momentul trezirii, actiunea visului inceteaza de'a mai avea vreun interes pentru mine. Atentia imi este indreptata acum, numai asupra procesului fiziologic si psihologic, prin care se exprima simbolic, in imagine de vis, nevoia de'a tusi. In mod asemanator, de indata ce filosoful s'a convins de caracterul de reprezentare al lumii, el trebuie sa treaca numaidecat de la aceasta lume la sufletul real care sta in dosul ei. 
             In orice caz, lucrurile stau si mai rau, cand iluzionismul neaga cu desarvarsire existenta ego'ului din dosul reprezentarilor, sau considera ca nu poate fi cunoscut. La o asemenea parere putem ajunge foarte usor, indata ce observam ca, in opozitie cu visele, exista starea de veghe in care avem posibilitatea sa intelegem natura viselor si sa le raportam la fapte reale, dar ca nu exista o stare de constienta care sa se gaseasca in acelasi raport in care se gaseste acesta din urma, fata de starea de vis. 
                Adeptii acestei conceptii trec cu vederea ca exista ceva care se raporteaza la simpla perceptie, asa cum raporteaza experientele din starea de veghe la vise. Acest ceva este "gandirea". 

Forsake...

          Mi-e teama c-ai sa dezlipesti pleoapele-mi cu lacrimi, iar lacrimi dulci n-or fi, ci doar amare, si-atunci am sa ma uit usor spre zare, sa zgudui tot nisipul, in tacere. Mi-e teama c-ai sa zbori si-n urma lucruri, ai sa lasi impreuna cu pene, iar eu am sa te strig incet cu friguri, cutreierandu-mi gandurile mele. Mi-e teama c-am sa-ti sorb suflarea, si-n intuneric am sa-ti pierd privirea, iar pielea imi va sangera intruna, tipand ca te-am avut cand inimile-au fost doar una. Mi-e teama c-o sa uiti chemarea-mi lunga, ce lin o poarta marea-nvolburata, si-ai sa ma uiti candva, departe, pe-o coala alba, rupta, dintr-o carte. Mi-e teama c-ale tale ganduri, vor plange si ura pacate multe, infaptuite de-ale mele mute, si arzatoare doruri de odata. Mi-e teama c-am sa uit parfumul, buzelor ce le-am gustat odata, iar vantul ne va rupe lantul, ce dezlega inlantuirea toata.

Mormoloc,

         Unui idealist, lumea intreaga ii apare ca un vis, fata de care orice aspiratie dupa cunoastere ar fi pur si simplu un nonsens. Pentru el nu pot exista decat doua categorii de oameni : naivii, care isi considera propriile lor urzeli de vise drept lucruri reale, si inteleptii, care inteleg zadarnicia acestei lumi de vis si care treptat'treptat trebuie sa piarda orice pofta de a se mai interesa de ea. 

       Pentru asemenea conceptie, chiar si propria personalitate poate sa devina doar o imagine de vis. Intocmai cum printre imaginile viselor noastre din somn apare imaginea de vis a propriei noastre persoane, tot astfel, in constienta de veghe, reprezentarii noastre despre lumea exterioara i se adauga reprezentarea propriului nostru eu. Ceea ce avem atunci in constienta nu este adevaratul nostru eu, ci numai reprezentarea pe care o avem despre acest eu. 

        Cel care neaga existenta lucrurilor, sau cel putin posibilitatea cunoasterii lor, acela trebuie sa nege atat existenta cat si cunoasterea propriei sale personalitati. Idealistul ajunge atunci sa afirme : intreaga realitate se transforma intr'un vis minunat, fara viata, despre care se viseaza si fara un spirit, care viseaza, intr'un vis care face parte dintr'un vis despre sine insusi.

Shine,

                  Sinele ca un concept empiric, semnifica totalitatea fenomenelor psihice din om. Exprima unitatea si deplinatatea intregii personalitati intrucat insa aceasta din urma, datorita componentei sale inconstiente, nu poate fi constienta decat in parte, notiunea de sine este, de fapt, in parte, potential empirica si deci, in aceeasi masura, un postulat. Cu alte cuvinte, cuprinde experimentabilul si inexperimentabilul, respectiv inca neexperimentatul. 
                  Aceste insusiri le are in comun cu multe notiuni din stiintele naturii care sunt mai mult nomina decat idei, intrucat deplinatatea, constituita din continuturi constiente precum si inconstiente, este un postulat, conceptul corespunzator este transcendent, caci presupune, pe temeiuri empirice, prezenta unor factori inconstienti si caracterizeaza astfel o fiintare ce nu poate fi descrisa decat in parte, ramanand insa in parte pro tempore incogniscibila si nedelimitabila. 
                  Cum practic, exista fenomene ale constientului si ale inconstientului, sinele ca deplinatate psihica are un aspect constient, precum si unul inconstient. Empiric, sinele apare in visuri, mite si basme sub forma "personalitatii supraordonate" ca rege, erou, profet, mantuitor etc. sau sub forma unui simbol al deplinitatii ca cercul, patratul, crucea etc. Cum reprezinta o complexio oppositorum, o unificare a contrariilor, poate sa apara ca o dualitate unita, cum ar fi, bunaoara, tao ca un joc intre yang si yin, fratii invrajbiti sau eroul si adversarul sau, ceea ce'nseamna ca, empiric, sinele apare ca un joc de lumini si umbre, desi conceptual este inteles ca o deplinatate si deci ca o unitate, in care contrariile sunt unite. 
                 Cum un asemenea concept este de neintuit el este si din acest motiv transcendent, El ar fi chiar, o speculatie goala, daca nu ar desemna si nu ar denumi simbolul unitatii, empiric intalnit. Sinele nu este o idee filosofica, intrucat nu isi declara propria existenta, adica nu se ipostaziaza. Intelectual, are numai insemnatatea unei ipoteze. Simbolurile sale empirice poseda, in schimb, foarte frecvent, o insemnata numinozitate, adica o valoare emotionala apriorica si se dovedeste astfel a fi o "reprezentare arhetipala", care se distinge de alte reprezentari de acest fel prin fatul ca, corespunzator insemnatatii continutului sau si numinozitatii sale, ocupa o pozitie centrala. 

Closed watch...

Iti scriu, in timp ce tu zbori prin departari, pe-un pat de vant pufos dar atat de gri. 

Iti scriu si-ti rog aleele sa se cutremure in timp ce te redirectioneaza catre drumul spre inima mea. 

Iti scriu si-ti rog stralucirea palida, sa-mi lumineze mintea si cararea intunecata pe care pasesc cu ezitare si teama in suflet. 

Iti scriu si numar lacrimile pe care le-am lasat in urma, inainte ca tu sa te urci pe patul pufos, de vant. 

Iti scriu si-ti caut parfumul undeva, prin vesmintele mele, caci lumea mea are nevoie de culori si spera ca le va gasi, din nou, la tine. 

Iti scriu in timp ce-adun toate stelele in palme si le strivesc, ca sa nu mai arate lumii tristetea din ochii mei.

-si totusi, de ce iti scriu, draga toamna?

The Falling of Dusk,

              "Sentimentul", in atitudine extravertita, se orienteaza dupa datul obiectiv, obiectul fiind, in acest caz, ceea ce determina cu necesitate modul de'a simti. Sentimentul se afla intr'o perfecta concordanta cu valorile obiective. 
               Cel ce nu cunoaste sentimentele decat ca stari subiective, nu va'ntelege prea lesne natura sentimentului extravertit, caci sentimentul extravertit se elibereaza cat poate de factorul subiectiv, subordonandu'se total, in schimb, influentei obiectului. Iar daca se dovedeste a fi, totusi, dupa toate aparentele, independent de calitatile obiectului concret, ramane negresit tributar valorilor traditionale sau altor valori general valabile. 
              Ma pot simti indemnat sa folosesc predicatul "frumos" sau "bun", nu pentru ca gasesc obiectul "frumos" sau "bun" conform sentimentelor mele subiective, ci pentru ca asa se cuvine, asa se cuvine intrucat o judecata contrara ar jigni, intr'un fel sau altul, sentimentele generale. In cazul unei astfel de judecati de convenienta a sentimentului nu este vorba insa nicidecum de o simulare si cu atat mai putin de o minciuna, ci de un act de integrare. 
             Asa, un tablou poate fi declarat "frumos" deoarece, in general, un tablou atarnat pe peretele unui salon si semnat de un pictor cunoscut este presupus a fi "frumos" sau deoarece predicatul "urat", ar putea mahni familia fericitului posesor sau deoarece musafirul are intentia sa creeze o atmosfera afectiva placuta si pentru asta este neaparat necesar ca totul sa inspire sentimente placute. 
               Sentimentele de acest fel se orienteaza dupa norma unor determinanti obiectivi, si sunt ca atare autentice, constituind intreaga functie sentiment vizibila. 

Supra'ego,

               Perspectiva psihanalitica asupra bolilor mentale porneste de la premiza ca utilizarea mecanismelor de aparare reflecta in general un proces stresant. Totusi, se considera ca o persoana are nevroza stabila doar cand se depaseste o anumita granita, iar comportamentul tulburat afecteaza activitatea profesionala sau sociala a acelei persoane. Nevroza poate fi privita ca o tulburare dobandita, rezultata in urma reprimarii incomplete de catre ego a impulsurilor provenit din id.
                Pentru a impiedica impulsurile reprimate sa devina constiente, psihicul produce simptome nevrotice. Un exemplu il reprezinta spalatul frecvent : sentimentele de vina reprimate cauta s'ajunga la constient prin generarea unei senzatii constante ca mainile sunt murdare. Pentru a combate acest sentiment, persoana isi spala mainile in mod repetat. 
                 Conflictele nerezolvate din cursul procesului de dezvoltare psihosexuala pot sa duca si la tulburari psihologice, majoritatea sub forma de regresie, adica revenirea la stadiul de dezvoltare afectat. Aceste experiente din copilarie, reprimare sau nerezolvate, se pot exprima prin asa'numitele psihonevroze. Ele includ toate formele de isterie, fobii, dorinte nestapanite si nevroze de caracter. 
                  Psihanaliza urmareste s'ajute pacientul s'ajunga la o intelegere mai profunda a contextului suferintei sale. Analistul cauta sa'l sustina pe pacient sa se elibereze de barierele inconstiente sau ignorate ale mecanismelor de autoaparare si de rezistenta. Acest lucru permite o restructurare a elementelor de personalitate responsabile de provocarea si fixarea unei tulburari. 
                 In cursul unei sesiuni terapeutice, pacientului i se cere sa exprime liber tot ce'i trece prin cap. Astfel, in cadrul tehnicii de "asociere libera" pacientul isi asuma rolul de vorbitor, in timp ce analistul se multumeste sa puna intrebari, sa ofere interpretari si sa incerce sa creeze o atmosfera in care pacientul sa poata vorbi liber. 
                   Analistul ramane in planul secund, reprezentand un fel de "perete gol" pe care pacientul poate proiecta persoanele importante din viata sa. Asa'numitul "proces de transfer afectiv" este un element esential in orice analiza. Astfel se acorda o atentie deosebita relatiei dintre analist si pacient. Psihanaliza cauta sa faciliteze constientizarea conflictelor din trecut, care au fost traumatizante, pentru ca acestea sa fie rezolvate adecvat situatiei pacientului adult. Pe durata acestui proces este nevoie sa fie depasita rezistenta, ceea ce ocupa o mare parte a demersului psihanalitic. 
                  Psihanaliza clasica dureaza intre trei si cinci ani. In prezent, insa, se folosesc tot mai mult terapiile intensive care imbunatatesc starea pacientului intr'un timp mult mai scurt.  

Ego,

                       Freud presupunea ca oamenii sunt condusi, mai intai de toate, de pulsiuni, o nevoie basica si fundamentala care apare in mod continuu. Oamenii pot amana indeplinirea unei pulsiuni insa nu poate dura pana la nesfarsit caci intensitatea va creste mereu. Dintre toate, cea mai importanta pulsiune este libido'ul (dorinta sexuala) ce cunoaste diverse manifestari in conformitate cu etapele de dezvoltare umana : oral, anal, falic si genital. Faimosul psihoanalist privea psihicul uman precum un proces intretinut de catre energia libido'ului. Doar atunci cand sunt asociate cu libido'ul, obiectele si ideile ajung sa capete semnificatii pentru acea persoana. Exempli gratia, primul obiectiv de interes al libido'ului al unui bebelus il reprezinta sanul mamei.
                      Oamenii incearca sa impiedice anumite si numeroase impulsuri din id sa ajunga si sa'si faca tranzitia catre constient, fie pentru ca ele apar inacceptabile (nu indeplinesc standardele supra'ego'ului), fie pentru ca nu sunt compatibile cu realitatea. In acest scop intra in actiune mecanismul de aparare : sistemul defensiv gaseste o cale de a redirectiona impulsurile id'ului, permitandu'i persoanei sa evite un conflict intern. Totusi daca mecanismele de aparare sunt folosite in mod frecvent si cu prea multa regularitate pot duce la aparitia nevrozelor. Cel mai utilizat mecanism de aparare este "reprimarea". Persoana isi suprima impulsurile nedorite astfel incat acestea sa nu devina constiente. Totusi ele pot oricum sa iasa la suprafata sub forma de indiscretii freudiene sau vise.
                      "Regresia" adesea apare in replica la o experienta frustranta. Individul isi dezvolta un comportament asociat unei etape de dezvoltare mai timpurie. In loc sa isi abordeze problema in mod constient, acea persoana recurge la un comportament de substitutie "imatur". O persoana care apeleaza la "rationalizare" va incerca sa'si justifice comportamentul prin argumente logice (care nu sunt, totusi, adevaratele lor motive).
                      Prin "proiectii" oamenii se autoamagesc atribuind propriile dorinte, vinovatii sau temeri inconstiente, altor persoane. Ca o alternativa, imitarea modului de gandire si comportament al unei alte persoane poate ajuta un individ sa se protejeze impotriva sentimentelor de inferioritate. Cand cineva imita nu doar o trasatura, ci intreaga personalitate a altcuiva, acest proces poarta numele de "identificare".
                      Prin "compensare", persoana incearca sa echilibreze o slabiciune dintr'un anumit domeniu prin satisfacerea exagerata a nevoilor din alt domeniu. Exempli gratia, un barbat cu sentimente de inferioritate datorate staturii sale mici, va incerca sa compenseze acest lucru prin realizari exceptionale in alt domeniu.
                       Mecanismul "substituirii", poate fi observat atunci cand impulsurile sunt directionate catre alte obiecte. Exempli gratia, dupa o cearta cu superiorul sau de la serviciu, un barbat isi poate revarsa furia asupra familiei sale, acasa. Mecanismele de aparare au rolul de a lasa in inconstient evenimentele neplacute, acest lucru permitandu'i individului sa evite confruntarea cu sine insusi.
........................................................................................................

Id,

               In centrul teoriei freudiene a personalitatii se afla "modelul structural", in care se disting trei forte ce actioneaza in psihicul uman : "id'ul", "ego'ul" si "supra'ego'ul". Aceste forte interactioneaza in permanenta si pot intra in conflict.
               Id'ul contine impulsurile din pulsiuni sau instincte, nevoi, sentimente si dorinte. Aceasta parte a psihicului uman functioneaza fara a tine cont de moralitate, logica sau ordine. Scopul id'ului este satisfacerea imediata a impulsurilor sale.
                Ego'ul, pe de'alta parte, reprezinta gandirea si actiunile constiente. Constrans de realitate, el dirijeaza interactiunile cu mediul, gandirea constienta si actele de vointa. Ego'ul functioneaza ca un mediator intre celelalte doua forte, id'ul si supra'ego'ul, si decide ce pulsiuni vor fi puse in aplicare. 
                 Supra'ego'ul poate fi considerat si constiinta. El cuprinde valorile unei persoane, reprezentarile acesteia despre sine si lume, limitele sale, gandirea morala, actionand ca o putere interna ce controleaza, avertizeaza si chiar pedepseste individul. 
                 Freud explica interactiunea acestor forte printr'o analogie : ego'ul poate fi considerat un calaret pe cal, id'ul constituind calul, iar supra'ego'ul actionand ca un instructor de calarie. Cu'acest model, Freud a creionat o imagine a comportamentului sanatos mental : actiuni in care ego'ul reuseste sa armonizeze impulsurile id'ului cu standardele supra'ego'ului.
...............................................
                   Visele reprezinta, conform teoriei lui Freud, indeplinirea dorintelor aparute din id. In stare de visare, ego'ul este slabit, dar ramane capabil sa mascheze natura unei dorinte reale. 
                   Prin interpretare se poate dezvalui continutul adevarat sau latent al visului. Interpretarea viselor, conform teorie psihanaliste, reprezinta cea mai eficienta cale catre inconstient.

Republica I,

              Indivizii se deosebesc intre ei gratie tiparelor unice ale caracteristicilor de personalitate si aptitudini, precum si prin constiinta de sine. Oamenii reactioneaza diferit in diverse situatii pentru ca au personalitati diferite. 
              Personalitatea este cea care ii confera individualitate unui om. Ea include trasaturi psihologice unice, constiinta de sine a individului, caracteristicile si abilitatile sale, care raman stabile pe parcursul unei perioade lungi de timp. 
             Primele teorii privind personalitatea vizau categorii de trasaturi care sa permita clasificarea oamenilor. Una dintre ele delimiteaza doua perechi de principale de caractere opuse : dicotomia introvertit-extrovertit si stabil-nevrotic. Astfel, personalitatea unui individ poate fi descrisa prin raportare la aceste doua modele. 
              O alta teorie inainteaza cinci calitati esentiale, care sunt manifestate variabil de catre diversi oameni : caracterul nevrotic, extroversiunea, deschiderea spre experiente, caracterul agreabil si constiinciozitatea. La randul lor, fiecare dintre aceste caracteristici este asociata unui set de trasaturi comportamentale. Astfel, de exemplu, oamenii foarte extrovertiti vor manifesta o inclinatie mai puternica spre a fi comunicativi, deschisi, aventurosi si sociabili. 
              Oamenii mai putin extrovertiti tind sa fie calmi, atenti, rezervati si retrasi. Clasificarile de acest tip pot, intr'adevar, sa descrie o serie de personalitati, dar pentru ca nu iau in considerare si situatia sociala sau conceptia de sine a individului, ele nu pot sa explice numeroase tipuri de reactii si nu pot prezice exact un comportament. Caracteristicile functioneaza doar ca eventuale indicii care servesc la intelegerea complexitatii personalitatii umane. 
               Comportamentul unei persoane poate varia foarte mult in functie de situatie. Exempli gratia, un tata poate fi afectuos si atent cu copiii sai, dar egoist si agresiv intr'un alt context. De facto, trasaturile individuale depind foarte mult de situatia in care acestea sunt exprimate. 
               Se pare ca situatiile specifice activeaza diferitele modele de experienta, care apoi determina comportamentul. Pe de alta parte, oamenii isi modeleaza activ si mediul, modificandu'l astfel incat efectul lui asupra lor sa fie pozitiv. 
               Un alt factor care influenteaza personalitatea si comportamentul este constiinta de sine sau perceptia asupra propriului ego. Constiinta de sine a unui individ este formata din calitatile innascute, precum temperamentul, combinate cu experientele sociale. Totusi, constiinta de sine nu reflecta intotdeauna realitatea. 
             Pentru a'si conserva imaginea interna a sinelui ideal, oamenii tind sa distorsioneze informatiile astfel incat acestea sa vina in sprijinul constiintei de sine. Experientele negative pot fi ignorate complet sau reinterpretate pentru a le da un caracter pozitiv. 
.......................................................................................

Oscuras golondrinas,

Hourglass of Time II - Katharos,

               Exista asadar atat ganduri abstracte cat si sentimente abstracte. Pe acestea din urma, le putem clasifica in intelectuale, estetice si morale. Deasemenea putem adauga si sentimentul religios. Sentimentele abstracte ar corespunde sentimentelor "superioare" sau ideale. Pe'acelasi plan se afla si gandurile abstracte. Senzatia abstracta am putea denumi'o senzatie estetica, spre deosebire de senzatia pur senzoriala, intuitia abstracta ar fi intuitia simbolica spre deosebire de intuitia fantastica. 
              Aici asociem conceptului de abstractizare totodata si imaginea unui proces psiho'energetic corelat ei : cand am o atitudine abstractiva fata de obiect, atunci nu las obiectul intreg sa actioneze asupra mea, ci desprind o parte a acestuia din conexiunile sale, exclusand tot ceea ce nu'i este aferent. Intentia este sa ma debarasez de obiect ca intreg unic si irepetabil si sa extrag numai o parte a lui. 
               De fapt, imaginea intregului sau imi este data, dar eu nu ma adancesc in contemplarea ei, interesul meu nu se indreapta spre intreg, ci se'ntoarce dinspre obiect ca'ntreg, laolalta cu partea desprinsa din el, indarat asupra'mi, adica in lumea mea conceptuala prefigurata sau constelata in vederea abstragerii unei parti a obiectului. 
                 "Interesul" il inteleg ca energie, pe care il acord obiectului ca valoare sau pe care obiectul si'l atrage asupra'si, eventual fara sa vreau sau fara sa fiu constient de ceea ce se'ntampla. Imi imaginez asadar, procesul abstractiv ca pe o retragere a energiei de la obiect, ca o curgere a valorii, indarata, dinspre obiect spre continutul abstract subiect. 
               Abstractizarea inseamna deci, si o devalorizare energetica a obiectului. Abstractizarea este, in alte cuvinte, un flux de energie care introverteste.

Catabasis,

               Ego. Prin ego inteleg un complex de reprezentari care se constituie pentru mine in centrul campului meu constient si imi apare ca fiind de o pronuntata continuitate si identitate cu sine insusi. Este vorba despre un "complex al ego'ului". Acest complex este un continut al constientului, dar totodata si o conditie a existentei constientului, deoarece un element psihic imi este constient atunci cand el se coreleaza cu complexul ego'ului. 
                Intrucat insa ego'ul este numai centrul campului constientului, el nu este identic cu totalitatea psihicului meu, ci doar un complex printre alte complexe. De aceea, deosebim ego'ul de "sine" caci ego'ul este doar un subiect al constientului meu, pe cand sinele este subiectul intregului meu psihic, inclusiv al celui inconstient. 
                 In acest sens, sinele ar fi o entitate care include ego'ul. Sinele apare in fanteziile inconstiente de preferinta supraordonata, precum Faust la Goethe. De dragul idealizarii, trasaturile arhaice ale sinelui sunt reprezentate oarecum separate de sinele "superior" la Goethe sub forma lui Mefisto, etc. 

Hourglass of Time,

                  Abstractizarea este o extragere sau desprindere a unui continut dintr'un ansamblu care contine si alte elemente, a caror combinatie, in intregul ei, este ceva unic in felul sau individual si ca atare ceva incomparabil cu nimic. Ceea ce este unic in felul sau, irepetibil si incomparabil este greu accesibil cunoasterii, drept care celelalte elemente legate de continutul resimtit a fi esential trebuie sa'i apara vointei de cunoastere ca neapartinandu'i acestuia din urma. 
                 Abstractizarea este, prin urmare, acea activitate mentala care elibereaza starea de fapt sau continutul resimtit a fi esential din conexiunile sale cu elementele resimtite ca neapartinandu'i, deosebindu'l de acestea sau, cu alte cuvinte, diferentiindu'l, intr'un sens mai larg, abstract este tot aceea ce este extras din conexiunile sale cu ceea ce este resimtit a nu'i fi aferent din punctul de vedere al semnificatiei. 
              Abstractizarea este o activitate proprie tuturor functiilor psihologice. Exista o gandire abstractiva si un sentiment, o senzatie si o intuitie abstractiva. Gandirea abstractiva preleva un continut caracterizat, conform gandirii, ca avand proprietati logice, dintre alte continuturi ce nu'i sunt aferente. Sentimentul abstractiv face acelasi lucru ca un continut caracterizat conform sentimentului si la fel senzatia si intuitia.
              Exista asadar atat ganduri abstracte cat si sentimente abstracte. 
...................................................

D.P.S,

                Realizarea dorintei se exprima uneori, in vis, intr'o maniera indirecta. Atunci este necesar, pentru a restabili adevarata gandire a celui care doarme, sa se adauge lantului veriga care lipseste. Este primul pas pe calea interpretarii visului. Nu rareori se'ntampla ca, pe fondul unui vis obscur, lung si confuz, sa se detaseze un motiv mai clar, in care se recunoaste imediat realizarea unei dorinte, dar acest motiv este sudat de materiale incomprehensibile si este surprinzator sa se constate ca ele n'au niciodata simplitatea viselor infantile si ca un sens misterios se ascunde in spatele imaginii dorintei realizate. 
           Enigma visului, ar fi, fara'ndoiala, dezlegata intr'o maniera mai simpla si mai satisfacatoare, daca analiza ne'ar permite sa reducem visele obscure si neinteligibile. Visul ofera ceva mai mult decat in mod optativ. El ne prezinta dorinta realizata, el ne ofera aceasta realizare sub forma reala si actuala, iar materialele de care se serveste constau, cel mai adesea, in situatii, in imagini senzoriale, aproape intotdeauna vizuale. In aceasta grupa se produce un gen de transpunere, o gandire care exista sub forma optativa este inlocuita printr'o imagine actuala. 
             Unele dintre imaginile pe care le'ntalnim in visele noastre cele mai incoerente sunt deasemenea rezultatul unei transpuneri. Ignoram, este adevarat, daca aceasta transpunere a avut drept obiect o dorinta. Lucrarea visului are o actiune inca si mai surprinzatoare, care i se datoreaza, fara nicio indoiala, visele noastre cele mai incoerente. Luand un vis oarecare, daca'i evaluam numarul de imagini, fie direct, fie notandu'le in scris, si facem apoi acelasi calcul al ideilor latente relevate prin analiza, a caror urma a fost pastrata in vis, vom observa ca lucrarea visului a operat o comprimare, o condensare aparte. Este greu sa ne facem o idee a priori despre importanta aceste condensari, dar ea nu va putea decat sa ne frapeze si mai mult, pe masura ce inaintam in analiza visului. 
              Nu vom intalni atunci, nici unul dintre elementele continutului sau ale carui fire sa nu porneasca, in doua, trei directii, nicio situatie ale care elemente sa nu fie imprumutate din doua sau mai multe reminiscente, ale vietii reale.
...........................................

Maybe me...

My eyes; writing the past

In blank and salty tears.

My smiles; dancing, till the last

Shiver will appear.

My cheeks; red like roses, blood

Or crimson colour, colouring my lips.

My skin; white, no sign of mud,

The freckles are its drips.

My hair; a vale of my discretion

Translucent as it seems.

My voice; that’s no projection

Of any real dreams.

My hands; a sign of desperate

Need to hold so tight.

My heart; it can’t anticipate

The world it has to fight.