Lacrima

       Este ceva in legatura cu picaturile de ploaie, ce-mi place exceptional de mult. Stiu ca nu le pot vedea atunci cand se despart de nori, insa mereu, cand privesc cum ploua, imi imaginez tot fenomenul, cu incetinitorul. 

       Cel mai mult imi place sa imi imaginez calatoria picaturilor de ploaie, in general cate una pe rand. Mereu fundalul porneste de la alb, pe partea de sus a imaginii ce mi-o formez in minte, spre un gri mai deschis – aceste culori fiind de fapt norii tristi si grei de unde provine picatura. 

       Apoi, apare stropul de ploaie, in forma cea mai perfecta posibil. Ii vad toate umbrele si toate razele fine de lumina ce o intrepatrund. Ii vad luciul undeva pe partea dreapta, sus. Si desi ea este in cadere, o vad atat de clara, doar restul picaturilor dau acea senzatie de cadere. Ii urmaresc traseul pana ce fundalul se transforma intr-un gri inchis, solid, si picatura se loveste de o balticica. 

       Insa nu aici se termina scurt-metrajul din mintea mea, ci incetineste si mai tare, aratand cat mai multe detalii, descriind cat mai bine contopirea picaturii cu balticica, in cadre simple si apropiate. Vad modelarea apei dupa forma bazei stropului cel rece, apoi mica explozie ce urmeaza atingerea si perlele ce sar nazdravane in toate partile, pe balticica, formand inele pe suprafata ei. Si vad 3 stagii ale picaturii de ploaie, pana cand cea mai mica margea de apa dispare si ea si apoi totul revine la viteza normala.