At The End

Se uita la mine asa cum se obisnuise in acea perioada; cu ochi zambind si buze dansand de fericire, pana la urechi. Ma privea asa de calm, si chicotea, in timp ce-mi strangea mainile si lacrimile in ochi. Il simteam ca vrea sa tipe si sa lase durerea impreuna cu mine, aici, in cutiuta mea din trecut,dar n-a facut-o. Nici eu nu am facut-o.  L-am simtit rugandu-se de mine, cu ganduri, sa incetez sa-i mai ard mainile cu transpiratia de pe palmele mele, dar nu a strigat la mine, nu m-a certat sau indepartat; m-a tras mai aproape de el, ca sa-i ascult timpul scurgandu-se din inima.

Mi-am impreunat mainile in jurul trupului sau, sperand ca ma voi topi ca ceara fierbinte, iar apoi, ma voi lipi de el, ca un sigiliu vechi, rosu, de pe o scrisoare. Nu a mers dar totusi, nu am dat drumul lacrimilor, desi le simteam cum se dau pe tobogane, pe irisul meu, atunci cand s-a indepartat cu tot cu picioare.

Mi-a spus doar ca o sa fie bine, m-a sarutat si cam atat, in cele mai lungi secunde din viata mea. Scurt si la subiect, si totusi, acel moment m-a facut sa realizez cat de mult il iubesc. Puternice, reci si infioratoare au fost sarutarile ce se petreceau intre pasii lui si podeaua, in timp ce se indeparta cat mai mult de mine, dar n-am plans. N-am plans, caci ochii imi erau atintiti catre el, si il urmaream, si-ii urmaream fiecare pas, fiecare dorinta de a mai trage de timp si a mai sta cu mine.